Sport

Cum s-a sărbătorit victoria cu Sepsi în cantonamentul Universității Craiova. Vizită surpriză pentru Rădoi și jucători

Elevii lui Mirel Rădoi au început antrenamentele la baza de pregătire „Ilie Balaci”, după Sepsi - Universitatea Craiova, scor 0-1, și au fost vizitați de micii suporteri.
30.10.2022 | 14:39
Cum sa sarbatorit victoria cu Sepsi in cantonamentul Universitatii Craiova Vizita surpriza pentru Radoi si jucatori
Cei mai mici suporteri ai „Științei”, vizită surpriză în cantonament după victoria cu Sepsi - Universitatea Craiova 0-1. sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Oltenii au câștigat cele trei puncte din partida cu Sepsi Sfântu Gheorghe și au revenit în Bănie, pentru a începe pregătirea meciului cu U Cluj. Jucătorii Universității Craiova au fost vizitați de cei mai mici dintre suporterii, iar aceștia le-au oferit dovleci de Halloween în „alb-albastru”.

Jucătorii Universității Craiova au avut parte de o surpriză după victoria cu Sepsi. Micii suporteri ai „Științei” i-au vizitat pe olteni în cantonament.

Universitatea Craiova s-a impus în fața celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, datorită reușitei extraordinare a lui Bogdan Vătăjelu. Astfel, oltenii au obținut a treia victorie consecutivă în SuperLiga și s-au apropiat la un punct distanță de CFR Cluj, care urmează să joace cu Rapid București.

ADVERTISEMENT

Oltenii s-au întors în Bănie și au început ședințele de pregătire, pentru confruntarea cu U Cluj, care se va juca sâmbătă, de la ora 21:00. La cantonamentul din „Lunca Jiului”, jucătorii Universității Craiova au avut parte de o supriză din partea suporterilor.

După victoria obținută cu Sepsi, cei mai mici dintre fanii „alb-albaștrilor” le-au făcut o vizită oltenilor la baza de pregătire „Ilie Balaci”. Suporterii le-au oferit jucătorilor Universității Craiova dovleci de Halloween, care au fost vopsiți în alb și albastru.

ADVERTISEMENT

„Surpriză în cantonamentul Științei după victoria cu Sepsi. Halloween a ajuns în baza de pregătire “Ilie Balaci” încă din această dimineață. Și n-a fost deloc spooky. Cei mai mici dintre suporterii Științei le-au adus leilor dovleci cu tematică alb-albastră”, a scris Universitatea Craiova pe pagina oficială de Facebook.

Mirel Rădoi, discurs sincer după Sepsi – Universitatea Craiova 0-1: „O victorie care nu e meritată”

La finalul meciului de la Sfântu Gheorghe, tehnicianul „alb-albaștrilor” a mărturisit că Universitatea Craiova a obținut victorie nemeritată. Acesta s-a arătat dezamăgit că jucătorii oltenilor s-au apărat mult prea jos în fața trupei lui Cristiano Bergodi.

ADVERTISEMENT

„O victorie care nu e meritată, au avut și două bare și inițiativa în repriza a doua. Eu cred că băieții pot mult mai mult, mai ales pe final de joc. Ne-am apărat mult prea jos și a apărut o disperare care nu cred că avea rost, nu jucam cu titlul pe masă”, a spus Mirel Rădoi.

Mirel Rădoi a declarat că jocul „alb-albaștrilor” din ultimele 15 minute al partidei nu îl mulțumește. Antrenorul Universității Craiova a mărturisit că mai sunt multe aspecte de îmbunătățit la echipă și speră ca „Știința” să își consolideze poziția în clasamentul din SuperLiga.

ADVERTISEMENT

„La nivel de atitudine, nimeni nu le poate reproșa nimic. Prima repriză m-a deranjat, am fost lipsiți de curaj. Suporterii pot să fie mulțumiți de rezultat, eu nu pot să fiu cu jocul din ultimele 15 minute. Vreau să le uităm. Sepsi nu a avut o posesie câștigată prin calitatea fotbalului, ci prin poziționare.

Mai e de muncă, e prima partidă din campionat în care nu am primit gol. Mai sunt multe de reglat, am întâlnit o echipă foarte bună. Trebuie să ne consolidăm acea poziție, mai sunt 42 de puncte în joc, se poate întâmpla orice”, a spus Mirel Rădoi.


  • Cota BETANO pentru U Craiova: 1,72 este cota pentru „1 solist” la U Craiova – U Cluj. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT