News

„Cum s-ar putea termina acest război”. Și Rusia, și Ucraina ar avea multe de pierdut, consideră fostul ambasador al Germaniei la Moscova

Și Rusia, și Ucraina ar avea multe de pierdut, aproape indiferent de felul în care se va finaliza războiul, consideră fostul ambasador al Germaniei la Moscova într-o carte care va apărea în curând.
08.05.2022 | 17:56
Cum sar putea termina acest razboi Si Rusia si Ucraina ar avea multe de pierdut considera fostul ambasador al Germaniei la Moscova
„Cum s-ar putea termina acest război”. Și Rusia, și Ucraina ar avea multe de pierdut, consideră fostul ambasador al Germaniei la Moscova
ADVERTISEMENT

Există patru scenarii de finalizare a războiului declanșat de Rusia în Ucraina, dar trei dintre acestea nu îi sunt favorabile lui Vladimir Putin, crede un fost ambasador al Germaniei la Moscova. Desigur, nici Ucrainei nu-i este favorabil decât unul singur.

„Cum s-ar putea termina acest război”

Fostul ambasador al Germaniei în Rusia, Rüdiger von Fritsch,  a scris o carte intitulată „Schimbarea erelor: războiul lui Putin și consecințele sale”, care va apărea, pe 17 mai, în librăriile germane. Potrivit Deutsche Welle, citată de săptămânalul Novoe Vremia, volumul analizează nu doar cauzele a ceea ce s-a întâmplat, ci și mai multe scenarii de desfășurare a evenimentelor. Chiar primul capitol se intitulează „Cum s-ar putea termina acest război” și conține scenariile posibile, în viziunea lui von Fritsch.

ADVERTISEMENT

El a lucrat la Moscova timp de cinci ani, din luna martie 2014. După ce și-a terminat mandatul de ambasador, în 2020, a scris o carte despre activitatea sa din Rusia. Acum, spune fostul ambasador german la Moscova, ar putea exista patru scenarii pentru desfășurarea evenimentelor și încheierea conflictului, prezentate „indiferent de realismul lor”.

Victoria Ucrainei

Ca argumente pentru un astfel de scenariu, von Fritsch citează informațiile despre problemele din armata rusă, care au fost au ieșit la iveală după invazie. De asemenea, el atrage atenția asupra faptului că modernizarea trupelor nu a fost o prioritate în bugetul militar al Rusiei. Din totalul cheltuielilor armatei, forțele terestre au primit mult mai puțini bani decât sumele pentru arme nucleare, pentru apărare aeriană, consolidarea forțelor cibernetice și altele. Așa că trecerea la un război de poziții, dar și oboseala armatei ruse, pot ajuta Ucraina.

ADVERTISEMENT

Potrivit fostului ambasador, dacă Ucraina este capabilă să împingă trupele ruse înapoi la pozițiile inițiale, atunci este posibil ca Volodimir Zelenski să anunțe că Ucraina va ține cont de faptul că Crimeea și o parte din Donbas rămân în afara controlului Kievului, dar ca teritorii neînstrăinat. Iar la negocieri, el ar putea reveni la problema neutralității țării cu garanții internaționale de securitate.

În acest caz, Rusia va fi expusă la reparații pentru prejudiciile cauzate prin atacul asupra Ucrainei.

ADVERTISEMENT

Victoria Rusiei

O astfel de opțiune este posibilă dacă Putin adoptă strategia „victoriei cu orice preț”, adică utilizarea bombardamentelor masive, fără nicio milă față de civili. Epuizați de greutățile războiului, ucrainenii ar putea capitula, din disperare, pentru a „opri o vărsare de sânge fără sens”.

În acest caz, Rusia ar putea organiza un coridor terestru către Crimeea de la republicile separatiste Lugansk și Donețk. Iar teritoriile ocupate fie se vor alătura Rusiei, fie vor fi independente de Kiev. Dar în acest din urmă caz, vor continua să amenințe Ucraina, independent de ce face Moscova.

ADVERTISEMENT

De asemenea, potrivit lui von Fritsch, un astfel de scenariu îi va permite lui Vladimir Putin să construiască noi planuri geostrategice de anvergură și, pe termen mediu, să atace în alte părți.

Situația de impas și „înghețarea” conflictului

Acest scenariu presupune că nici Ucraina și nici Rusia nu vor putea obține o victorie decisivă. În acest caz, sancțiunile Occidentului, problemele din armata rusă și rezistența fermă a Ucrainei vor fi de ajutor. Dar Putin ar putea spune „publicului său de acasă” că această situație este o victorie a Rusiei.

Cu toate acestea, cel mai probabil va fi o „înghețare a conflictului”, crede fostul ambasador al Germaniei la Moscova. O parte semnificativă a trupelor ar putea fi lăsată pe teritoriul Ucrainei, ceea ce în orice moment ar putea duce la o nouă escaladare, mai spune Rüdiger von Fritsch.

Se poate, mai sugerează diplomatul, și ca negocierile să se reia, iar Rusia să recunoască independența Ucrainei și a conducerii acesteia, în același timp părțile convenind că problemele privitoare la Crimeea și Donbas au nevoie de negocieri pe termen lung pentru a fi rezolvate.

Însă potrivit lui von Fritsch, „o astfel de situație ar fi în favoarea Rusiei”, iar Ucraina ar rămâne sub „supravegherea” și amenințarea constantă a trupelor ruse, adică doar puțin mai bine decât în cazul unei înfrângeri a Kievului.

Lovitura nucleară

Diplomatul german consideră că ultima dintre opțiunile posibile, și cea mai distructivă, este utilizarea armelor nucleare tactice de către Rusia. Dar acest cuvânt, „tactic”, e un eufemism, pentru că sună mai puțin groaznic decât este în realitate, adaugă von Fritsch. Armele nucleare tactice moderne sunt capabile să depășească cu mult efectul distructiv al bombei lansate peste Hiroshima.

Fostul ambasador, precizează Deutsche Welle, face aici o eroare, susținând că doctrina militară a Federației Ruse ar permite folosirea armelor nucleare dacă prin alte mijloace armata nu reușește să-și atingă obiectivele militare. În realitate, nu există o astfel de prevedere în doctrina militară a Kremlinului, iar autorul preia aici amenințările Moscovei.

Dar utilizarea unor arme de distrugere în masă (nu doar nucleare, ci și chimice sau biologice) va duce la întărirea rolului NATO în Ucraina. Și după, cel mai probabil, și la o confruntare directă cu Rusia. „Este puțin probabil ca Vladimir Putin să-și dorească o asemenea extindere a conflictului”, conchide von Fritsch.

Greșelile Occidentului în relația cu Putin

Cartea fostului ambasador al Germaniei în Rusia mai discută despre extinderea NATO, dar și despre tensiunile dintre Alianță și Occident, pe de o parte, și Rusia, de partea cealaltă. El vorbește și despre ceea ce consideră a fi fost greșelile țărilor occidentale după Războiul Rece.

Este corect să cauți constant contactul cu Rusia, să nu o respingi și să nu o izolezi. Poți să-l lași pe Vladimir Putin chiar și să întoarcă tabla de șah. Dar asta nu înseamnă că regulile jocului de șah sau mișcările în sine sunt de vină pentru acest lucru”, scrie von Fritsch.

El mai spune, în cartea sa, că în 2014 Occidentul ar fi trebuit să reacționeze mai serios la conflictul din Donbass. De asemenea, noul volum conține și conversații tête-à-tête între Rüdiger von Fritsch și Vladimir Putin, în cursul cărora au vorbit inclusiv despre actualul președinte ucrainean Volodimir Zelesnki.

ADVERTISEMENT