Life

Cum și-a regăsit sufletul Daniel Buzdugan, în pelerinaje: ”Doar aşa vei izbăvi”

Daniel Buzdugan face dezvăluiri despre experienţa sa pe Muntele Athos. Ce a descoperit prezentatorul în pelerinaj şi ce îndeamnă pe toată lumea să facă atunci când este în impas.
09.07.2023 | 08:30
Cum sia regasit sufletul Daniel Buzdugan in pelerinaje Doar asa vei izbavi
Daniel Buzdugan, despre credinţă şi experienţa pe Muntele Athos / fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Daniel Buzdugan alege să meargă pe Muntele Athos ori de câte ori are nevoie de pace şi linişte sufletească. Atunci când zbuciumul cotidian îl apasă, un pelerinaj în locul sfânt e terapia de care are nevoie. E locul în care a primit răspunsuri ori de câte ori a avut întrebări. Şi locul în care a descoperit de cât de puţin ai nevoie ca să fii fericit.

Situaţiile grele prin care a trecut în viaţă l-au făcut pe Daniel Buzdugan să se apropie de Dumnezeu. Cum l-a ajutat credinţa să depăşească orice obstacol

Daniel Buzdugan povesteşte pentru cititorii FANATIK experienţa sa la Muntele Athos şi cum te schimbă traiul în pustietate.

ADVERTISEMENT

„E un loc unde voiam să ajung, am ajuns de câteva ori. E un loc care te încarcă, te pune într-o situaţie de rugăciune, pentru că nu mai ai alte tentaţii în jur. Şi-atunci te duci acolo pentru a te ruga şi pentru a te linişti, a-ţi pune nişte întrebări şi a primi răspunsuri. E un loc frumos unde ai parte şi de multă cultură. De exemplu, am aflat cu surprindere că la mănăstirea Vatopedu, multe clădiri de acolo au fost construite cu sprijinul lui Ştefan cel Mare.

Mă şi întrebam cum ştiau oamenii ăia de pe Muntele Athos atâtea informaţii despre acel loc special. În condiţiile în care atunci nu exista nici Google, nici cărţi prea multe nu erau, nici Waze. Dar uite ce înseamnă de fapt să îţi urmezi credinţa şi nădejdea. Să te duci şi să ai grijă de ai tăi, pentru că acolo erau şi călugări români pe vremuri, ca şi acum de altfel.

ADVERTISEMENT

Cum arată o zi în pelerinaj pentru Daniel Buzdugan: „Mi s-a întâmplat să fiu pus la treabă de către călugări”

Te duci la slujbe dacă vrei, dacă nu, nu te obligă nimeni. De multe ori mi s-a întâmplat să fiu pus la treabă de către călugări. Chiar ultima dată când am fost, am curăţat pere din care făceau îngheţată, fără lapte, fără ouă. Au ei o reţetă pe care am şi testat-o a doua zi. La ei se mănâncă doar de două ori pe zi, atât avem nevoie, de două mese şi atât. Şi nici nu prea simţi nevoia pentru că intri în spaţiul acela atât de liniştit şi liniştitor, încât multe dintre aplicaţii, aşa cum le zic eu, adică gânduri şi tot ceea ce îţi distrage atenţia, dispare.

Datorită acestui fapt, nemaiconsumând energie, nici nu mai ai alte nevoi. Creierul are nevoie de foarte mult zahăr şi de grăsimi, dar în momentul în care ajungi acolo şi te linişteşti, se închid foarte multe gânduri şi aplicaţii cum le spun eu şi nu mai ai nevoie decât de două mese pe zi”, a povestit matinalul de la Radio Zu.

ADVERTISEMENT

„Dacă eşti atent la vocea interioară şi mai puţin la tentaţiile din exterior, atunci îţi primeşti toate răspunsurile”

Daniel Buzdugan e de părere că într-un pelerinaj îţi poţi primi toate răspunsurile de care ai nevoie, dar nu numai. „Dacă eşti atent la conştiinţă, la vocea interioară pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu, adică la vocile din noi şi mai puţin la tentaţiile din exterior, atunci îţi primeşti toate răspunsurile. De multe ori, se întâmplă să acoperim vocea interioară cu alte lucruri neimportante”, a mărturisit prezentatorul.

„Doar aşa vei izbăvi, dacă nu vei alege să rămâi pe fundul prăpastiei, ci vei privi în sus”

Prezentatorul a trecut, spune el, prin situaţii grele în viaţă care l-au făcut să-şi îndrepte paşii către Dumnezeu. Credinţa a fost cea care l-a ajutat să iasă de fiecare dată din impas.

ADVERTISEMENT

„În momentul în care treci printr-o greutate, printr-o situaţie mai dificilă, atunci Îl descoperi pe Dumnezeu. Atunci descoperi că El îşi arată bunătatea. Dacă treci printr-o nenorocire sau o situaţie foarte grea, dacă îţi îndrepţi sufletul şi inima şi ochii spre cer, atunci o să vezi că uşor vine şi ajutorul.

Iar acest ajutor poate veni de la un om, minunile se întâmplă prin oameni, pentru că Dumnezeu lucrează prin oameni. Iar dacă eşti atent la lucrurile acestea, o să realizezi cât de mult ai avut de sporit sufleteşte trecând printr-un necaz. Doar aşa vei izbăvi, dacă nu vei alege să rămâi pe fundul prăpastie, ci vei privi în sus.

„Să nu fugim de crucea pe care o avem de dus. Viaţa nu e simplă pentru nimeni”

Şi eu am trecut de multe ori prin situaţii grele, iar El m-a ajutat. Ca orice om de altfel. Nimeni nu scapă. Chiar dacă te uiţi în jur şi spui despre alţii Doamne ce viaţă fericită duc, ce maşini au, ce case, dar nu ştii ce suferinţe se ascund în familia, în sufletul sau în viaţa fiecăruia.

Dincolo de lucrurile acestea văzute, mai sunt şi lucrurile nevăzute din sufletul fiecărui om. Fiecare dintre noi avem de dus câte o cruce. Să nu fugim de crucea pe care o avem de dus. Viaţa nu e simplă pentru nimeni”, a mărturisit prezentatorul.

„Atunci când dăruieşti, eşti mai fericit şi mai înălţat sufleteşte decât atunci când primeşti”

Iar asta îndeamnă pe oricine, aflat la rândul său în impas. Să-ţi îndrepte faţa către credinţă şi să nu-şi piardă niciodată nădejdea.

„Să meargă spre rugăciune, spre ceea ce făceau dintotdeauna moşii şi strămoşii noştri. Să aibă curaj, să aibă nădejde. Şi mai ales, să aibă credinţa că acel cineva care ne-a făcut, adică Dumnezeu, în momentul în care noi facem un pas sper El, El va face restul paşilor. Să ai curajul să te opreşti şi să te gândeşti la ceea ce este cu adevărat important. Atunci când sufletul suferă, el suferă după lucrurile care sunt cu adevărat valoroase.

Te ajută credinţa în Dumnezeu şi faptele bune, de a ajuta pe cineva, de a te face voluntariat. De a te implica şi de a dărui mai mult decât de a primi. Dacă am face mai des exerciţiul acesta, am vedea că atunci când dăruieşti, eşti mai fericit şi mai înălţat sufleteşte decât atunci când primeşti”, a mai spus Daniel Buzdugan.

ADVERTISEMENT
Nu se mai ascund » Fostul fotbalist al Rapidului se iubește cu mama...
Nu se mai ascund » Fostul fotbalist al Rapidului se iubește cu mama unui titular din Superliga
Ce se schimbă la CNP-urile românilor
Ce se schimbă la CNP-urile românilor
EXCLUSIV Dovezile amantlacului dintre Anamaria Prodan și Dan Alexa, descoperite de Laurențiu Reghecampf...
EXCLUSIV Dovezile amantlacului dintre Anamaria Prodan și Dan Alexa, descoperite de Laurențiu Reghecampf în dormitorul matrimonial. Antrenorul a izbucnit în plâns când a aflat că este înșelat
"Ce-i aia, frate? Face cerculeţe". Locuitorii unei comune de lângă Capitală, şocaţi de ce au văzut pe cer în miez de noapte
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua...
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la șapte luni de la moartea...
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la șapte luni de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
„Trădarea” anului în televiziune! Pleacă de la Pro TV, după 26 de ani...
„Trădarea” anului în televiziune! Pleacă de la Pro TV, după 26 de ani și se vehiculează că a semnat deja cu Antena 1
Concediul pentru creșterea copilului. Schimbări la întoarcerea în câmpul muncii
Concediul pentru creșterea copilului. Schimbări la întoarcerea în câmpul muncii
Un ciclon loveşte România. Roxana Bojariu, Elena Mateescu şi Florinela Georgescu anunţă urgie...
Un ciclon loveşte România. Roxana Bojariu, Elena Mateescu şi Florinela Georgescu anunţă urgie în următoarele zile
Firmele care au primit, înainte de campania electorală, contracte de sute de milioane...
Firmele care au primit, înainte de campania electorală, contracte de sute de milioane de lei de la primăriile conduse de Clotilde Armand, Radu Mihaiu și Robert Negoiță. Cine le controlează
Îngrășământul ideal pentru roșii, ardei și castraveți. Aplică-le acest tratament și vor crește...
Îngrășământul ideal pentru roșii, ardei și castraveți. Aplică-le acest tratament și vor crește într-o bucurie