Life

Cum trăiește un miliardar în București. „Mie îmi place să merg cu metroul, îmi place să fiu ca toți ceilalți”

Viață de miliardar în capitala României. Unul dintre cei mai bogați oameni din țară nu se ferește să meargă la serviciu cu metroul
03.12.2022 | 10:00
Cum traieste un miliardar in Bucuresti Mie imi place sa merg cu metroul imi place sa fiu ca toti ceilalti
Cum trăiește un miliardar în Bucureștiul anilor 2022. Sursa foto - hepta.ro
ADVERTISEMENT

Florin Talpeș este fondatorul Bitdefender și lucrul acesta l-a făcut un om foarte bogat. Este milionar în euro, dar, spune el, viața nu i s-a schimbat foarte mult. Continuă să facă lucruri normale, lucruri pe care le fac și angajații lui. În primul rând, merge alături de subordonați cu metroul, deși ar putea să vină la job cu un super bolid.

Ce poate să facă un miliardar în București

Nu este nicio supărare, din contră. Talpeș consideră că este chiar important să rămână conectat la aceste lucruri și nu se ferește să vorbească direct cu toți oamenii de rând. Până la urmă, vorba este chiar gratis.

ADVERTISEMENT

„Omul de afaceri, ca percepție generală, e cineva care învârte bani, cel care vinde și cumpără, și atunci noi asociem omul de afaceri cu cel care are haine scumpe, cel care epatează cu mașina foarte scumpă, cel care își petrece vacanțele la Monaco, folosind un avion personal. Astea sunt stereotipuri greșite.

Cei mai mulți oameni care sunt de succes în zona antreprenorială nu sunt din categoria asta. E o generație mai modestă, ca noi toți, mie îmi place să merg cu metroul pentru că îmi place să fiu ca toți ceilalți, nu vreau să fiu izolat într-un turn ca să nu mă murdăresc.

ADVERTISEMENT

Nu, îmi place să interacționez cu oamenii, îmi plac oamenii de rând, eu sunt un om de rând, iar cei din industria high-tech așa gândesc, dar nu sunt singurii”, a spus Talpeș, în emisiunea „În fața ta” de la Digi 24.

Mai mult decât atât, fondatorul Bitdefender a explicat că, pe lângă faptul că merge cu metroul, împarte și mașina cu colegii atunci când merge la serviciu. Nu în ultimul rând, Talpeș ia, de ce nu, chiar și taxiul. „Vreau să evit eu problema de a fi eu ocupat și focalizat pe ceea ce se întâmplă în trafic”, a mai punctat acesta.

ADVERTISEMENT

”Dumneavoastră când ziceți că sunt bogat, eu bogăția o văd altfel decât ceea ce scriu revistele, da? Sau să zicem în evaluarea acțiunilor pe care le deținem.

Bogăția o văd mai degrabă în ceea ce facem noi, în ceea ce gândim noi, în echipele noastre, în proiectele pe care le facem .. Asta este adevărata bogăție”, a punctat Florin Talpeș și în emisiunea ”Interviurile lui Vitalie”, difuzată exclusiv pe www.stirileprotv.ro.

ADVERTISEMENT
Tags: