Două vedete de la Antena 1, pe care publicul le-a urmărit cu sufletul la gură, în cadrul unui reality-show, s-au combinat după ce au divorțat de partenerii lor.
Este vorba despre doi foști concurenți din concursul matrimonial Mireasa, sezonul 6. Miruna Gheorghe și Valentin Harle ar avea o relație, potrivit Viperelor Vesele. Cei doi sunt divorțați de partenerii cu care s-au căsătorit în emisiunea prezentată de Simona Gherghe, mai arată sursa citată.
„Dacă în perioada relației lui Valentin cu Gabriela, fosta soție, mama acestuia avea episoade de levitație, exprimate și difuzate pe Antena 1, Antena Stars și Antena Play, ne putem doar imagina extazul cu care a îmbrățișat acum noua relație a fiului, o relație asupra căreia, cu siguranță, asa cum ne-a obișnuit, duhovnicul dânsei si-a dat acordul”, au scris cu ironie fină Viperele Vesele.
Miruna nu a stat mult pe gânduri după ce s-a măritat în fața unei țări întregi cu Emilian, zis Luță. Fosta soție a lui Valentin, Gabriela, nu a vrut să comenteze această posibilă nouă idilă. Însă, spun Viperele Vesele, le urează sănătate și fericire porumbeilor.
Miruna s-a cuplat, așadar, cu băiatul pe care pusese ochii la începutul competiției, până să intre într-o relație serioasă, finalizată cu căsătorie. Mai trebuie spus, în această telenovelă marca Mireasa, faptul că fosta nevastă a lui Valentin, actualul partener, deci, al Mirunei, este însărcinată!
Miruna și Cosmin, vedete la Antena 1 în al șaselea sezon Mireasa, s-au despărțit după ce au făcut nuntă,. Relația lor a fost una din cele mai scurte din legăturile create în reality-show-ul matrimonial.
Cosmin Munteanu confirmase despărțirea de Miruna în luna ianuarie a acestui an. Tânărul a fost nevoit să recunoască faptul că între cei doi nu mai există nicio urmă de dragoste. Ba mai mult, a zis că divorțul a apărut dintr-un motiv destul de serios peste care el nu a putut trece.
Așadar, din ceea ce a scris Cosmin pe Instagram în ianuarie, s-a înțeles că persoana care ar fi greșit în acest concurs a fost fosta lui soție, Miruna, combinată astăzi cu Valentin Harle.
„Mă simt dator să vă anunț că este adevărat ceea ce a scris Miruna, cu mențiunea că între noi a intervenit un motiv de divorț extraordinar de important. Un motiv peste care eu nu pot trece!
Îmi pare rău că nu vă pot răspunde la mesaje. Veți afla mai multe în următoarele zile. Eu, momentan, nu sunt într-o stare tocmai bună. Sper să mă înțelegeți! Mulțumesc!”, a scris Cosmin, câștigătorul show-ului de la Antena 1, pe Instastory.
„Știu că am fost cam absenți din online, eu și Cosmin, însă acest lucru s-a întâmplat din cauza faptului că, din păcate, am ales să mergem pe drumuri separate.
Este extrem de greu să îmi găsesc cuvintele pentru acest anunț. Știu că există foarte mulți oameni care ne iubesc și au crezut în relația noastră. Îmi pare nespus de rău să vă anunț tristul adevăr.
Nu mă interesează de restul care se vor bucura sau cât de mult și rău se va discuta pe acest subiect,. Vreau doar să înțelegeți că nu doresc să dezbat subiectul. Nu voi răspunde la mesaje sau comentarii. Va urma o perioadă dificilă pentru amândoi”, a scris Miruna tot în acea perioadă.