Partidul REPER a anunțat, luni, lista candidaților la alegerile pentru Parlamentul European, lista fiind dechisă de Dacian Cioloș. Pe listă mai apar europarlamentari, deputați, un cercetător și un profesor universitar.
Dacian Cioloș a anunțat, luni, că va deschide lista REPER la alagerile pentru Parlamentul European din 9 iunie, declararând că face parte din, spune el, cea mai bună echipă care să reprezinte România în structurile Uniunii Europene.
„Colegii m-au ales să deschid lista Partidul REPER la alegerile pentru Parlamentul European din 9 iunie (…) „Vom munci oricât este nevoie pentru a vă convinge că avem cea mai bună echipă care reprezintă România în UE și singurul sondaj pentru noi este rezultatul votului”, a scris Dacian Cioloș pe contul său Facebook.
Cioloș a mai precizat că, printre principalele puncte ale programului politic al formațiunii, pentru scrutinul din 9 iunie, se numără și dezvoltarea zonei Roșia Montană, aflată în patrimoniu UNESCO, acum când statutul juridic al site-ului a fost clarificat în favoarea României.
Potrivit REPER, sunt mai multe paliere pentru dezvoltarea Roșiei Montană: interesul față de potențialul turistic și restaurarea și revitalizarea zonei cu fonduri europene.
REPER a mai anunțat că, din Parlamentul European, va continua să militeze pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană până cel mai târziu în 2030, și pentru crearea unei armate europene, în fața agresivității Rusiei în Ucraina.
Dacian Cioloș a continuat spunând că face parte dintr-o echipă cu experiență, chiar dacă REPER participă pentru prima dată la alegeri, și că România ar putea fi o voce de luat în seamă în UE, cu condiția să aibă politicieni integri și muncitori.
„Suntem un partid care participă prima dată în alegeri dar suntem oameni cu experienţă mare care am arătat că România poate fi influentă în Uniunea Europeană cu politicieni frermi, integri şi muncitori. Avem ambiţia de a răsturna toate calculele electorale pe care şi le fac ceilalţi. Credem că orice partid oricât de comasat, orice cartel politic, cum e cel dintre PSD si PNL, orice partid extremist ca AUR, poate fi trântit la vot de cetăţeni”, a a mai spus Cioloș, potrivit unui comunicat REPER.
Copreședinta REPER, Ramona Strugariu, a declarat că partidul se prezintă în fața națiunii cu „cea mai bună echipă europeană” a țării, pe ale cărei liste se regăsesc echitabil și femei și bărbați, cu candidați tineri în primele zecec poziții, plus un fizician, Cristian Presură, și un reputat diplomat român, Ciprian Mihali.
„Suntem primul partid din România pe ale cărui liste se regăsesc în mod egal femei şi bărbaţi, oameni foarte competenţi, şi care are trei candidaţi de sub 35 de ani în primele 10 poziţii. Tot în top 10 avem un cercetător de renume, fizicianul Cristian Presură, şi un intelectual şi diplomat român de excepţie, profesorul Ciprian Mihali”, a spus Ramona Strugariu.
Ramona Strugariu a mai spus că alianța PSD-PNL a adus țara într-un derapaj antidemocratic fără precedent, de maniera în care sunt acuzați „prietenii” lui Vladimir Putin, ea dându-l ca exemplu pe Viktor Orban în Ungaria, știute fiind disputele Bruxelles-ului cu liderul de la Budapesta pe tema nerespectării de către Orban a regulilor democrației.
„România este într-un derapaj antidemocratic fără precedent. Ce face Partidul Comasat Român acum ne poziţionează în Europa umăr la umăr cu prietenii lui Putin, precum Orban în Ungaria, nu pe harta celor puternici, aşa cum a făcut delegaţia Partidului REPER în Parlamentul European.
Mai mult decât oricând, trebuie să luptăm pentru a ne apăra această democraţie, şi în România, şi în Europa. Justiţia, statul de drept, lupta anticorupţie, garantarea drepturilor şi libertăţilor, mecanisme ferme de sancţionare a derapajelor, fie că vorbim de fraude cu banii oamenilor sau de imixtiuni putiniste în procesele democratice, acestea sunt şi rămân priorităţi ferme de mandat. Vrem o decadă cu o Europă şi o Românie ferme, solidare, echipate pentru a învinge” a adăugat Ramona Strugariu.
Partidele concurente REPER, a declarat și Dragoș Pîslaru, copreședinte, vor doar să-i păcălească pe alegători, prin populism, promovând lenea și impostura, în timp ce REPER propune o echipă profesionistă căreia nu-i „este frică de muncă”.
„Cei mai mulţi din partidele concurente încearcă doar să vă păcălească. Au descoperit populismul, promovează minciuna, lenea şi impostura. Noi vă propunem o echipă de profesionişti care ştiu ce fac şi nu le e este frică de muncă. Intrăm în aceste alegeri cu onestitate şi curaj şi avem credinţa că vom depăşi orice prag, chiar şi cu piedicile pe care ni le pune Ciolacu zi de zi: comasări, deposedarea de delegaţi în secţii şi multe altele”, a spust Pîslaru, potrivit comunicatului.