Life

Dan Negru, înjurat și lovit cu pietre. Cum a ajuns prezentatorul Antenei 1 în această situație

13.07.2020 | 12:44
Dan Negru injurat si lovit cu pietre Cum a ajuns prezentatorul Antenei 1 in aceasta situatie
ADVERTISEMENT

Dan Negru este cunoscut pentru faptul că spune lucrurilor pe nume, însă recent a fost înjurat și lovit cu pietre după ce a vrut să fotografieze o clădire dărăpănată din Centrul Vechi. Prezentatorul de la Antena 1 a postat în mediul online „primirea” de care a avut parte zilele trecute.

Vedeta a mărturisit că era însoțit de un prieten născut în Istanbul, dar care a călătorit peste tot în această lume, însă nicăieri nu a avut parte de o asemenea situație neplăcută.

ADVERTISEMENT

Renumitul prezentator nu i-a arătat fața amicului său, Andreo, cu care ieșise să ia masa în oraș, declarând că îi poartă foarte mult respect bărbatului care are un doctorat în jurnalism și este consultat în televiziune.

Prezentatorul Dan Negru, episod neplăcut în Centrul Vechi. A fost alungat cu pietre

Amuzat de situația în sine, celebrul prezentator a declarat că „adrenalina” de care a avut parte în București nu o va găsi niciodată în orașe europene printre care se numără Milano, Barcelona sau Londra.

ADVERTISEMENT

„Andreo e un tip născut în Istanbul care trăiește peste tot în lume. La vreo 40 de ani , omu’ e consultant tv cu doctoratul luat în jurnalism. 

Nu-i arăt fața din respect, dar e genul intelectual, slăbuț, cu ochelari à la John Lennon. Am ieșit să mâncam în Centrul Vechi și când a vrut să pozeze o clădire, zvrrrrrrrrrrr….ne-am trezit ciuruiți de pietre ???

ADVERTISEMENT

De asta zic, adrenalina pe care o găsești la noi, n-o găsești în Barcelona, Milano sau Londra ???”, a scris Dan Negru pe pagina de Facebook unde a postat și filmarea. 

Andreo e un tip născut in Istanbul care trăiește peste tot in lume. La vreo 40 de ani , omu' e consultant tv cu doctoratul luat in jurnalism. Nu-i arăt fața din respect dar e genul intelectual , slăbuț, cu ochelari à la John Lennon. Am ieșit să mâncam in Centrul Vechi și când a vrut să pozeze o clădire, zvrrrrrrrrrrr….ne-am trezit ciuruiți de pietre ???De asta zic , adrenalina pe care o gasești la noi, n-o găsești in Barcelona, Milano sau Londra ???#româniapitorească

Posted by Dan Negru on Monday, July 13, 2020

Prezentatorul Antena 1, amuzat de situația dintre Centrul Vechi

Renumitul prezentator al celebrelor Revelioane s-a amuzat copios de situația din Centrul Vechi, în ciuda faptului că a fost vorba de o întâmplare neplăcută. Fanii nu au fost în totalitate de acord cu Dan Negru comentând în dreptul filmării din mediul online.

Foarte mulți internauții sunt de părere că aceasta este realitatea zilele noastre pentru că din păcate, educația lipsește. Oamenii au mai transmis că nu este nimic de râs în astfel de situații, ci mai degrabă de plâns.

„Trist, dar adevărat. Din păcate asta este educația la noi”, „O primire călduroasă, înfocată chiar! Cu sare și piper în limbaj și cu pietre în loc de pâine” sau „Aici, la noi, pe «cocioc», parafrazandu-l pe Mircea Badea”, sunt doar câteva dintre comentarii.