Sport

Dan Nistor, înger și demon pentru U Cluj! A scos penalty, dar tot el a ratat. Ce s-a întâmplat la prima fază importantă a meciului cu FCSB

Dan Nistor a fost faultat în meciul U Cluj - FCSB și arbitrul Ovidiu Hațegan a acordat penalty. Acesta și-a asumat executarea loviturii de pedeapsă, dar a ratat.
19.02.2024 | 21:03
Dan Nistor inger si demon pentru U Cluj A scos penalty dar tot el a ratat Ce sa intamplat la prima faza importanta a meciului cu FCSB
Dan Nistor, înger și demon pentru U Cluj!. foto: colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

U Cluj a primit vizita lui FCSB, în etapa cu numărul 26 a SuperLigii României. În timp ce elevii lui Elias Charalambous luptă să restabilească diferența de 9 puncte față de Rapid, ardelenii ar putea să ocupe un loc de play-off, dacă reușesc victoria.

Dan Nistor, penalty ratat în U Cluj – FCSB

În minutul 15 al duelului dintre U Cluj și FCSB, Daniel Popa a încercat un șut către poarta roș-albaștrilor, dar Crețu a blocat.

ADVERTISEMENT

Mingea a rămas în careul lui FCSB și a ajuns la Dan Nistor, iar jucătorul clujean a făcut o preluare către poarta lui Târnovanu. Lixandru a avut o intervenție întârziată, Dan Nistor a fost împiedicat, iar arbitrul Ovidiu Hațegan a acordat o lovitură de pedeapsă.

Vezi aici faza în care Lixandru l-a faultat pe Nistor

fcsb u cluj dan nistor

Nistor și-a asumat executarea loviturii de pedeapsă, încercând să marcheze golul cu numărul 11 din acest sezon, dar Ștefan Târnovanu a ghicit colțul și s-a opus.

ADVERTISEMENT

Mingea a sărit, dar ”decarul” lui U Cluj nu a reușit să îl învingă nici de data asta pe portar, Târnovanu prinzând balonul și îndepărtând orice pericol din careul lui FCSB.

Analiza clasamentului pentru FCSB și U Cluj

Înaintea acestei etape, liderul FCSB era la o diferență de 6 puncte față de Rapid, ocupanta locului 2. Formația roș-albastră speră să intre cu un avantaj cât mai mare în play-off, pentru a-și putea permite și pași greșiți în a doua parte a campionatului.

ADVERTISEMENT

Elevii lui Elias Charalambous o întâlnesc pe Rapid, principala urmăritoare, în ultima etapă a campionatului regulat, pe 9 martie, în Giulești.

La startul partidei de la Cluj, Universitatea avea 33 de puncte acumulate și spera la o victorie. Cu cele trei puncte puse în joc, jucătorii lui Sabău ar fi urcat pe locul 6, ultima poziție care merge în play-off.

ADVERTISEMENT

U Cluj mai are patru partide de jucat până la finalul campionatului regulat: Sepsi OSK (deplasare), Farul (acasă), FC Botoșani (acasă) și FC Voluntari (deplasare).

ADVERTISEMENT
Tags: