În emisiunea FANATIK SUPERLIGA, Horia Ivanovici a mărturisit că patronul Rapidului, Dan Șucu, i-a transmis un mesaj privat, în timp ce urmărea emisiunea. Dan Șucu a ținut neapărat să-i felicite pe cei de la CFR Cluj pentru modul în care au redus din cheltuieli, alegând un management mai sănătos comparativ cu alți ani, în care dădeau salarii foarte mari, care riscau să nu mai aibă acoperire.
”Haideți să vedeți o declarație, se uita domnul Șucu la emisiune, mi-a trimis o declarație în exclusivitate pentru FANATIK SUPERLIGA. Domnul Șucu s-a uitat la emisiune, a văzut discuția despre CFR și spune, am ținut neapărat să spun asta în mod public, chiar dacă nu e neapărat despre Rapid. Un mesaj pe care mi l-a încredințat mie personal. Dânsul mi-a zis că vreau să-i felicit pe cei de la CFR Cluj și pe domnul Varga”, și-a început Horia Ivanovici discursul.
Ulterior a fost prezentat mesajul patronului rapidist Dan Șucu, cel care consideră că CFR Cluj a devenit doar acum cu adevărat puternică, pentru că au ales să reducă din cheltuielile inutile. CFR Cluj părea să aibă mari probleme financiare în trecut, tocmai pentru că erau plătite salarii foarte mari, însă Dan Șucu salută revenirea la normalitate.
”Mi-a plăcut foarte mult, dintre contracandidate, CFR Cluj. Se vede că au antrenor italian și cred că și noi am fost inspirați când l-am luat pe Cristiano Bergodi, un tehnician tot de școală italiană. Vreau să-i felicit pe cei de la CFR că au înțeles că nu pot împușca vrăbii cu tunul. Se pot ajusta cheltuielile în mod rezonabil, să fii sustenabil și sănătos din punct de vedere economic și, în paralel, să crești calitatea jocului.
Mi se pare că managementul CFR-ului este net superior acum față de anul trecut. Cât mă pricep eu la fotbal, abia acum CFR Cluj este o candidată foarte serioasă la titlu din acest sezon. Eu văd cu ochiul omului de afaceri ce se întâmplă la Cluj, iar acesta este modelul pentru un fotbal sănătos și nu aventuri pe doi, trei ani, cu salarii fără acoperire, care în general se încheie tragic.
Deja, noi, la Rapid, aplicăm acest model al businessului de fotbal făcut prudent, cu pași mărunți, dar foarte stabil. Le spun suporterilor apăsat că suntem pe drumul cel bun. Și, apropo, mi-a plăcut mult numărul 77, Tachtsidis, rar vezi un așa mijlocaș în SuperLiga”, a transmis Dan Șucu, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.
CFR Cluj a vândut în această vară o serie de jucători importanți, însă în conturile clubului au ajuns multe milioane de euro, tocmai pentru a mai acoperi din daunele produse de sezoanele trecute. În acest moment, așa cum anunța și președintele Cristian Balaj, cei de la CFR Cluj au revenit în forță și, ajutați și de securitatea financiară, se vor bate cu șanse reale la titlu.
De altfel, casele de pariuri o văd pe CFR Cluj drept principala favorită la titlu în acest an, la mică distanță de principala urmăritoare, FCSB. O situație de altfel există și în anii precedenți, când cei de la CFR Cluj porneau mereu din pole position înainte de startul campionatului.
FANATIK SUPERLIGA a revenit în forță, direct și în exclusivitate în fiecare zi de luni, marți și vineri, de la ora 10:30, pe site-ul www.fanatik.ro. Pentru cei care nu au putut să vadă în direct emisiunea, FANATIK SUPERLIGA va fi în premieră de la ora 17:30 pe canalul de Youtube Fanatik, dar și pe paginile de Facebook Fanatik și Horia Ivanovici Oficial.