Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Luca Mihai, victima faultului horror în Dinamo – Poli Iași 1-0, a fost internat din nou! “Nu e bine, trebuie o analiză comună” Update exclusiv

Veşti proaste pentru Luca Mihai, victima faultului horror a lui Homawoo în Dinamo - Poli Iaşi 1-0. Fotbalistul a fost internat din nou în spital.
29.04.2024 | 12:12
Luca Mihai victima faultului horror in Dinamo  Poli Iasi 10 a fost internat din nou Nu e bine trebuie o analiza comuna Update exclusiv
Luca Mihai, victima faultului horror în Dinamo - Poli Iași 1-0, va fi internat din nou! “Nu e bine, trebuie o analiză comună". Sursa: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT
29-04-2024
09:11

Luca Mihai a fost internat la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni

Luca Mihai a fost internat luni, 29 aprilie, la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni pentru investigații amănunțite la cap. Spitalul “Bagdasar-Arseni” este cea mai mare Clinică de Neurochirurgie din România

Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, a precizat că fotbalistul lui Poli Iași, component al selecționatei de tineret a României U21, nu se simte bine, după ce a fost externat pe 20 aprilie din Spitalul Elias. 

Mijlocașul împrumutat de CFR Cluj la Poli Iași a fost internat la Spitalul Elias, duminică, 14 aprilie, cu multiple fracturi craniene și cu timpanul spart, după ce fundașul lui Dinamo Josue Homawoo l-a lovit violent cu capul în zona urechii.

Tatăl fotbalistului a precizat pentru FANATIK că Luca are deficiențe de vedere și de auz.

”Luca este un ghinionist norocos. Din fericire, pentru refacerea lui nu este nevoie de bisturiu. Ăsta este cel mai important lucru. Are fracturi interne în zona capului și a urechii drepte. În momentul de față are deficiență de vedere la ochiul drept, deficiență de auz.

Medicii ne spun că e normal în urma șocului suferit și că totul se reface. Nu sunt îngrijorați. Dumnezeu a făcut ca Luca să se vindece fără bisturiu. Asta înseamnă o recuperare mai rapidă, o încredere mai mare. Timpul, tinerețea, Dumnezeu sunt de partea lui și îl vor ajuta să-și revină”, a dezvăluit Florin Mihai.

Luca Mihai a fost victima unei intrări brutale a lui Homawoo în confruntarea Dinamo – Poli Iaşi 1-0. Jucătorul moldovenilor a fost lovit în zona capului şi a fost transportat de urgenţă la spital.

Luca Mihai, victima faultului horror în Dinamo – Poli Iași 1-0, va fi internat din nou: “Nu este în regulă deloc”

Mihai Stoichiţă a venit cu veşti proaste la FANATIK SUPERLIGA şi a dezvăluit că Luca Mihai va trebui din nou internat în spital pentru că nu este în regulă după accidentarea horror din meciul cu “câinii”:

ADVERTISEMENT

“Noi vorbim despre Dinamo, dar nu mai vorbim despre copilul ăla care a fost accidentat. Am mutat fotbalul în altă zonă, la luptele de contact. Mâine (n.r. luni) va fi iar internat în spital.

Luca Mihai nu este în regulă deloc. Nu spun detalii. Noi am trecut peste acel accident de pe terenul de fotbal cu o uşurinţă incredibilă. Aproape că l-au şters din fotbal. 

ADVERTISEMENT

“Acest copil trebuie recuperat pentru fotbal”

Va fi internat, trebuie o analiză comună a unor departamente diferite: oftalmologic, neuro-chirurgical, ORL, toate zonele în care el suferă. Nu ştim ce este în realitate. 

Este foarte, foarte grav. Traversează nişte momente… Nu este în regulă deloc. Acest copil trebuie recuperat pentru fotbal. Trebuie să fim foarte atenţi, ca să prevenim astfel de intrări.

ADVERTISEMENT

“Să nu uităm că suntem oameni şi după aia jucători de fotbal”

Nu se poate tolera acest lucru. S-a trecut foarte uşor peste acest lucru. În orice caz, trag un semnal de alarmă. Nu este un câmp de război terenul de fotbal, chiar dacă eşti cu cuţitul la os.

Asta nu înseamnă că suntem oameni şi să intrăm în altă zonă şi să ne războim fără cap şi fără reguli. Nu e în regulă treaba asta. Să nu uităm că suntem oameni şi după aia jucători de fotbal”, a spus Stoichiţă la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

Ovidiu Haţegan a luat o decizie inexplicabilă la faza în care Luca Mihai a fost lovit de Homawoo. Arbitrul i-a acordat doar cartonaş galben fundaşului dinamovist, deşi jucătorul Iaşului a fost transportat de urgenţă la spital.

Luca Mihai, victima faultului horror în Dinamo - Poli Iași 1-0, va fi internat din nou! “Nu e bine, trebuie o analiză comună"

ADVERTISEMENT