Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Cristi Balaj i-a răspuns lui Marian Iancu, după ce a fost propus președinte la Rapid: „Analizele mi-au ieșit foarte bine”

Propus de Marian Iancu președinte la Rapid în locul lui Daniel Niculae, Cristi Balaj a răspuns dacă e tentat să accepte provocarea la puțin timp după despărțirea de CFR Cluj.
29.04.2024 | 12:31
Cristi Balaj ia raspuns lui Marian Iancu dupa ce a fost propus presedinte la Rapid Analizele miau iesit foarte bine
Răspunsul lui Cristi Balaj după ce a fost propus președinte la Rapid de Marian Iancu. foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Rapid continuă să se afle într-o situație critică în SuperLiga și e la un pas să rateze din nou participarea în cupele europene, deși patronul Dan Șucu a făcut investiții serioase în transferuri. Demiterea lui Cristiano Bergodi nu pare a fi rezolvat problemele, iar acum vinovații sunt căutați în altă parte. Mai precis, în conducerea clubului.

Răspunsul lui Cristi Balaj după ce a fost propus președinte la Rapid

Și primul nume arătat cu degetul este cel al președintelui Daniel Niculae. Acuzat că nu a gestionat așa cum trebuie partea sportivă, acesta mai are acum o „belea” pe cap. A fost inculpat oficial în Dosarul „Pyro”, alături de liderul suporterilor Liviu Ungurean „Bocciu”, iar imaginea clubului are de suferit enorm.

ADVERTISEMENT

În aceste condiții, nu este exclusă o despărțire de fostul jucător al giuleștenilor. Patronul Dan Șucu anunță o ședință în care se va dicuta acest aspect, iar Marian Iancu, fostul patron al Politehnicii Timișoara și înfocat suporter rapidist, îl propune în loc pe Cristi Balaj, care tocmai s-a despărțit de CFR Cluj.

„Cum privești varianta pe care Marian Iancu a lansat-o aici, cu tine președinte la Rapid și cu Dorinel Munteanu antrenor?”, l-a întrebat moderatorul Cristi Coste pe Cristi Balaj la FANATIK SUPERLIGA, emisiune transmisă LIVE numai pe site-ul FANATIK.RO în fiecare luni, marți și vineri, de la ora 10:30.

ADVERTISEMENT

„Sunt supoziții. Nu pot decât să-i mulțumesc, mai ales că vine de la o persoană cu care e de notorietate ce întâmplări am avut de-a lungul timpului. Sau ce chimie am avut cu el…

Când am spus că am nevoie de o pauză, credeți-mă că era imperios necesară. Și mă bucur că analizele mi-au ieșit foarte bine. Am fost pe la medici în ultima perioadă, am făcut CT-uri, RMN-uri, analize de sânge… A fost căderea de la Hunedoara, a fost greu de digerat acel moment…”, a răspuns Cristi Balaj la FANATIK SUPERLIGA, emisiune disponibilă în premieră lunea, marțea și vinerea, de la ora 17:30, pe canalul de YouTube Fanatik și pe pagina de Facebook Horia Ivanovici.

ADVERTISEMENT

Marian Iancu are soluția pentru ieșirea din criză a Rapidului: Cristi Balaj – președinte, Dorinel Munteanu – antrenor

Din postura de suporter la Rapidului, Marian Iancu nu putea sta indiferent la situația grea prin care trece echipa de suflet și a venit cu soluția ieșirii din criză. El cere înlocuirea lui Daniel Niculae din funcția de președinte și are două variante „salvatoare”: Dani Coman – președinte și Marius Șumudică – antrenor sau Cristi Balaj – președinte și Dorinel Munteanu – antrenor.

ADVERTISEMENT

„Pălăria pe care și-o pun pe cap este mult prea mare. Pentru toți e prea mare. Chiar și pentru Daniel Niculae. Pe cât de mare e sufletului de rapidist, pe atât de mare este pălăria asta pe care a fost chemat să o poarte.

A te califica la locul de muncă într-un club de dimensiunea Rapidului, care se vrea un club național, internațional, câștigător și cu obiectivul perpetuu de a câștiga campionatul, este extraordinar de greu de dus. Nu are nimeni timp cu tine. Și Rapidul nu mai are timp. Lui Niculae îi lipsește experiența de conducător, feelingul și flerul. Ca să nu mai zic că și lui Angelescu la fel.

Să facem o simulare în mințile noastre, cei care îi cunoaștem pe Șumudică sau Dorinel Munteanu. Am spus că există două echipe conducător – antrenor pe care îi văd pentru Rapid. Era vorba de Dani Coman și Șumudică, în caz contrar Cristi Balaj cu Dorinel Munteanu.

Sunt singurii care au în CV-ul lor câștigarea campionatului, care știu despre ce este vorba și pot să reorganizeze clubul în vedere câștigării campionatului. Din nefericire, Balaj nu este compatibil cu Șumudică, dar sunt două grupuri. Nu are timp să forțeze cineva, trebuie să meargă pe poziții solide și cred că Balaj și Dorinel Munteanu sunt o opțiune pentru Rapid”, a spus Marian Iancu la FANATIK SUPERLIGA.

Cristi Balaj A RASPUNS dupa ce Marian Iancu L-A PROPUS PRESEDINTE la Rapid