Life

Dana Roba a fost operată pe creier timp de nouă ore! Soțul a lovit-o cu ciocanul în cap: ”Are nevoie de rugăciune!”

Dana Roba a fost operată de urgență pe creier de medicii din Timișoara și se luptă pentru viața ei după ce soțul a lovit-o cu un ciocan.
06.06.2023 | 12:19
Dana Roba a fost operata pe creier timp de noua ore Sotul a lovito cu ciocanul in cap Are nevoie de rugaciune
Dana Roba a fost lovită cu un ciocan de soțul ei. A fost operată timp de nouă ore pe creier
ADVERTISEMENT

Dana Roba a fost operată și trece prin coșmarul vieții ei. Make-up artista a ajuns să fie transportată de urgență la Spitalul Județean din Timișoara după ce a fost agresată de soțul ei. Bărbatul ar fi lovit-o cu ciocanul și i-a provocat leziuni severe la nivelul capului. Femeia se află internată în stare gravă pe secția ATI. FANATIK a obținut detalii și declarații exclusive despre cele întâmplate.

Dana Roba, operată de urgență pe creier timp de nouă ore

Dana Roba a ajuns de urgență la spital după ce a fost agresată de soțul ei. Bărbatul cu care Dana are doi copii a agresat-o pe vedetă în urma unei discuții mai aprinse. Scenele desprinse parcă din filmele de groază au avut loc în locuința celor doi.

ADVERTISEMENT

În urma loviturilor puternice la nivelul capului, Dana Roba a fost transportată la spitalul județean din Timișoara. Medicii au băgat-o imediat în operație, iar vedeta se află acum pe secția ATI. Sora Danei Roba, Lidia, a oferit mai multe detalii.

„Așteptăm vești de la ea. Nu știm cum a decurs intervenția, momentan Dana este la ATI. Toți, frați și surori, stăm la spital, sunt în permanență cu ea. Au grijă de ea”, a spus sora Danei Roba pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Sora vedetei, strigăt de ajutor după ce Dana Roba a fost operată: „Îi implor pe oameni să se roage”

Sora make-up artistei este disperată și se roagă ca o minune să se întâmple. Printre lacrimi de disperare, Lidia spune că se roagă neîncetat. Asta îi îndeamnă și pe oamenii care o iubesc pe Dana să facă.

„Îi implor pe oameni să se roage pentru ea. Oamenii care vor să o ajute și să facă ceva bun pentru ea, să se roage. Dana are nevoie de rugăciunile tuturor. Eu știu că oamenii o iubesc și vor să știe că este bine, dar tot ce pot să spun este că ne rugăm pentru ea și atât”, a mai spus Lidia Roba pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Soțul vedetei a fost dus la audieri și reținut pentru 24 de ore. Protecția copilului a fost informată în acest caz și va deschide o anchetă. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili toate cauzele și împrejurările producerii acestui incident.

Agresorul a fost cel care a sunat la poliție! Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore

Scandalul dintre Dana Roba și soțul ei ar fi pornit de la divorțul pe care make-up artista i l-ar fi cerut bărbatului. Femeia voia de mai multă vreme să divorțeze, însă nu ar fi avut curaj. În momentul în care Dana Roba i-a cerut divorțul, soțul ei a văzut negru în fața ochilor. Bărbatul și-a pierdut controlul și a început să o lovească pe vedetă cu un „corp contondent” în cap.

ADVERTISEMENT

“La data de 5 iunie 2023, în jurul orei 11:20, polițiștii Secției 3 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că între doi soți, un bărbat în vârstă de 45 de ani și o femeie de 31 de ani, din Timișoara, în timp ce se aflau în locuința personală a avut loc un conflict spontan, femeia fiind lovită cu un corp contondent la nivelul capului. Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, se arată în comunicatul poliției.

Cel care a sunat la poliție a fost chiar soțul Danei Roba, la câteva ore după incident. Polițiștii au deschis o anchetă și au întocmit un dosar penal împotriva bărbatului. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pentru infracțiunile de loviri și alte violențe.

“În urma probatoriului administrat în cauză, bărbatul în vârstă de 45 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violență în familie, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, urmând că în cursul zilei de mâine să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurările producerii acestui incident.”, se arată în comunicatul poliției, citat de Opinia Timișoarei.

În urmă cu câteva săptămâni, Dana Roba renunțase la verighetă

Dana Roba a fost agresată la trei săptămâni după ce a renunțat la verighetă. Femeia voia de mai multă vreme să se despartă de bărbat.  Cu doar o seară înainte de incident, fosta lui Nicolae Guță a transmis un mesaj cu subînțeles. Femeia a publicat mai multe videoclipuri în care se vorbea despre suferință.

„Am ajuns la concluzia că problemele formează caracterele, nu bibliotecile. Oamenii de caracter sunt oamenii care au trecut prin probleme, prin necazuri.

Numai suferința nobilează la un moment dat caracterul uman și-l crește. Pentru că Dumnezeu e mai interesat de caracterul nostru decât de confortul nostru.

Dumnezeu vrea să ne meargă bine nouă vrea să fim oameni de caracter. Știți ce veți duce cu voi când veți pleca din locul acesta? Nimic. Decât sufletul și caracterul pe care le-ați avut.” este mesajul unuia dintre videoclipurile pe care Dana Roba le-a distribuit.

Cine este soțul make-up artistei Dana Roba

Dana Roba și soțul ei sunt căsătoriți din anul 2016.  Căsătoria a avut loc la numai trei luni de când s-au cunoscut. Vedeta susținea în trecut că s-a rugat să-l întâlnească pe bărbat. Femeia l-a cunoscut pe actualul partener de viață după ce a luat calea credinței și a trecut la penticostali. De altfel, soțul său, Daniel Balaciu, are aceeași religie cu șatena.

ADVERTISEMENT