Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Dani Coman, sigur pe el după egalul cu FCSB: “Ne putem bate cu oricine!”

Dani Coman s-a convins după remiza cu FCSB. Președintele lui Hermannstadt crede că sibienii se pot bate de la egal la egal cu orice echipă din SuperLiga.
23.09.2023 | 10:16
Dani Coman sigur pe el dupa egalul cu FCSB Ne putem bate cu oricine
Conducerea lui Hermannstadt a prins aripi după remiza cu FCSB. Foto: colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

Hermannstadt le-a dat mari bătăi de cap celor de la FCSB în meciul restanță din etapa a 5-a. Formația antrenată de Marius Măldărășanu a remizat cu vicecampioana României pe teren propriu, scor 2-2, însă gazdele au jucat 40 de minute în superioritate numerică și au avut mai multe șanse de a marca.

Dani Coman, sigur pe el după egalul cu FCSB: “Ne putem bate cu oricine!”

Totuși, Hermannstadt s-a mulțumit doar cu un egal. Sibienii ocupă temporar locul 5 în clasament, cu 13 puncte în 9 partide. După meciul cu FCSB, echipa lui Măldărășanu a ajuns la șase meciuri consecutive fără înfrângere în toate competițiile.

ADVERTISEMENT

Dani Coman a prins aripi după meciul împotriva echipei lui Gigi Becali. Deși consideră că rezultatul este echitabil, președintele lui Hermannstadt este convins că echipa sa putea câștiga toate cele trei puncte.

„După aspectul celor două reprize care din punctul meu de vedere au fost distincte, eu cred că e un rezultat echitabil. Chiar dacă am avut superioritate, n-am profitat de avantajul ăsta, ne-am creat oarecum situații de a marca, dar trebuia să le și fructificăm. 

ADVERTISEMENT

E adevărat, dar mentalitatea asta se construiește. Nu putem schimba gândirea unor jucători care nu s-au luptat pentru obiective mărețe în carieră, nu putem schimba noi peste noapte, deși încercăm.

La fiecare discuție individuală sau de grup pe care le avem cu jucătorii încercăm să le schimbăm mentalitatea, să le creăm o altă stare, să le spunem ce frumos e să câștigi, altfel mergi pe stradă, altfel ești privit de prieteni, de familie”, a declarat Dani Coman, la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

Ce l-a deranjat pe Dani Coman în Hermannstadt – FCSB 2-2: „Asta ne lipsește”

În următoarea etapă, Hermannstadt merge la Ploiești pentru duelul cu Petrolul. Dani Coman este mulțumit de jocul echipei, însă a precizat că jucătorilor le lipsește mentalitatea de învingători.

„Eu am încredere că suntem pe drumul cel bun. Am demonstrat că putem să facem și meciuri bune la fel cum, în momentul de față, putem avea evoluții nesigure și chiar putem pierde cu orice echipă la fel cum putem câștiga. La cum arătăm în momentul de față ne putem bate cu orice echipă din campionat. Important e cum suntem noi la momentul meciului.

ADVERTISEMENT

Dacă noi suntem bine și jucăm ceea ce trebuie, ne putem bate cu oricine din campionat. Avem o echipă cu jucători de calitate, avem un grup unit, avem jucători și numeric, și valoric. Suntem foarte bine puși la punct, depinde doar de forma de moment și de ciclul săptămânal să aducem jucătorii în cea mai bună formă la ora meciului. 

Mi-e ciudă pentru că nu-i mai prindem pe FCSB așa cum i-am prins aseară, aproape 40 de minute cu om în plus și să nu câștigăm. Mie mi-au demonstrat că sunt o echipă bună, chiar și în 10 oameni au pasat, și-au creat ocazii de a marca, dar asta au făcut-o datorită valorii pe care o au, dar și datorită lipsei de încredere pe care am avut-o noi aseară. Nu avem spiritul de bărbați, de învingători. Asta ne lipsește”, a mai spus Dani Coman.

Dani Coman, ședință cu jucătorii înaintea meciului cu FCSB: „Puteam mai mult”

„M-am ofticat și chiar am avut o discuție cu două zile înainte de meci. Le-am spus: ‘vreau să facem tot ceea ce depinde de noi să câștigăm.

Dacă după meci ne uităm în ochii fiecăruia și spunem că am făcut tot ceea ce a depins de noi, dar au fost mai buni, eu nu sunt supărat’. Dar ieri nu am făcut ceea ce a depins de noi. Puteam mult mai mult”, a încheiat Dani Coman.

Urmărește FANATIK SUPERLIGA în fiecare luni, marți și vineri, ora 10:30, LIVE, doar pe site-ul exclusivităților www.fanatik.ro. În fiecare luni, marți și vineri, ora 17:30, emisiunea poate fi urmărită în premieră pe canalul de Youtube FANATIK și pagina de facebook Horia Ivanovici.

Dani Coman, declarații tari după Hermannstadt - FCSB 2-2

ADVERTISEMENT