Dragoş Iancu a suferit o accidentare horror în meciul dintre Petrolul şi Hermannstadt. Fotbalistul a suferit o ruptură deschisă de peroneu după un fault a lui Valentin Ţicu, în minutul 6 al meciului.
Dani Coman, preşedintele sibienilor, a dezvăluit ultimele veşti despre starea de sănătate a lui Dragoş Iancu. Oficialul a declarat la FANATIK SUPERLIGA că operaţia a decurs bine şi Dragoş Iancu îşi va reveni:
“M-a sunat acum un minut domnul doctor Dinu Gabriel să îmi spună că a ieşit din operaţie, a fost foarte bună şi îşi va reveni copilul. Exact acum un minut.
A ieşit chiar acum din operaţie. A decurs foarte bine şi îşi va reveni. A avut fractură de peroneu, maleolă, ligamentele gleznei. A intrat la 08:30 în operaţie, au fost patru ore şi un pic.
Exact cuvintele pe care mi le-a spus: «Dani, stai liniştit, operaţia a decurs în condiţii normale, a fost bine făcută. O să îşi revină». Va juca fotbal în continuare. Nu am apucat să vorbim.
Sunt la spital acum, aştept să vorbesc cu domnul doctor. Veşti foarte bune, în primul rând pentru el, pentru familia lui. Noi, ca şi club, suntem cu tot sufletul alături de el.
O să îl ajutăm să îşi revină. Nu are nevoie de nimic. Nu îi trebuie asigurare, nu va cheltui un ban de la el. Am stat de vorbă cu patronii echipei şi nu îi va trebui niciun ban.
Totul va fi plătit de către club. Patronii sunt Ştefan Băcilă şi Claudiu Rotaru. Totul va fi plătit de către club: operaţii, recuperare, orice are nevoie. Nici nu se pune problema. Absolut tot, până la ultimul leu va fi achitat de club. Orice va fi nevoie”, a spus Dani Coman la FANATIK SUPERLIGA.
FANATIK SUPERLIGA vine cu o nouă ediție incendiară în fiecare luni, marți și vineri, ora 10:30, LIVE, doar pe www.fanatik.ro. În premieră, emisiunea se vede în fiecare luni, marți și vineri, ora 17:30, pe canalul de Youtube FANATIK și pagina de facebook Horia Ivanovici.