Daniel Şendre despre tricolorii mici: “Antrenaţi pentru eşec”

România – Ucraina la Under 19 a început pentru mine cu remarca lui Radu Naum, jurnalist cu experienţă, nu glumă, care înainte să predea legătura comentatorilor pe stadion, a ţinut neapărat să demonstreze că se pricepe la ciclism. “Indiferent ce se întâmplă, nu e nimic terminat pentru generaţia asta, dimpotrivă! Ei trebuie să joace de plăcere, nu pentru rezultat”, ceva aşa, nu e citat exact, dar aţi reţinut ideea. E una care se aplică la nivel de copii şi juniori devreme, adică puştilor care vin la fotbal după grădiniţă sau after school. Deşi încadraţi şi ei tot la juniori, cei care urmau să evolueze acum sunt aproape bărbaţi în toată firea, care ştiu să-şi controleze emoţiile, sunt obişnuiţi cu competiţia şi care joacă pentru a câştiga, de cel puţin trei ani, după toate manualele de psihologie sportivă sau nu. Dar poate că Radu a fost indus în eroare de faptul că Dragomir a prins deja câteva antrenamente cu echipa mare a lui Arsenal, pe care Wenger o antrenează doar pentru impresia artistică, e adevărat.

La Ploieşti, lucrurile erau în regulă, normal, cum le ştim de o viaţă.

Stadionul aproape gol, deşi se juca pentru o calificare la un turneu final. Mă întreb ce evenimente grandioase au ploieştenii în urbea lor şi cât de frecvent se întâmplă ele, din moment ce i-a lăsat aproape reci meciul unei naţionale.

Terenul execrabil, de parcă îi aşteptam pe turci, ca pe vremuri.

Tricolorii mici? Exemplari, cu frizuri îndrăzneţe, intonând imnul băţoşi, cu mâinile la inimă, nu la portofele. Atitudinea n-a lipsit nici ea, celebrul îndemn: “haide, băăă”, din final, a făcut toţi banii, l-am auzit de fiecare dată când ne-am făcut de râs la o partidă cu miză.

Meciul a decurs la fel de firesc şi el. Driblinguri pentru prietenii de pe Facebook, înjurături grele pentru întreţinerea imaginii de băieţi de cartier, pase greşite, mii de atingeri care să omoare cursivitatea, mai dă-o naibii şi p-asta, celebrele gesticulări absurde, nelipsitele gesturi de frondă şi cam atât. Nicio ocazie în prima repriză, statistică înfiorătoare pentru o naţională atât de talentată cum se pretind băieţii ăştia, nicio acţiune notabilă, doar rateuri, harfe şi figuri, cum spuneam. Ca pe Decebal, la cafenele.

Digi24.ro

Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €

Despre bancă numai de bine. Un domn’ Profesor cu experienţă, care azi a ratat pentru a doua sau chiar a treia oară o calificare în faţa Ucrainei, înţeleg. Să-l păstrăm, aşadar, antrenează eşecul într-un mare fel!

Absolut deplorabilă lipsa de profesionalism a românilor astăzi, în general. Cu vârfurile unei generaţii pe teren, gestul lui Moruţan n-a fost decât cireaşa de pe coliva calificării pregătită de cei mari. Dinspre staff-ul de la care trebuia să vină luciditatea şi liniştea n-a venit azi decât pensia, din păcate. Fotbalul pe vremea lui Guardiola se joacă altfel, mă întreb cum naiba am făcut 6 puncte în grupă. Înţeleg să nu fii inspirat în tactica pe care o trasezi, în sfaturile pe care le dai şi în cazul schimbărilor pe care le faci, dar chiar să nu le explici foarte clar ce NU trebuie să facă sub nici o formă pe teren!? Asta mă depăşeşte. Bine că n-am dat mai multe goluri, pentru că am fi avut toţi atâţia eliminaţi, bănuiesc, deci ne-ar fi bătut chiar mai rău ucrainienii.

Ucrainieni pe care îi felicit, fără rezerve! Foarte bine organizaţi, cu o apărare impecabilă, compartiment cel mai dificil de pus la punct, adversarii şi-au văzut de jocul lor aşezat, în cel mai serios mod posibil, iar fotbalul i-a premiat în final.

E firescul despre care vorbeam mai devreme; repetenţii stau acasă, nu se califică la turnee finale, doar ca să le strice. Urmează lamentări, apeluri la calm şi îndemnuri de a nu da de pământ cu o generaţie, doar pentru că s-a înecat la mal. Asta în timp ce alţii câştigă turnee după turnee sau măcar ajung acolo.

Digisport.ro

A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”

Noi suntem talentaţi, dar nu ne vede nimeni, normal.

Adevărul e că stăm rău, cu toate generaţiile, nu doar cu cea Under 19. Dacă am sta bine, am fi şi noi calificaţi pe undeva. 

Singura noastră şansă de mai bine e să acceptăm asta.

Şi să lăsăm tricourile pe noi când reuşim să mai marcăm din când în când.