Sport

Daniel Șendre developează fenomenul FCSB: “Becali & Pintilii. Sau când banii patronului se întâlnesc cu talentul antrenorului”

Editorialistul Fanatik, Daniel Șendre, explică de ce crede că a ajuns FCSB să domine atât de autoritar campionatul, reușind un parcurs de excepție în acest sezon.
31.01.2024 | 17:13
Daniel Sendre developeaza fenomenul FCSB Becali  Pintilii Sau cand banii patronului se intalnesc cu talentul antrenorului
Daniel Șendre developează fenomenul FCSB: “Becali & Pintilii. Sau când banii patronului se întâlnesc cu talentul antrenorului”. FOTO: Fanatik
ADVERTISEMENT

Anul trecut, prin toamnă, în timp ce mă delectam cu o narghilea pe “Decebal”, prin fața cafenelei a trecut Mihai Pintilii. Îmbrăcat subțire, de vară, Mihai se plimba cu un scuter electric, pe care se afla împreună cu băiețelul său. “Tată și fiu având un pic de fun pe lângă casă”, m-am gândit. Și m-am mai gândit atunci la ceva: oare când vor înțelege cei care îl atacă non stop la TV cât de important este Pintilii în tot ce se întâmplă la FCSB!? Pentru că tare superficiali mai suntem unii dintre noi!

FCSB, ca Arsenal. Pintilii, ca Arteta

FCSB defilează în campionat, aflându-se pe primul loc în Superliga, la o distanță de 11 puncte față de CFR. Duminică seara, FCSB a șters pe jos cu CSU, oferindu-le suporterilor săi un joc convingător, solid și pe alocuri chiar spectaculos.

ADVERTISEMENT

Cum au fost posibile toate aceste lucruri!? Simplu: ambiția și banii lui Gigi Becali s-au întâlnit cu istețimea și talentul de antrenor al lui Mihai Pintilii.

Stilul, nu formația

”La mine joci rapid şi nu pierzi mingea. Sunt două lucruri esenţiale”, a dezvăluit Gigi Becali, de nenumărate ori, la televizor, inclusiv luni, la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

Asta înseamnă că patronul vrea ca echipa lui să aibă posesia, sa dicteze ritmul meciului și să joace cu două viteze în plus față de adversar. Ați recunoscut, bine-nțeles, chiar Steaua lui Ilie Dumitrescu și Lăcătuș, de pe vremuri, echipă care alături de Dinamo au făcut legea decenii la rând în fotbalul românesc. Astăzi, Gigi Becali are banii necesari pentru a aduce la FCSB “vârfurile” din fenomen pe care odinioară la Steaua le aducea cu arcanul familia Ceaușescu.

Mihai Pintilii știe de mult ce vrea patronul și cunoaște foarte bine clubul la care a activat ca jucător, așa că pe bancă antrenează stilul, nu formația. Formația (4-4-2. 5-3-2 etc) oferă structura în care joacă echipa, în timp ce stilul dictează modul în care se mișcă ea: cum se apără, cum face tranziția și cum atacă. Când jucătorii înțeleg ce li se cere să facă și mai ales de ce trebuie să facă ce li se cere, aceștia vor executa partitura cu precizie și încredere.

ADVERTISEMENT

Implementarea stilului de joc cere timp și exercițiu. Mihai Pintilii la asta lucrează, de luni până vineri, de câțiva ani, inclusiv prin cantonamente și în amicaluri.

“Munca unui antrenor se termină vineri”, a zis Adrian Mutu în urmă cu două săptămâni, în studioul Digi, stârnind uluiala moderatorului. La asta se referea Adrian!

ADVERTISEMENT

Exercițiul, timpul și talentul lui Mihai Pintilii au adus consistență în jocul FCSB. Pintilii a exersat cu încăpățânare trasee, formând astfel automatisme atât de necesare în jocul de fotbal. Acestea din urmă au dus la coeziune în rândul echipei. Jucătorii înțeleg foarte bine ce joacă împreună și tendințele în joc ale colegului de alături. Automatismele reduc încărcătura cognitivă, așa că jucătorii FCSB se pot concentra mai mult pe aspectele jocului, cum ar fi să citească adversarul și să se adapteze diferitelor situații apărute în timpul meciului.

Antrenamentul formează așadar obiceiuri, pentru că despre asta e vorba în fotbal, până la urmă. E ca atunci când ești în bucătărie, la tine acasă, unde știi exact în care dulap și pe care raft sunt paharele, cănile și zahărul, așa că îți ia doar câteva secunde să îți faci cafeaua, dimineața. A spus-o Mikel Arteta, nu eu, dezvăluind astfel ce antrenează și apoi ce joacă Arsenal în Premier League.

Mihai Pintilii a reușit să facă exact același lucru la FCSB, așa că atunci când Gigi Becali anunță titularii, toți componenții lotului sunt pregătiți să execute tiparul.

“Anunţ iar echipa, cu o sămtămână înainte, ca să o ştie şi Gică Hagi. Este aceeași din repriza a doua cu CSU, adică nu mai intră Pantea, ci Creţu. Joacă Tavi Popescu, Luis Phelipe şi Florinel Coman. În locul lui Olaru o să joace Băluţă. Şi gata!”, a mai spus Gigi Becali, la FANATIK SUPERLIGA.

Înțelegem acum de ce anunță Becali titularii fără emoții!?

Crețu, Tavi Popescu și Băluță cunosc în exact aceeași măsură ca Pantea, Lixandru și Olaru ce trebuie să execute în interiorul partiturii exersate toată săptămâna de Pintilii. Deci ce rost au atâția ochi dați peste cap prin studiouri!?

Se întâmplă același lucru inclusiv în cazul schimbărilor, chiar dacă ele sunt comandate printr-un mesaj pe WhatsApp. Odată antrenat stilul, formația se poate schimba de la palat în oricare minut fără ca jocul să aibă de suferit!

Mai mult, Becali are aproape 30 de ani în fotbal, timp în care bâtă să fii și tot te prinzi că Crețu e mult mai distructiv decât Pantea, de aceea îl și vrea Gigi pe partea pe care bănuiește că își vor face talentul Costică Budescu și Luis Munteanu în confruntarea cu Farul.

Jocul fără speranță pentru adverar al FCSB-ului, precum și avansul consistent în fața CFR-ului sunt, cum spuneam, o combinație între banii lui Gigi și talentul de antrenor al lui Pintilii. Patronul cumpără tot ce există mai bun pe piață, după care antrenorul îi integrează și îi învață ce trebuie să joace. Cine nu face față, cine nu înțelege sau pur și simplu nu poate, e lăsat să plece liber chiar și la rivale, cum sunt cazurile Djokovic și Compagno. Asta pentru că bogatul om din fotbal Gigi Becali nu rămâne încremenit în proiect, el doar vrea ca echipa să îi aducă satisfacție, jucând ce îi place.

Din fericire pentru suporterii FCSB, aici mai intervine ceva, absolut norocos, de data aceasta, ceea ce mă face să cred că sezonul în curs chiar s-au aliniat toate planetele pentru fani. “Greșeala pe care o face noua generație de antrenori este că oferă prea multe informații jucătorilor atunci când au mingea. Asta înlătură creativitatea”, obișnuiește să spună Ancelotti.

În cazul FCSB trebuie înlocuit “jucătorii” cu “adversarii”

Ceva mă face să cred că Pintilii nu are nevoie de prea multe informații despre echipa adversă, zonă pentru care a fost adus Charalambous. Asta pentru că atât A1, cât și A2 de la FCSB știu exact ce vor să joace echipa, așa că FCSB controlează jocul și impune ritmul întotdeauna, grație fanteziei unor jucători ca Olaru și Coman.

Evident, nu înseamnă că FCSB a atins perfecțiunea și că nici o echipă din Superliga nu poate s-o bată, lucru de care e conștient inclusiv Gigi Becali. “Mi-e un pic frică să o anunţ, că Gică Hagi e specialist. Dar o spun şi aşa”, a dezvăluit patronul, în aceeași emisiune FANATIK. Jocul pus foarte bine la punct de Pintilii poate fi răsturnat oricând de meseriași ca Hagi, Mutu sau Dorinel, aspect ce ar trebui să ne bucure pe toți, pentru că Mihai Pintilii cu banii lui Gigi ar ucide altfel campionatul.

Un antrenor “brilliant” și un patron “eccentric, cum ar fi denumiți cei 2 în presa britanică. În România, primul e umilit și al doilea e considerat răul suprem, deși nici unul nu merită asemenea tratament. Trebuie doar să înțelegi “fenomenul FCSB”.

Sigur, nu e profesionist ce propune Becali la FCSB, însă în fotbal există și gri!

“Licența UEFA PRO reprezintă cel mai înalt curs de licențiere pentru antrenorul profesionist de joc, conceput pentru a dezvolta lideri, manageri și antrenori cu înaltă calificare sau aspiranți capabili să creeze un succes susținut în fotbal”, scrie pe siteul FRF.

Să obții licența PRO durează aproape 7 ani și costă în jur de 12.000 de Euro. 7 ani!!!

În România există peste 200 de antrenori cu licența PRO, care nu au angajament sau care pur și simplu și-au schimbat meseria. Pe banca FCSB există însă unul care “crează succes” inclusiv din toanele patronului fără să posede așa ceva, motiv pentru care Burchel nu îi permite să fie principal.

Ce e profesionist și logic aici, FRF!?

ADVERTISEMENT
Cotă BETANO pentru FCSB: 1,25 este cota pentru „șansă dublă: 12” la meciul FCSB - Farul