1. Dinamo a reușit o nouă victorie în campionat, după încă un meci în care nu a primit gol. Jocul cu FC Voluntari nu a fost strălucit, însă punctele sunt singurele care contează în momentul de față. Kopic a înțeles asta, așa că toate eforturile sale au fost îndreptate înspre obiectiv, care a fost atins. Cu croatul pe bancă, Dinamo a întrerupt seria neagră a rezultatelor dezastruoase, reușind să rămână în plasa echipelor pe care va trebui să le și depășească la reluarea campionatului.
2. Dinamo se luptă pentru salvare cu Poli Iași, UTA, Voluntari și Oțelul Galați. Din fericire pentru “câini”, în ultima etapă înainte de Sărbători le-a încurcat Moșul lor pe toate. Distanța față de locul 12, care ar însemna inclusiv evitarea barajului, este acum de 7 puncte, în condițiile în care mai sunt 9 meciuri de jucat în sezonul regulat, plus încă 9 în PLAY OUT. Puncte sunt destule, însă stadioanele vor deveni front!
Va fi greu, foarte greu, pentru că s-au făcut greșeli mari pe traseu, dar dacă de acum încolo se iau deciziile corecte, Dinamo poate încheia sezonul chiar pe locurile alea “8-10”, teoretic, știți voi despre ce vorbesc! Reamintesc că în joc sunt 54 de puncte, plus înjumătățire, care este un avantaj enorm!
3. Problema este că 6 dintre următoarele 9 confruntări vor fi cu echipe de PLAY OFF, de aici și ideea exprimată de Andrei Nicolescu, conform căreia, pentru a se salva, jocul lui Dinamo trebuie să arate la fel. Urmează Rapid, Farul, CFR, FCU, Petrolul și Hermannstadt, printre altele, de aceea campania de transferuri capătă alura unei adevărate rulete rusești pentru administratorul special. Mă bucur că Andrei realizează asta.
4. Felicitări băieților pentru cele două victorii, ambele obținute în condiții cu adevărat speciale. Cea mai grea, dintre toate, a fost lupta cu ei înșiși.
Băieții ăștia au jucat meciurile cu Botoșani și Voluntari conștienți de faptul că unii dintre ei vor pierde locul de titulari după pauza de iarnă, ba poate chiar li se va solicita întreruperea contractelor. Este adevărat că poartă și ei responsabilitatea locului rușinos pe care se află Dinamo acum, însă nu îi consider principalii vinovați, iar faptul că au dat totul pentru a câștiga “ultimele” meciuri îi onorează.
Am spus că “au dat totul”, nu maximum, pentru că sigur pot mai mult. Am încredere în Kopic și sper ca cei pe care se va baza în continuare să demonstreze că nu mă înșel.
5. Dinamo a câștigat meciul cu Voluntari parcă în bafta lui Sorin Cârțu, care după meciul cu CSU a dezvăluit că își dorește ca Dinamo nu doar să piardă, ci să fie cu “japcă”, adică frustrant, “cu gol din offside sau cu mâna”.
Dinamo aseară a câștigat dintr-un penalty, în prelungiri, de unde și expresia: “Crăciun fericit, nea Sorin!” (smile cordial)