Life

Daniela Nane, despre cum a ajutat-o frumusețea în actorie: ”Mi-a spus… O să te urască aproape toată lumea”

Daniela Nane a fost prima femeie care a câștigat titlul ”Miss România” după Revoluție, iar chipul său a rămas cu siguranță în mintea multor români.
17.11.2022 | 08:59
Daniela Nane despre cum a ajutato frumusetea in actorie Mia spus O sa te urasca aproape toata lumea
Daniela Nane, despre cum a afectat-o frumusețea în actorie. Sursă foto: Instagram / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Dacă de la distanță viața actriței Daniela Nane pare una ruptă dintr-un basm, în realitate, aceasta nu a fost deloc ușoară.

Cum a afectat-o frumusețea pe Daniela Nane în carieră

Actrița a dezvăluit că din cauza aspectului ei, a fost nevoită să îndure destul de multe de-a lungul timpului. Deși se aștepta ca frumusețea să fie un avantaj, s-a dovedit contrariul.

ADVERTISEMENT

Daniela Nane nu era chemată la casting-uri pentru că era prea frumoasă, iar anumite lucruri din scenariu nu se potriveau deloc cu imaginea ei.

Sau cel puțin asta îi spuneau anumiți producători care refuzau să îi ofere un rol.

”De multe ori nu eram distribuită sau nici nu mă chemau la casting pentru că eram frumoasă. Pentru că lucrurile urâte dintr-un scenariu nu i se pot întâmpla unei femei frumoase.

ADVERTISEMENT

Și mă gândeam, vreți să vă povestesc viața mea? Faptul că arați într-un fel nu te scutește de întâmplări nefericite. Dar, a trecut, asta e!”, a mărturisit actrița.

Cea mai interesantă experiență pentru Daniela Nane a fost participarea la ”Miss România”. Asta se întâmpla în anul 1991, la doar doi ani după Revoluție.

ADVERTISEMENT

Pe atunci, actrița avea doar 20 de ani, iar cei de la Institutul de Artă din Amsterdam și Berlin, unde aceasta își efectua studiile au avertizat-o din timp.

Ce a pățit Daniela Nane după ce a devenit ”Miss România” în 1991

Unul dintre profesorii de acolo a fost cel care i-a spus că odată cu titlul de ”Miss România”, va apărea și invidia din putea anumitor femei.

ADVERTISEMENT

De asemenea, profesorul i-ar mai fi spus actriței că și bărbații vor ajunge să o urască pentru că nu vor avea acces la ea.

În tot acest timp însă, Daniela Nane nu înțelegea nimic și credea că nimic din toate acestea nu poate fi adevărat.

”Mi-a spus… O să te urască aproape toată lumea. Femeile te vor urî pentru că nu pot fi că tine, bărbații te vor urî pentru a nu au acces la tine.

Mă gândeam, de ce să mă urască lumea, ce le-am făcut? Asta nu poate fi adevărat”, a mai povestit ea.

Și celebra cântăreață Matilda Pascal Cojocărița a participat la ”Miss România”, însă cu mult înainte de căderea comunismului. La un moment dat, aceasta a povestit sacrificiile făcute pentru a ajunge acolo.

ADVERTISEMENT
Tags: