Life

De ce este căscatul contagios. Motivul pentru care apare, de fapt, acest fenomen

De ce căscatul este atât de contagios. Motivul pentru care apare acest fenomen, chiar dacă nu îți este somn. Explicațiile specialiștilor.
28.11.2023 | 19:20
De ce este cascatul contagios Motivul pentru care apare de fapt acest fenomen
De ce este căscatul contagios. Sursa foto: Freepik/Drazen Zigic
ADVERTISEMENT

Căscatul este contagios, dar te-ai întrebat vreodată de ce apare, de fapt, acest fenomen, chiar și când nu-ți este somn? Există câte explicații științifice care pot declanșa obiceiul.

De ce căscatul este contagios și care e motivul apariției acestui fenomen

În medie, un adult cască de aproximativ 20 de ori într-o zi. Poate te-ai întrebat, cel puțin o dată, de ce se întâmplă acest lucru. În general, reflexul apare ca urmare a schimbării stării, în timpul perioadelor de tranziție dintre veghe și somn.

ADVERTISEMENT

Aceasta nu este, însă, singura explicație. Potrivit cercetărilor, acest obicei are ca scop creșterea vigilenței. Uneori, poate apărea din cauza creșterii temperaturii creierului și este nevoie să căscăm pentru a-l răci.

Cu toate acestea, de ce căscăm atunci când îi vedem pe alții făcând același lucru? Fenomenul se numește ecopraxie și se explică prin faptul că o persoană, atunci când vede un anumit comportament, îl va imita dacă e sensibilă la el. Neuronii oglindă din creier pot cauza acest lucru.

ADVERTISEMENT

Conform unor cercetări, ar putea fi vorba despre o formă evoluată de comportament de grup sincronizat. Dintre cele 20 de ori cât căscăm, în medie, multe au loc în timpul perioadelor comune de tranziție petrecute pe parcursul zilei.

Un alt motiv al căscatului contagios poate să fie faptul că acesta reprezintă un instrument pentru stimularea vigilenței. Astfel, atunci când văd alte persoane în timp ce cască, oamenii se pot utiliza unii pe alții ca indicatori ai momentului în care e nevoie să căscăm pentru a genera un creier mai vigilent.

ADVERTISEMENT

De exemplu, poate suntem mai obosiți decât am crede și căscăm atunci când cei din jur fac asta. Atunci când obiceiul e însoțit de un efect sonor, adică zgomotul “ahhh”, căscatul poate să fie contagios chiar și la telefon.

Este posibil să simți căscatul contagios cu persoanele apropiate mai mult decât cu străinii. Acest obicei începe să devină contagios de la 4 – 5 ani, atunci când începem să fim conștienți de emoțiile celorlalți.

ADVERTISEMENT

Cum poți scăpa de căscat

În cazul în care caști prea mult, poți încerca să faci exerciții de respirație profundă pe nas, deoarece e posibil ca organismul să aibă nevoie de mai mult oxigen.

Un lucru pe care îl poți face este să te plimbi afară sau să mergi într-un spațiu cu o temperatură mai scăzută. Dacă nu ai timp, atunci bea niște apă rece sau consumă alimente răcoroase, cum ar fi fructe sau morcovi.

Creierul poate fi stimulat datorită rupturii de rutină. Atunci când sunt obosiți, plictisiți sau stresați, oamenii cască mai mult. Dacă ai consumat prea multă cofeină, ai tendința să caști mai mult, arată Healthline.

ADVERTISEMENT