Tu știi de ce hibernează, de fapt ursul? De altfel, nu este singurul animal care face asta, iar procesul de hibernare nu este un somn neîntrerupt așa cum cred majoritatea oamenilor.
Dacă te-ai întrebat vreodată de ce hibernează ursul în timpul iernii, explicația este una cât se poate de simplă. Specialiști susțin că anumite animale hibernează deoarece, în perioada rece, corpul lor are nevoie să economisească energie.
De altfel, hibernarea este un proces natural, ce reprezintă, de fapt, un mecanism de apărare mecanism de apărare împotriva condițiilor nefavorabile cu care anotimpul rece vine la pachet.
Din punct de vedere biologic, hibernarea este o perioadă în care activitatea metabolică a organismului animalului se reduce, la fel ca și temperatura corpului, după cum menționează Britannica.
În plus, în ciuda a ceea ce cred mulți oameni, hibernarea nu este un somn prelungit și neîntrerupt. În realitate, multe dintre acele animale care hibernează se trezesc din când în când în toată această perioadă.
Totuși, aceste ființe intră într-o stare în care abia dacă sunt conștiente. Academia Australienă de Știință a subliniat faptul că atunci când un animal hibernează, metabolismul acestuia încetinește considerabil.
Astfel că, ritmul cardiac scade, animalul respiră mai încet și temperatura corpului său scade. Hibernarea poate dura și câteva luni, iar în tot acest timp, ursul se folosește de rezervele de grăsime stocate.
În plus, deși atunci când vine vorba despre hibernare oamenii se gândesc pentru prima dată la urși, de fapt, nu sunt singurele animale care trec prin acest proces interesant.
Printre celelalte animale care hibernează se mai numără și mamifere mici. Dintre acestea, amintim de veverițe, șoricei și hamsteri. Pe de altă parte, mai hibernează aricii, liliecii și unele insecte. Amfibienii și reptilele au dezvoltat, de asemenea, posibilitatea de a hiberna în sezonul rece.