Nicoleta Luciu a anunțat recent că revine pe micile ecrane, după o pauză lungă de la televiziune, și a explicat de ce nu a mai apărut la TV în ultimii ani. Vedeta a filmat deja pentru “Prețul cel bun”, de la Antena 1.
Actrița urmează să revină pe micile ecrane în decembrie, în trei emisiuni diferite. Nicoleta Luciu a filmat pentru alte două proiecte diferite, după “Prețul cel bun”, în calitate de invitată.
Vedeta a explicat care crede că este motivul pentru care nu a mai fost chemată în alte emisiuni sau la castinguri pentru diverse filme sau seriale în ultimii ani.
Nicoleta Luciu cere mulți bani pentru aparițiile sale la televizor. În același timp, bruneta consideră că cineva o vrea cu adevărat într-un anumit proiect o va chema, indiferent de suma pe care o cere.
Fosta Miss România din 1999 este dispusă să facă naveta până la București dacă se va implica într-un proiect la TV și speră că va fi chemată cât de curând într-o emisiune. Copiii ei deja sunt destul de mari, așa că actrița ar putea să se deplaseze în Capitală în scop profesional.
“La castinguri nu mă cheamă nimeni, lumea nu mă vrea și nu sunt prea căutată pentru că eu cer mulți bani. Și se știe asta. Ideea e că cine mă vrea cu adevărat, se poate.
Am filmat doar ca invitată pentru trei emisiuni. Poate după încă două-trei astfel de filmări, va veni și oferta pe care mi-o doresc. Niciodată nu știi de unde sare iepurele.
Sincer, vreau la TV, dar aștept propuneri, nu-i timpul pierdut. Naveta aș face-o, copiii deja sunt mari, au programul lor.”, a declarat vedeta pentru impact.ro.
Nicoleta Luciu este foarte atentă atunci când vine vorba despre imaginea ei, motiv pentru care merge regulat la un specialist pentru stimularea colagenului, astfel încât să aibă o piele cât mai netedă.
Actrița a mai declarat că își dorește să bată recordul celei mai frumoase femei din lume trecută de 65 de ani, care arată ca la 30 de ani la cei 67, câți are în realitate.
Recent, vedeta a fost nevoită să-și schimbe buletinul și a fost plăcut surprinsă să vadă că nu s-a schimbat mai deloc în 10 ani.
“Vreau să o egalez pe chinezoaica de 67 de ani, care arată de 30…Dacă ea poate, putem și noi, europenele.
Chiar m-am bucurat să constat, când mi-am schimbat buletinul, că arăt la fel ca în urmă cu zece ani. Acum să vedem cum va fi peste încă zece ani.”, a mai declarat vedeta pentru sursa citată.
Nicoleta Luciu merge regulat la sală și a scos din dieta sa carnea și lactatele. Nu mai consumă aceste alimente de patru ani, dar mai gustă ocazional atunci când gătește pentru familia ei.