Life

De ce nu e bine să pui miere în ceaiul fierbinte. Greșeala pe care o fac multe persoane

Motivul pentru care nu e bine să adaugi miere în ceaiul fierbinte. Multe persoane fac această greșeală și se expun unui mare pericol.
15.10.2023 | 16:29
De ce nu e bine sa pui miere in ceaiul fierbinte Greseala pe care o fac multe persoane
De ce nu trebuie să pui miere în ceaiul fierbinte. Sursa foto: Pixabay/Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

În cazul în care pui miere în ceaiul fierbinte, află că acest lucru este o mare greșeală, deoarece poate duce la pericole pentru sănătate. Trebuie să renunți la acest obicei cât poți de repede.

De ce nu trebuie să pui miere în ceaiul fierbinte

Se apropie sezonul rece, în care începem să consumăm tot mai multe băuturi calde, cum ar fi ceaiurile. Multe persoane preferă să îndulcească această băutură cu miere în loc de zahăr, însă ar trebui să renunțe la acest obicei, care nu este deloc sănătos.

ADVERTISEMENT

Mierea are multe beneficii, dar trebuie consumată cu atenție și nu în cantități mari. În plus, persoanele diabetice trebuie să o consume cu grijă. În cazul acestora este de preferat mierea crudă, extrasă la rece și ambalată în starea ei naturală, neprocesată termic sau care să conțină îndulcitori.

Atunci când vine vorba de îndulcirea băuturilor fierbinți, precum ceaiul, mierea nu este o varianta recomandată. Potrivit studiilor, atunci când este adăugată în lichidele care au o temperatură mai mare de 40 de grade Celsius, mierea poate fi toxică.

ADVERTISEMENT

Acest lucru este valabil mai ales pentru mierea falsificată, care conține o cantitate mare de sirop de zahăr invertit, gelatină, praf de porumb, coloranți, arome, precum și tocătură de scaieți, potrivit csid.ro.

Dacă sunt expuse la temperaturi crescute, asemenea ingrediente duc la apariția unui compus numit hidroximetilfurfural (HMF).Acesta ar putea fi periculos pentru organism din cauza faptului că poate avea efect cancerigen.

ADVERTISEMENT

În plus, enzimele și vitaminele benefice prezente în miere ajung să fie distruse la temperaturi crescute. În acest caz, atunci când adaugi mierea în ceai, băutura este îndulcită, însă doar atât. Nu vei mai beneficia de proprietățile acesteia.

Mierea încălzită și filtrată, care se regăsește mai ales în comerț, nu are prea mulți nutrienți. Dacă o adaugi în lichidele fierbinți, acestea vor avea doar calorii în plus.

ADVERTISEMENT

Multe dintre sortimentele de miere pe care le găsim în supermarket nu sunt 100% naturale. Acestea pot fi periculoase mai ales pentru diabetici sau copii, care pot ajunge dependenți de zahărul industrial.

Cum îți dai seama dacă mierea este naturală sau nu

Există câteva metode care te pot ajuta să deosebești mierea naturală de cea falsificată, care conține multe zaharuri. Prima dată, poți întinde puțină miere pe un prosop din bumbac.

Dacă vezi că rămân pete galbene sau maronii pe țesătură, atunci sunt șanse mari ca mierea să fie colorată artificial, mai informează sursa citată anterior.

De asemenea, mierea contrafăcută rămâne foarte subțire și lichidă, indiferent la ce temperatură o expui. Se dizolvă foarte rapid în lichide și se cristalizează neomogen, în straturi vizibile.

Gustul mierii falsificate durează mai mult deoarece are zahăr și arome adăugate, iar mirosul dispare rapid. De altfel, nu prezintă deloc impurități, semn că este contrafăcută.

ADVERTISEMENT