De la Manchester City la Mediaș. Bruno Vienescu: ”Vom fi pionieri în România cu ce implementăm!” Cum a ajuns la cluburile mari din Anglia. INTERVIU

EXCLUSIV FANATIK
Diana Flintoacă   
în Sport
11/02/2020, 11:42
De la Manchester City la Mediaș. Bruno Vienescu: ”Vom fi pionieri în România cu ce implementăm!” Cum a ajuns la cluburile mari din Anglia. INTERVIU EXCLUSIV FANATIK

Bruno Vienescu este unul dintre românii de succes care au o poveste de spus. S-a născut la Craiova, a renunțat să joace fotbal la 18 ani și a făcut Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, dar ulterior și-a dat seama că sportul cu balonul rotund e viața lui. Și-a hotărât să devină antrenor, chiar dacă nu avea un nume în fotbal. Așa că a plecat și a făcut școala în Anglia, acolo unde a și antrenat la juniori la două cluburi importante: West Bromwich și Manchester City.

“Vom fi pionieri în România cu lucrurile pe care urmează să le implementăm”

La 31 de ani are licența A, va începe licența PRO și de jumătate de an este șeful Academiei Gaz Metan Mediaș. El își spune povestea într-un interviu exclusiv FANATIK în care explică de ce ar mai fi nevoie pentru ca formația din Ardeal să facă performanță în viitor.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Cum au fost cele șase luni la Mediaș de până acum?

– Au un aspect pozitiv. Am reușit într-un timp scurt să punem lucrurile în mișcare pentru că vrem să dezvoltăm centrul din punct de vedere numeric și calitativ al jucătorilor, dar și din punct de vedere logistic, eu să vin în sprijinul antrenorilor, ca ei să vină mai departe în sprijinul copiilor, ajutându-i pe cât posibil să-și atingă potențialul individual maxim, sperând ca măcar unii dintre ei să facă pasul spre echipa mare, spre Liga 1 și că vor putea performa pentru Gaz Metan.

Câți copii aveți acum în Academie?

– Avem 200 de copii legitimați, avem și la grupele pregătitoare 60-70 de copii care sunt sub vârsta de 7 ani.

Dintre ei câți ar putea face pasul la echipa mare?

– Dintre cei mari cred că sunt mai mult de cinci copii care au potențial să ajungă acolo sau să facă o carieră în fotbal. Ar fi Cristi Avram, Daniel Nicula, Lucian Sâncelean, Alin Moldovan și sunt și alții de 15-16 ani care sunt foarte talentați, dar rămâne de văzut cum se vor dezvolta ei la nivel fizic și emoțional. Raportat la faptul că ei merg și la școală, trebuie să fim atenți la factorii de stres, la nutriție, lucruri asupra cărora nu avem un control foarte bun, putem doar să îi sfătuim. Noi ca să putem face asta eficient trebuie să avem un staff calitativ ridicat, să avem condiții de recuperare, de testare. Noi încă lucrăm mult empiric, ochiometric. Dar suntem în 2020 și lucrurile astea sunt ușor de făcut acum, să te îndrepți spre un nivel bun. Ai tehnologia necesară care să-ți vină în ajutor și sper ca în curând să o avem și noi. S-au făcut demersuri în acest sens și cred că vom fi pionieri în România cu lucrurile pe care urmează să le implementăm.

Ce anume?

– Sisteme de monitorizare GPS, celule de măsurarea vitezei, de forță și alte aparate de genul ăsta pentru a testa jucătorii. Eu sper să avem lucrurile astea la Mediaș și să avem oamenii care să aibă capacitatea să le folosească. Avem un preparator fizic, sperăm să mai aducem încă unul în perioada imediat următoare pentru că e o muncă destul de mare ca și volum. Am început deja un program Functional Movement Screening prin care toate grupele care joacă 11 contra 11 au o fișă personalizată, individuală și trebuie să facem același lucru și din alte puncte de vedere, fizic, dar și de ordin tehnico-tactic. Aici se vor ocupa antrenorii, avem acum 9 tehnicieni.

”Ne trebuie nocturnă și un teren de iarbă pentru juniorii mari”

Am văzut terenurile de antrenament. De ce ați mai avea nevoie pentru a lucra în cele mai bune condiții?

– În primul rând ne-ar trebui o nocturnă pentru terenul sintetic de antrenament, astfel am putea să prelungim perioada în care se desfășoară antrenamente pe el. Iarna e destul de greu, deoarece timpul este relativ scurt, copiii merg la școală dimineața. Practic noi ne antrenăm iarna între orele 14:00-17:30. Grupele mici nu se antrenează în fiecare zi, suntem la capacitate maximă. Câteodată unele grupe pot pierde un antrenament sau sunt constrânse să folosească o suprafață mai mică ca să se poată desfășura până la urmă. Mai avem încă un teren sintetic mic și grupele mici se antrenează și pe el, dar el trebuie refăcut. Și avem și un teren de iarbă pe care joacă juniorii noștri mari.

Câte terenuri v-ar mai trebui ca să fiți ok?

– Cred că unul măcar de iarbă pentru băieții mari, terenul sintetic este foarte diferit de cel de iarbă și toate reperele, automatismele pe care ei și le formează nu sunt ok, totul diferă de la modul în care sare mingea, modalitățile de întoarcere, accelerările, presiunea pusă pe ligamente. E important pentru grupele mari să se poată antrena pe iarbă pentru că jucătorii vor juca pe iarbă. E dificil când ei merg la echipa mare. Una e să ai 2 persoane care să se ocupe de 25 de inși și alta e să ai 7 persoane care să se ocupe de tot atâția jucători. Plus școala, lipsa de experiență. Le-am veni în ajutor și până la urmă obiectivul Academiei e să formeze fotbaliști și logic e să îndeplinești pașii de care ai nevoie ca să-ți atingi obiectivul.

”Băieții acuză accidentări din cauza sinteticului”

Copiii sau părinții s-au plâns de starea gazonului? Există accidentări?

– Câteodată băieții din echipa Under 19 acuză niște dureri, sunt mai predispuși la accidentări din cauza suprafeței tari și am avut una sau două probleme care e posibil să fi fost favorizate și de presiunea pusă pe genunchi.

Bruno, tu ai o poveste interesantă în fotbal? Cum a început?

– A început dintr-o decizie a mea de a-mi urmări pasiunea. N-am jucat niciodată fotbal profesionist. Am fost la Extensiv Craiova când eram copil. M-am lăsat la aproape 18 ani. Nu eram destul de bun, așa am considerat eu la momentul respectiv, n-am vrut să merg să joc la Liga a III-a, aveam prieteni care făcuseră pasul la prima echipă a Universității, eu fiind craiovean, remunerația era foarte mică și eu eram destul de bun la școală. Așa că am mers la Facultate la București, la Jurnalism și Științele Comunicării. Și am terminat-o cu specializarea Publicitate. Sunt specialist în comunicare și am lucrat în București pe advertising o perioadă scurtă.

După aceea, fiindu-mi dor de fotbal, mi-am dat seama că aveam nevoie de adrenalina asta cu câte un examen în fiecare săptămână. Am hotărât că vreau și pot să fac asta, că faptul că n-am jucat fotbal profesionist e un impediment, dar nu e decisiv. Am stat și m-am gândit, cum aș putea eu să-mi dau cele mai mari șanse să reușesc, și am pus mâna pe hartă și am zis: ”Ok, unde e cel mai greu?” Și am spus că dacă o să pot să reușesc acolo, înseamnă că e ok. Așa că m-am înscris la Școala de Antrenori din Anglia, am început să fac naveta, după care m-am mutat acolo și am rămas cinci ani de zile.

Cum ai reușit să ajungi la cluburi precum West Bromwich sau Manchester City?

– Până să ajung acolo a fost destul de greu. Eu n-am fost în vârful piramidei acolo. Nu mă concentrez pe lucrurile pe care nu le pot controla. Și făcând chestia asta în fiecare zi, de fiecare dată când aveam o problemă, eu știam care e direcția mea. Și toate sacrificiile pe care le-am făcut, le-am făcut în direcția asta, mi-am setat un țel, ce și unde trebuie să fac, pe ani, și sunt norocos că sunt în grafic. Și eu sunt destul de ambițios și mi-am setat niște obiective foarte îndrăznețe. Dar la început a fost greu pentru că am fost voluntar, am avut și alt job, am avut o perioadă când aveam job, antrenam și dormeam 5 ore pe noapte. Am lucrat și în vânzări în Anglia. Eu îmi căutam un loc de muncă care să-mi permită să am timp să antrenez. Ăsta era primul lucru pe care îl discutam. Am avut și niște rezultate decente, am câștigat niște trofee la nivel juvenil. La West Bromwich Albion am fost la Under 11, înainte antrenasem niște echipe de U15, U16, cu care am ieșit campioni zonali acolo și pentru ei a fost o chestie foarte mare. Am antrenat și o echipă de fete în Liga a III-a din Anglia și cred că asta m-a și ajutat să-mi fac licența B. Acum am licența A și sper să încep PRO-ul cât de curând.

”Am ajuns la City după ce am văzut un anunț pe site-ul Federației din Anglia”

Și la City?

– Efectiv am văzut un anunț pe site-ul Federației din Anglia, așa am obținut toate job-urile, am văzut că ei căutau pe cineva, eu am aplicat, m-au chemat la interviu, a durat 3 zile interviul, în prima zi doar ne-au prezentat stadionul, baza de antrenament. Pe mine m-a ajutat că în Anglia interviurile sunt tot timpul și practice. Așa că trebuie să antrenezi, efectiv. În schimb în mediul de acolo te ajută să înveți, să te dezvolți profesional. Modul lor de a se apleca către persoana care lucrează pentru compania în sine este total diferit, acolo toți înțeleg că ești predispus greșelii, dar că e mai importantă atitudinea și cât de repede te poți adapta și învăța. În România oamenilor le este frică să greșească și să recunoască că au greșit. Să spună că nu știu. De frica că vor fi certați de către șefi. Persoanelor le e greu să recunoască, vor da vina pe oricine, pe ploaie, pe vânt, e vina altcuiva tot timpul. Ceea ce ne împiedică să ne dezvoltăm noi ca și nație. N-ai cum să devii mai bun dacă le știi pe toate.

De la Manchester City la Mediaș. Bruno Vienescu ”Vom fi pionieri în România cu ce implementăm!” Cum a ajuns la cluburile mari din Anglia. INTERVIU
De la Manchester City la Mediaș. Bruno Vienescu ”Vom fi pionieri în România cu ce implementăm!” Cum a ajuns la cluburile mari din Anglia. INTERVIU

Este diferență de la cer până la pământ între condițiile de la Manchester City și cele de la Gaz Metan, nu?

– Este, bineînțeles. Acolo este una dintre cele mai bune Academii din lume, ca dotare, ca organizare, ca tot. Eu am fost într-un proiect în China cu ei 1 an și trei luni, în rest am antrenat la academie grupele mai mici, grupele Select, copii care-i ține în vizor Academia și care petrec perioade de timp pe la academie și când au nivelul necesar, fac pasul către Academie. Lor inclusiv de la o vârstă mică li se oferă burse școlare, sunt înscriși la școli private, părinții lor primesc un ajutor pentru a-și manageria timpul cu copilul.

Ce-ai învățat atunci și pui acum în practică?

– Cel mai important lucru este să le acord oamenilor o șansă și să am mai multă răbdare cu ei. Și la fel și cu copii din academie, nu numai cu antrenorii. Și efectiv să realizezi importanța pașilor făcuți corecți, să nu faci lucruri doar pentru a arăta bine. Esența e mai importantă. Ăsta este principalul plus pe care probabil nu-l aveam desăvârșit. Eu unul învățasem că e ok să-ți accepți condiția ca să poți să te dezvolți. Și că e ok să pierzi, e ok să dai greș din când în când. Chiar e benefic.

”Am scris Ghidul Academiei Gaz Metan Mediaș, 97 de pagini. Antrenorii trebuie să-l citească”

Care-i obiectivul tău la Mediaș?

– Pe termen scurt este să implementez la Mediaș un mod de lucru, o filosofie a clubului, chiar am scris o carte în acest sens, n-am crezut niciodată că sunt capabil să scriu o carte. Se numește ”Ghidul Academiei Gaz Metan Mediaș”, 97 de pagini, care este de fapt o metodologie de lucru. Mi-a luat 9 ani de când m-am apucat și am strâns informații de peste tot, dar ca timp de scriere 1 lună și jumătate. Și nu e încă gata, mai sunt încă chestii care trebuie adăugate. Antrenorii trebuie să le respecte și să le aplice. Și mai sunt chestii pe care vreau să le adaug, dar trebuie să găsesc eu formularea potrivită în așa fel încât să aibă sens și să fie eficient, ușor de înțeles și ușor aplicabil, că n-o scriu pentru mine.

Antrenorii au citit-o degeaba?

– Sper. Cred că au ”frunzărit-o”. (n.r. râde) Eu trebuie să iau în considerare că e posibil să fie lucruri care nu li s-au cerut niciodată și atunci vine un tip care e cu 10, 20 de ani mai tânăr decât tine și-ți spune de mâine ești altfel. Și tu nu poți să te schimbi imediat.

Este greu să găsești antrenori într-un oraș atât de mic ca Mediaș?

Este greu peste tot. Pentru că îi găsești numeric. Dar totul pleacă de la cultura noastră, ne place să facem lucrurile de dragul aparențelor. Și asta se întâmplă și cu antrenorii. Și nu e vina cuiva anume. Dar e de datoria Federației să califice antrenori de o anumită calitate, e de datoria Federației să creeze un mod de lucru, niște repere pentru ei.

”Am un prieten bun în Wuhan, dar el era ok. Nu cred că e încă o tragedie ce se întâmplă acolo”

Cum a fost experiența ta în China?

– Pentru mine din punct de vedere personal și profesional a fost fantastic. Pentru că eu cred că cel mai ușor te dezvolți când întâlnești alte culturi, oameni diferiți de tine. Și astfel de ajută pe tine să scapi de preconcepții. În plus, mie îmi place mâncarea foarte mult. Și atunci îmi place să călătoresc ca să încerc mâncăruri noi. Am descoperit că îmi place foarte mult șarpele, am mâncat mai multe feluri de șarpe. De exemplu, mie nu-mi place orezul, dar în China chiar e bun.

Cum vezi nebunia asta de la ei cu virusul Corona?

– Am prieteni chiar în Wuhan. Dar n-aș considera-o încă o tragedie. Boli au mai fost. Cred că ar putea să fie mai mult o panică artificială. Am vorbit cu ei, dar nu despre asta. El era ok. Wuhan este un oraș foarte, foarte mare. Are o populație de peste 20 de milioane. Și gripa ucide, dar nu apare la știri despre asta. Că e un virus nou, ok. Nu știu acum cum o să fie. Pe mine nu prea mă panichează chestiile astea. Și dacă vine ce să fac? Eu n-am mai răcit de trei ani de zile. Am învățat un sistem, să beau sucul de la o jumătate de lămâie și o lingură de miere dimineața. Și n-am mai răcit chiar dacă cei din academie sunt jumătate răciți. M-a învățat soția mea.

”În Liban am făcut cursul Coerver, o metodologie olandeză”

Și în Beirut?

– Am mers pentru că nu fusesem niciodată în zona asta, am antrenat la o academie fulltime care era deținătoare a licenței Coerver în Orientul Mijlociu. Și de mult îmi doream să fac aceste cursul de la Coerver, el reprezintă cumva o metodologie olandeză, care s-a perfecționat de-a lungul timpul, și este structurată în jurul dezvoltării tehnice, a individualizării. Lucru cu un jucător sau un grup mic de jucători pentru a-și dezvolta tehnica, rapiditatea deciziei, etc. Și ei au și niște cursuri pe care le fac care sunt destul de scumpe și cu ocazia asta mi-am făcut și trainingul și am și muncit. Am împușcat doi iepuri dintr-un foc, am petrecut șase luni acolo, am descoperit o cultură nouă, am mâncat bine.

Ce-ți dorești tu să faci în viitor? Care-i țelul tău cel mai important?

– Vreau să fiu antrenor în Liga 1 sau la o echipă mare, e doar o chestiune de timp. Mai devreme sau târziu. Mi-am propus ca până la 35 de ani, acum am 31. Dar că se va întâmpla la 33 sau la 36 până la urmă e ok, important e că mă simt confortabil acum profesional.

  • 18 ani este vârsta la care Vienescu a renunţat la fotbal
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles