Sport

Decizie bizară luată de WTA. Anastasia Potapova, sancționată pentru că a purtat un tricou cu Spartak Moscova înainte de meciul cu Jessica Pegula

Anastasia Potapova a creat ample discuții la turneul de la Indian Wells după ce a apărut la încălzire cu un tricou cu însemnele clubului Spartak Moscova.
16.03.2023 | 18:00
Decizie bizara luata de WTA Anastasia Potapova sanctionata pentru ca a purtat un tricou cu Spartak Moscova inainte de meciul cu Jessica Pegula
Anastasia Potapova e pe locul 28 în clasamentul mondial. Sursă foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Acțiunile sportivei din Rusia au fost privite ca o formă de încurajare la adresa țării din care provine. Astfel, WTA a luat decizia să îi dea un avertisment, iar dacă gestul se va repeta ar putea fi suspendată.

Anastasia Potapova a primit un avertisment din partea WTA: „Acest lucru nu este acceptabil”

Anastasia Potapova, numărul 28 mondial, a fost extrem de criticată pentru gestul său, scos în evidență și de liderul mondial Iga Swiatek. Sportiva în vârstă de 21 de ani a fost acuzată că a făcut de fapt o demonstrație publică de susținere a Rusiei, în timpul invaziei din Ucraina.

ADVERTISEMENT

Rusoaia a negat acuzațiile și a explicat că este un fan înfocat al echipei Spartak Moscova de mai bine de opt ani și nu a dorit în niciun fel să provoace sau să creeze anumite tensiuni.

Potapova a fost eliminată în turul al treilea la Indian Wells după 3-6, 6-4, 7-5 în fața americanei Jessica Pegula. Anastasia a primit decizia fără griji, în timp ce se afla la Miami, unde se pregătește să intre în competiție.

ADVERTISEMENT

WTA a emis și un comunicat oficial în care a explicat decizia luată: „În ceea ce priveşte tricoul echipei ruse de fotbal, WTA a avertizat oficial jucătoarea că acest lucru nu este acceptabil şi nu a fost o acţiune adecvată. Ne aşteptăm să nu mai vedem acest lucru în viitor”.

Anastasia Potapova, reclamată de Iga Swiatek: „Am vorbit cu reprezentanții WTA”

Iga Swiatek a fost foarte deranjată de ceea ce a făcut Anastasia Potapova și în același timp s-a simțit ofensată: „Să fiu sinceră, am fost surprinsă, pentru că am crezut că ea și-a dat seama că nu ar trebui, chiar dacă este o fană a echipei, să-și arate părerile în astfel de momente”.

ADVERTISEMENT

În cazul în care alți sportivi din Rusia vor mai face astfel de gesturi, sancțiunile ar putea fi mai drastice, lasă de înțeles Swiatek: „Nu știam ce va face WTA și care vor fi consecințele unui astfel de comportament.

Am vorbit cu reprezentanții WTA și am aflat că probabil vor fi mai puține astfel de situații, pentru că le vor explica celorlalte jucătoare că nu poți promova nicio echipă din Rusia în aceste zile. Am fost mulțumită, mi-au dat asigurări”.

ADVERTISEMENT

Iga Swiatek consideră că WTA e vinovată de toate situațiile create de războiul din Ucraina: „Unghiul de abordare nu era clar”

Iga Swiatek dă vina pe WTA pentru toate scandalurile și discuțiile create pe tema conflictului dintre Rusia și Ucraina: „Pe de altă parte, cred că aceste situații apar pentru că n-au existat avertismente clare mult mai devreme. A fost mult haos în vestiare la începutul războiului.

S-au creat multe situații neplăcute, pentru că unghiul de abordare nu era clar în privința războiului din Ucraina. Dacă ar fi existat directive clare de la început, poate că astfel de situații ar fi fost prevenite”, a spus jucătoarea din Cehia, potrivit BBC. Sportivii din Rusia participă la turneele de tenis sub steag neutru.

ADVERTISEMENT