News

Declarația șocantă a unui politician din Moldova. „Cei care au murit de Covid-19 erau oricum o povară”

08.09.2020 | 16:57
Declaratia socanta a unui politician din Moldova Cei care au murit de Covid19 erau oricum o povara
ADVERTISEMENT

Șeful Agenției de Sănătate Publică din Republica Moldova a făcut o declarație controversată, care l-a costat postul.

Nicolae Furtună declarase că persoanele care au murit după ce s-au infectat cu noul coronavirus erau „o povară”.

ADVERTISEMENT

Bărbatul a susținut, totuși, că a fost prost înțeles, în condițiile în care în medicină „termenul povară are altă conotație decât cea folosită în societate”.

Un politician din Republica Moldova a fost demis după ce i-a numit „povară” pe cei morți de Covid-19

Nu vreau să fiu judecat şi să nu par cinic, dar în toată lumea COVID-ul a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur”, a declarat Furtună, cu o zi înainte de a fi forțat să demisioneze, cedând presiunii publice.

ADVERTISEMENT

Premierul Ion Chicu a anunțat că interimatul acestei funcții va fi asigurat de către Vasile Guștiuc. „Ion Chicu și-a exprimat regretul profund pentru declarațiile lansate recent în spațiul public de către ex-conducătorul ANSP. În perioada următoare interimatul funcției de Director al ANSP va fi asigurat de către Vasile Guștiuc”, se arată într-un comunicat al Guvernului, conform Hot News.

Furtună susținea că 99% dintre cei care mor după infecția cu Covid-19 au cel puțin o comorbiditate, în timp ce peste 70% dintre aceștia au avut cel puțin două comorbidități.

ADVERTISEMENT

Patologia cardiovasculară predomină, persoanele cu diabet zaharat sunt vulnerabile, de când spunem noi că obezitatea este factor de risc pentru maladiile netransmisibile şi pentru alte maladii. În COVID, obezitatea a jucat un rol decisiv. Mai mult de 1/3 din persoanele care au decedat aveau diferit grad de obezitate. Din COVID trebuia să facem multe concluzii, inclusiv astea…

Nu vreau să fiu judecat şi să nu par cinic, dar în toată lumea COVID-ul a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur. Oameni care se chinuiau, în stadii terminale de cancer, în stadii avansate de diabet zaharat, cu patologii cardiovasculare. Acest lucru s-a întâmplat şi în Italia, şi în Franţa, din nefericire, şi în Republica Moldova”, a declarat Furtună.

ADVERTISEMENT

Primul care i-a cerut demisia lui Furtună a fost președintele Moldovei, Igor Dodon. „Îmi exprim regretul și consternarea față de declarațiile făcute de directorul ANSP, Nicolae Furtună. Scuzele publice nu sunt deloc suficiente atunci când printr-o declarație afectezi moral un număr mare de oameni.

Nu am obiecții față de activitatea domnului Furtună, știu că a muncit din greu în această perioadă pandemică foarte complicată, dar declarația complet inadecvată pe care a făcut-o îi afectează grav credibilitatea pentru activitatea sa de mai departe.

Consider că după această afirmație nu mai are calitatea morală să ocupe funcția de director ANSP și trebuie să demisioneze. Am transmis și Guvernului poziția mea și aștept o decizie conformă cu așteptările opiniei publice”, a transmis Dodon pe Facebook.

Cu toate că a fost demis, Furtună a dorit să le transmită tuturor că a fost greșit înțeles și nu a folosit cuvântul povară așa cum ar crede lumea.

„Pornim de la termenul povară. M-am referit la explicația medicală a termenului, ci nu la cea socială. Nu este prima dată când acest termen este folosit de mine. Vreau să vin cu compasiune și empatie față de cei care nu au înțeles corect mesajul meu și care cumva au fost afectați de acel mesaj. Încă o dată îmi aduc scuzele de rigoare față de cei care într-un fel sau altul au înțeles altfel expresia „povara COVID”. Din punct de vedere medical este un termen corect”, a concluzionat medicul.

ADVERTISEMENT