Sport

Delegare controversată la derby-ul Dinamo – Rapid! „Centralul” a fost făcut praf de dinamoviști în 2023

George Găman a fost desemnat să arbitreze întâlnirea dintre Dinamo și Rapid, programată în etapa cu numărul 23 a SuperLigii.
24.01.2024 | 22:00
Delegare controversata la derbyul Dinamo  Rapid Centralul a fost facut praf de dinamovisti in 2023
A fost desemnat arbitrul partidei Dinamo - Rapid. foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Partida dintre Dinamo și Rapid e programată sâmbătă, 27 ianuarie, de la ora 20:00, pe Arena Națională. Cea mai recentă întâlnire directă din SuperLigă a avut loc pe 1 septembrie 2023, Rapid – Dinamo 4-0.

Delegare controversată la Dinamo – Rapid! George Găman, alesul CCA

Confruntarea va fi condusă la centru de George Găman, conform GSP.ro. Această delegare nu este una pe placul dinamoviștilor, având în vedere controversa creeată în 2023, la meciul dintre CSA Steaua și Dinamo, din etapa a 4-a a play-off-ului din Liga 2.

ADVERTISEMENT

George Găman a fost „tras de urechi” de Ionel Dănciulescu după acea partidă, acesta declarând că arbitrul nu este un simpatizant al „câinilor”: ”Să spunem că Găman e un arbitru care nu o simpatizează pe Dinamo, nu cred că am câștigat prea multe puncte când George Găman a fost la centrul partidelor noastre. Eu n-am văzut nicio ieșire al șefilor clubului, să avertizeze asupra lui George Găman, dar trebuia să fie o intervenție și din partea conducerii!”.

George Găman, suspendat aproape trei luni în 2023!

În sezonul trecut, arbitrul George Găman a fost supendat timp de aproape trei luni după partida Petrolul – CFR Cluj 2-5, dispitată pe 27 februarie 2023. Centralul a refuzat să meargă la monitorul VAR pentru a verifica două momente discutabile, fiind chemat de Ovidiu Hațegan, arbitrul video de la acel meci.

ADVERTISEMENT

Din acel moment, ”centralul” din Craiova nu a mai fost delegat de Comisia Centrală a Arbitrilor până pe 21 iulie 2023, când a fost trimis la meciul UTA Arad – CFR Cluj.

Fanii Rapidului amenință cu boicotul înainte de meciul cu Dinamo

Fanii Rapidului nu se vor prezenta la meciul cu Dinamo, nemulțumiți de modul în care au fost tratați de oficialii gazdelor. Inițial, rapidiștii au avut promise 5.000 de bilete la meci, după care dinamoviștii au schimbat din mers înțelegerea și s-au spălat pe mâini cu regulamentul.

ADVERTISEMENT

Concret, oferta de 5.000 de bilete a fost scăzută la doar 2.800, cât prevede regulamentul. Asta, în condițiile în care e greu de crezut că stadionul se poate umple doar cu fanii celor de la Dinamo. Revoltați, fanii celor de la Rapid au aflat despre această situație după ce au stat ore bune la coadă, la bilete.

În aceste condiții, liderii galeriei lui Rapid le-au transmis fanilor să stea acasă și să nu meargă la meci. Cu toate acestea, s-ar duce tratative între rapidiști și dinamoviști pentru a rezolva această situație.

ADVERTISEMENT

”S-a produs o schimbare, nu au vrut să ne mai dea cinci mii, ne-au dat 2800. Am venit cu toții să ne achiziționăm biletele, am stat la rând frumos și, când să ne achiziționăm biletele, ne-am trezit că ne dau bilete sus la ultimul inel. Nu putem accepta așa ceva. La prețul pe care l-au pus, 25 de lei, nu putem să plătim și să stăm sus la ultimul nivel.

Nu mai mergem la meci, vrem să fim respectați, vrem să ni se ofere sectorul de jos, care este liber. Dacă tot plătim bilete, să fim respectați.

Am vorbit cu cei de la Dinamo, așteptăm, mingea este la ei. Vor muta biletele în sectorul 1, vom achiziționa biletele mâine și mergem la meci. Nu vor muta biletele, să meargă ei acolo sus la etaj, noi nu mergem”, a declarat Liviu Ungurean, zis Bocciu, lider al galeriei rapidiste.

ADVERTISEMENT