Fotbal intern

Denumirea „Universitatea Craiova”, motiv de conflict între fanii olteni și FRF. Ce s-a întâmplat. Video

04.04.2021 | 09:49
Denumirea Universitatea Craiova motiv de conflict intre fanii olteni si FRF Ce sa intamplat Video
ADVERTISEMENT

Suporterii echipei Universitatea Craiova s-au supărat pe oficialii FRF. Fanii grupării din Bănie nu au putut să accepte că secretarul general Gabriel Bodescu a numit echipa lui Adrian Mititelu „Universitatea Craiova”, deși formația din Liga 2 nu are dreptul să folosească acest nume și evoluează în competiție cu denumirea de „U Craiova 1948”.

Fanii din Peluza Nord au emis un comunicat dur în care critică atitudinea delăsătoare a Federației privind această speță dintre cele două echipe care își revendică palmaresul legendarei „Craiova Maxima”.

ADVERTISEMENT

Craiova din Liga 1 are derby duminică, de la ora 20:30, cu FCSB. Un fost mare jucător al celor două formații a declarat pentru FANATIK că un astfel de joc îți poate arăta nivelul și dacă poți spera la un eventual titlu. De partea cealaltă, trupa lui Eugen Trică, rivala locală a Universității, a remizat cu CS Mioveni în prima etapă a play-off-ului Ligii 2.

Echipa lui Adrian Mititelu, numită Universitatea Craiova de FRF. Fanii grupării din Liga 1, iritați de apelativul lui Gabriel Bodescu

Gabriel Bodescu, secretarul general al Federației Române de Fotbal, i-a iritat pe suporterii olteni. Oficialul FRF a fost persoana resposabilă cu tragerea la sorți privind play-off-ul ligii a doua, acolo unde se află și clubul patronat de Adrian Mititelu, U Craiova 1948. În momentul în care Bodescu a extras biletul corespunzător acestei formații, secretarul FRF s-a referit la aceasta echipă cu numele de „Universitatea Craiova”, lucru care i-a enervat pe fanii Științei din Liga 1.

ADVERTISEMENT

Suporterii grupați în Peluza Nord au emis un comunicat dur în care condamnă expresia folosită de Gabriel Bodescu: „În urmă cu câteva zile la tragerea la sorți a play-off-ului ligii secunde, organizată de FRF, Gabriel Bodescu a numit cu repetiție (deci puțin probabil din greșeală) “Universitatea Craiova” echipa lui Mititelu Adrian Marin, jignind astfel clubul-fanion al Olteniei, suporterii acestuia și memoria legendelor care au cinstit acest nume și nu mai sunt printre noi. 

Această întâmplare este cu atât mai de neînțeles cu cât cu doar câteva săptămâni înainte, același personaj, la tragerea la sorți a semifinalelor Cupei României, a denumit corect de acea dată “Universitatea Craiova”.
Practic, în opinia lui Bodescu există 2 cluburi cu aceeași denumire. Nu înțelegem ce se întâmplă cu adevărat în mintea luminată a domnului Bodescu, care a mai susținut și că noul club al infractorului pe teme fotbalistice Mititelu, fondat în 2017, a mai jucat în Liga 1 și nici nu ne interesează prea mult, dar credem că o federație de fotbal trebuie să fie echidistantă cu membrii ei și să respecte deciziile instanțelor de judecate.

ADVERTISEMENT

În acest sens, cerem Federației Române de Fotbal să se delimiteze de acțiunea nefericită a lui Gabriel Bodescu, să cerceteze ce se află în spatele acesteia și să își ceară scuze publice suporterilor și clubului Universitatea Craiova pentru această eroare, care favorizează impostură unui alt club de fotbal local.”

De unde vine toată supărarea suporterilor? Adrian Mititelu a pierdut dreptul să folosească marca „Universitatea Craiova”

Toată frustarea suporterilor Craiovei din prima ligă are un motiv întemeiat. Adrian Mititelu, patronul echipei din Liga 2, a pierdut în instanță dreptul de a folosi denumirea de Universitatea Craiova. Tribunalul București a decis că CS Universitatea Craiova este deținătoarea mărcii istorice:

ADVERTISEMENT

„Clubul Sportiv Universitatea Craiova este continuatorul Clubului Sportiv din 1948. Fotbal Club U Craiova SA şi intervenienţii Mititelu nu pot invoca cum că ar fi continuatori ai Clubului Sportiv Universitatea Craiova înfiinţat în 1948.

Fotbal Club U Craiova SA nu a primit dreptul de folosire a sintagmei Universitatea Craiova şi nici drepturi asupa însemnelor şi culorilor Clubului

Fotbal Club U Craiova SA este cea care a înregistrat cu rea credinţă marca Universitatea Craiova, cesionată ulterior intervenienţilor Mititelu, care au înregistrat cu rea credinţă marca FC Universitatea Craiova, fiind îndeplinite condiţiile pentru anularea acestora.

Intervenienţii cunoşteau faptul că denumirea Universitatea Craiova nu le aparţine şi nu sunt continuatorii Clubului Sportiv şi nici ai Fotbal Club Universitatea Craiova, desprinsă din Clubul Sportiv,” stă scris în decizia definitivă a instanței.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – U Craiova: 3,43 este cota pentru „X final”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT