Sport

Derby-ul Steaua – Dinamo a început deja pe străzi! Bătaie între ultrași. Poliția a intervenit în forță: mai mulți suporteri arestați. Video

Primele incidente între ultrașii Stelei și ai lui Dinamo. Mai mulți fani arestați. Conflict la stadionul Ghencea. Jandarmeria a intervenit.
18.04.2023 | 13:38
Derbyul Steaua  Dinamo a inceput deja pe strazi Bataie intre ultrasi Politia a intervenit in forta mai multi suporteri arestati Video
Primele incidente în ziua derby-ul dintre Steaua și Dinamo. Sursă foto: Instagram @Armata 47 Vest
ADVERTISEMENT

Derby-ul dintre Dinamo și Steaua a început dis de dimneață, după ce Peluza Sud Steaua a fost pe stadionul lui Dinamo pentru a-i provoca pe „câini”. PCH a răspuns și a avut loc un conflict între ultrașii lui Dinamo și cei ai Stelei.

Bătaie la stadionul Ghencea între ultrașii lui Dinamo și cei cei ai Stelei

Grupurile Armata 47 Vest și Outlaws au fost în Ștefan cel Mare în dimineața derby-ului și au scandat împotriva rivalilor. Ultrașii lui Dinamo au răspuns și a avut loc un conflict în apropierea stadionului Ghencea.

ADVERTISEMENT


Întreagă zona din jurul stadionului mișună deja de poliție și de jandarmerie, care a reușit să oprească acest conflict, mai mulți suporteri din Peluza Sud Steaua fiind reținuți.

Jandarmeria Română, comunicat după incidentele de la stadionul Ghencea

Jandarmeria Română a ieșit rapid cu un comunicat după conflictul din fața stadionului Ghencea: „În legătură cu meciul de fotbal dintre echipele CSA Steaua București și FC Dinamo 1948 București, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări.

ADVERTISEMENT

În jurul orei 12:30, în zona stadionului Steaua, un grup de 10-15 suporteri ai echipei CSA Steaua a intrat în conflict cu un grup de aproximativ 40 de suporteri dinamoviști, veniți pentru amenajarea coregrafiei în stadion.

Jandarmii prezenți în zona stadionului au intervenit prompt și au reușit să stopeze incidentul. În urma incidentului, mai multe persoane au fost identificate, reținute și conduse la secțiile de poliție pentru luarea măsurilor legale. De asemenea, asupra acestora au fost găsite mai multe materiale pirotehnice”.

ADVERTISEMENT

Galeria lui Dinamo a scandat împotriva rivalilor în fața stadionului Ghencea

„Câinii” nu au suportat umilința rivalilor și s-a strâns în fața stadionului Ghencea, unde au scandat împotriva marilor rivali. Ultrașii erau însă așteptați de către cei de la Peluza Sud Steaua, ceea ce a condus conflictul din video.

Peluza Cătălin Hîldan, aroganțe înainte de derby-ul cu Steaua: „Va fi o deplasare istorică: „Aducem aproape 10.00 de suporteri

„Câinii iau cu asalt Ghencea! Suntem la aproape 24 de ore de cea mai frumoasă deplasare a câinilor din ultimii 26 de ani. Și asta nu e tot. Vom fi mai mulți ca atunci! În timp ce biletele la peluză s-au epuizat cu multe zile înainte de meci, câinii roșii dau năvală în tribunele stadionului din Ghencea.

ADVERTISEMENT


La ei acasă, pe stadionul lor, în cartierul lor, câinii le vor preda o lecție de ultraserie. Dacă nu ei au înțeles nimic despre cum se iubește o echipă fără ajutorul statului, acum vor vedea pe viu ce înseamnă să mergi până în pânzele albe pentru a-ți salva echipa și a o ajuta să-și recapete gloria de odinioară.

8000 de câini vor fi mâine prezenți pe stadion, în timp ce alte câteva mii caută variante să ajungă. În zi lucrătoare, din București, din țară sau de peste hotare, Dinamo poate aduce aproape 10.000 de suporteri în deplasare”, se mai arată într-o postare pe Facebook a Peluzei Cătălin Hîldan.

Știre în curs de actualizare…

ADVERTISEMENT