News

Dezastru pentru consiliera Gabrielei Firea după scandalul azilelor groazei. Ligia Gheorghe a dispărut din conducerea a două companii de stat

Ligia Gheorghe s-a autosuspendat din funcția de consilier la ministerul Familei, iar recent a ieșit din conducerea a două companii.
13.08.2023 | 09:20
Dezastru pentru consiliera Gabrielei Firea dupa scandalul azilelor groazei Ligia Gheorghe a disparut din conducerea a doua companiidestat
Ligia Gheorghe a fost consiliera Gabrielei Firea, dar și vicepreședinte la asociația lui Ștefan Godei. Colaj: FANATIK, Sursa foto: Facebook Ligia Gheorghe
ADVERTISEMENT

Ligia Gheorghe s-a suspendat, la începutul lunii iulie, din funcția de consilier personal al Gabrielei Firea la Ministerul familiei, după perchezițiile efectuate de autorități la azilele groazei, declarând că o face până la terminarea anchetei. Ulterior, chiar Gabriela Firea a fost nevoită să își înainteze demisia din funcția de ministru, presiunea fiind una imensă din partea opiniei publice, dar și a propriului partid, PSD.

Ligia Gheorghe a fost în conducerea BTT și Plafar

Ligia Gheorghe a fost, în perioada 2020-martie 2023, vicepreședinte al Asociației Gabriel cel Viteaz, prin care își derulau activitatea două cămine pentru persoane vulnerabile din Voluntari și Afumați, entitate controlată de Ștefan Godei, în prezent aflat în arest preventiv. În presă s-a dezvăluit că Enache și Godei au fost asociați într-o firmă și că patronul azilelor groazei a fost angajat ca șofer la Primăria Capitalei și la cabinetul de senator al Gabrielei Firea.

ADVERTISEMENT

Ligia Gheorghe, fostă Enache, a fost numită în funcția de consilier personal al Gabrielei Firea la Ministerul Familiei în februarie 2022. Ulterior, prietena Gabrielei Firea a mai fost numită în consiliile de administrație a două companii de stat: Plafar SA, ai cărui acționari sunt Ministerul Economiei și SC Fondul Proprietatea, și BTT (Biroul de Turism pentru Tineret), societate aflată în subordinea Ministerului Familiei, condus de Gabriela Firea în momentul numirii Ligiei Gheorghe.

În iulie 2023, atunci când scandalul azilelor groazei a ajuns la apogeu, Ligia Gheorghe figura pe lista membrilor consiliilor de administrație ale ambelor companii. Lista se afla pe site-urile oficiale ale Plafar și BTT, consultate de FANATIK. La Plafar, Ligia Enache figura ca membru în CA, alături de președintele Teodora Ștefan cel Mare și ceilalți membri, Natalia Căpățână, Răzvan Marian Pârcâlăbescu, Georgiana Andreea Marcu și Teodor Gabriel Hnatec.

ADVERTISEMENT

În dreptul numelui Ligiei Gheorghe era trecută informația că a fost numită în această funcție în ianuarie 2023. În august 2023, la doar șapte luni de la numire și la o lună de la scandalul azilelor groazei, Ligia Gheorghe a dispărut din conducerea Plafar SA. La fel s-a întâmplat și la BTT, companie în care Gheorghe a fost numită în august 2022.

Ligia Gheorghe nu a menționat venitul încasat de la Plafar

Înainte de scandalul azilelor groazei, Ligia Gheorghe figura în Consiliul de Administrație alături de președintele CA, Alexandru Hazem Hanzou, și de ceilalți membri, Alexandru Sebastian Lazarov, Mihai Mugur Toader, Iulia Cătălina Biro, George Adrian Turmac și George Alexandru Ciubotaru. De câteva zile, numele Ligiei Gheorghe a dispărut din conducerea companiei, după cum se poate observa pe site-ul BTT.

ADVERTISEMENT

Mai mult, conform datelor consultate de FANATIK, Ligia Gheorghe a completat o declarație de avere pe 3 august 2023, la finalul căreia a notat  „la 30 de zile de la încetare”, ceea ce înseamnă că a plecat din conducerea BTT la începutul lunii iulie, atunci când scandalul azilelor groazei a fost reflectat de toată presa.

Din acest document reiese că fosta consilieră a Gabrielei Firea a încasat 14.841 lei ca membru în Consiliul de Administrație al Biroului de Turism pentru Tineret SA. În schimb, nu apare vreo mențiune legată de venitul de la Plafar SA, compania în a cărei conducere a fost mai bine de jumătate de an, în perioada ianuarie-iulie 2023.

ADVERTISEMENT

Ligia Gheorghe are active financiare de peste un milion de lei

La rubrica veniturilor anuale, Ligia Gheorghe a notat că a încasat 41.516 lei ca consilier la cabinetul de senator al Gabrielei Firea și 65.309 lei ca consilier la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse, condus tot de Firea. Gheorghe a mai încasat 84.000 lei din drepturi de autor, ceea ce înseamnă că venitul său anual total a fost de 190.825 lei, adică aproximativ 15.900 lei pe lună.

Din declarația de avere mai reiese că Ligia Gheorghe deține un apartament de 74 metri pătrați în București, cumpărat în 1995, și că soțul său, Emanuel, este proprietarul unui apartament de 36 metri pătrați, din București, moștenit în 2009. La rubrica bunuri mobile, Ligia Gheorghe a completat că deține un autoturism Ford Edge Vignale, fabricat în 2018.

La rubrica activelor financiare, Ligia Gheorghe a notat mai multe conturi curente sau depozite bancare, în RON (119.321 lei, 116.737 lei, 15.920 lei, 165.840 lei, 200.000 lei, 4.452 lei, 314 lei, 24.068 lei, 50.000 lei, 78.301 lei, 215.608 lei, 100.000 lei) și în euro (5.105 și 1.240). În total, activele financiare ale Ligiei Gheorghe sunt în valoare de 1.090.561 lei și 6.345 euro.

 

ADVERTISEMENT