Preparatorul fizic al lui FC U Craiova a dezvăluit un moment dificil petrecut în 2016, peste care a reușit să treacă, deși nu a urmat întocmai indicațiile medicilor, continuând să-și facă meseria.
Dan Vasilică este preparatorul fizic al lui FC U Craiova și unul dintre oamenii de încredere ai lui Adrian Mititelu, care a rămas mereu în club, chiar dacă antrenorii au plecat de la echipă. Acesta a povestit cum a trecut peste un moment dificil în viața sa, petrecut în 2016, când a reușit să învingă cancerul:
„Da, am avut o problemă gravă. Am avut… Nu am vorbit niciodată despre această chestie… Am avut o tumoare. Am avut cancer la ficat. A fost… complicat tare.
Nu m-am lăsat doborât, nu am ascultat, până la urmă, nici sfatul medicilor, care mi-au zis clar că nu mai pot să-mi facă această meserie în fotbal.
Mi-aduc aminte că după prima zi de chimioterapie pe care o făceam la Brașov, eu m-am dus la meci, echipa mea juca și am zis că trebuie să fiu acolo. Am condus pe Valea Prahovei, nici nu prea mai aveam putere să calc ambreiajul”.
„Conduceam, opream să vomit – efectul chimioterapiei! -, după care continuam. Dar n-am vrut să renunț sub nicio formă la echipa mea, la meseria mea. Cu orice risc! Știu prin ceea ce am trecut…
Pentru că doctorii au spus că trebuie să evit complet stresul. N-au știut să-mi zică ce anume ar fi putut să-mi provoace apariția cancerului, dar era clar că stresul trebuia eliminat. Mi-au spus: ’Renunță la stres, la efort fizic! Dacă nu faci asta…”, a spus Dan Vasilică pentru gsp.ro.
„Când m-am operat, fetița mea avea o lună, băiețelul 10 ani… Am văzut în această problemă o piedică în ceea ce am de realizat în viață,un obstacol și mi-am zis: dacă vreau să reușesc, trebuie să-l depășesc! Dacă nu, o să mă lovească toți, din toate părțile și o să mă doboare.
Da! Nu sfătuiesc pe nimeni să o facă, dacă, Doamne ferește!, se va afla într-o situație medicală ca a mea, să ignore ce spun doctorii. Eu așa am procedat pentru că am simțit că dacă renunț la fotbal, mă termin definitiv. Așa am simțit eu și am procedat cum am crezut că e bine”, a continuat Dan Vasilică.
„Soția a izbucnit în plâns în momentul în care m-a văzut că ies pe ușa spitalului și vreau să merg la meci. Mi-a cerut să-i promit măcar că o să stau liniștit pe bancă. Era prima zi după ce am ieșit din spital, după ce m-am operat. În minutul 20 deja mă supărasem și gesticulam nervos.
Nici măcar să fluier nu aveam forță la antrenamente, le făceam semn din mână jucătorilor, n-aveam putere. Făceam chimioterapie, mi-era rău, vomam, dar mă urcam la volan și veneam la echipă, să fac antrenament cu jucătorii. Dar toate aceste lucruri m-au întărit.
Te gândeși că viața e cel mai de preț lucru, dar când ai o problemă de sănătate gravă, cum am avut eu, realizezi că mai afectați pot fi cei din jurul tău, familia.
Poate unii gândesc așa: ’Mi-am trăit poate viața frumos, am 50 de ani, asta e…’, dar când acasă te așteaptă o fetiță de o lună și un băiețel de 10 ani, îți dorești și te agăți de orice ca să trăiești și să ajungi la ei, să nu-i lași singuri”, a mai spus Dan Vasilică.