Sport

“Diavolul Milanez” are Italia la picioare! Ode pentru AC Milan după victoria de poveste cu PSG

AC Milan a câștigat cu 2-1 duelul din Champions League în fața celor de la PSG. Leao și Giroud au marcat pentru gazde, în timp ce la francezi a înscris Skriniar.
08.11.2023 | 01:10
Diavolul Milanez are Italia la picioare Ode pentru AC Milan dupa victoria de poveste cu PSG
Presa din Italia e la picioarele lui Milan
ADVERTISEMENT

Presa din Italia a trăit la intensitate maximă duelul Milanului cu PSG. Echipa lui Pioli a dat dovadă de multă ambiție și a reușit să smulgă trei puncte importante în fața formației franțuzești. Cele mai importante publicații au reacționat la doar câteva minute după finalul partidei.

Milan reintră în cărțile calificării

“Milan renaște într-o noapte splendidă: Leao și Giroud doboară PSG. Acum, ‘rossonerii’ ocupă locul al treilea în grupă: calificarea în optimi devine o posibilitate reală”, notează Gazzetta Dello Sport.

ADVERTISEMENT

“Milan se întoarce în forță, obținând o victorie de 2-1 pe teren propriu împotriva echipei PSG, apărată fostul jucător milanez Donnarumma, în cea de-a patra etapă a grupelor din Liga Campionilor. Echipa lui Pioli, după câteva rezultate dezamăgitoare recente, învinge și se relansează în Europa”, scrie Tuttor Sport.

Milan a oferit o prestație impresionantă, cu Leao și Giroud ca eroi ai serii, în victoria cu 2-1 în fața celor de la PSG. Aceast succes important i-a adus pe “rossoneri” pe locul al treilea în grupă și le-a deschis drumul către calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor.

ADVERTISEMENT

Leao și Giroud au marcat pentru italieni

“Milan revine victorioasă, învingând PSG într-o remontadă. Golurile decisive au fost marcate de Leao și Giroud, iar totul este deschis pentru calificarea în optimile de finală”, punctează  Corriere Della Sera.

“Milan se ridică în cea mai importantă seară: ‘Trebuie să fie meciul de cotitură în Liga Campionilor’, a spus Stefano Pioli înaintea partidei și așa a fost. Rossoneri au dat dovadă concentrare maximă împotriva echipei puternice a celor de la PSG, câștigând într-o remontada”, scrie Corriere dello Sport.

ADVERTISEMENT

În urma acestui rezultat, PSG a pierdut fotoliul de lider al grupei din Champions League. Francezii au coborât pe doi și au ajuns la 2 înfrângeri în actuala campanie de calificare. Milan și Newcastle sunt formațiile care au câștigat în fața celor de la PSG.

De victoria celor de la Milan s-a bucurat și Borussia Dortmund. Nemții au câștigat cu 2-0 confruntarea cu Newcastle și au trecut pe primul loc în grupă. Newcastle se află pe locul 4  cu 4 puncte, dar păstrează încă șanse la calificare.

ADVERTISEMENT

Duelul dintre Borussia Dortmund și Newcastle United a fost prilejul perfect pentru suporterii gazdelor să lansese un protest la adresa conducerii UEFA. Forul european a decis schimbarea formatului Champions League, lucru care i-a deranjat pe fanii nemților.

ADVERTISEMENT
Tags: