Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Dilema Konoplyanka. De ce nu mai prinde nici măcar lotul la CFR Cluj

Cristi Balaj a vorbit despre dilema Konoplyanka și despre motivul pentru care nu prinde lotul lui CFR Cluj.
27.09.2023 | 17:02
Dilema Konoplyanka De ce nu mai prinde nici macar lotul la CFR Cluj
Cristi Balaj a vorbit despre dilema Konoplyanka și despre motivul pentru care nu prinde lotul lui CFR Cluj.
ADVERTISEMENT

Rapid a câștigat derby-ul din Giulești cu CFR Cluj, scor 3-1. După duelul din etapa a 10-a din SuperLiga, Cristi Balaj a vorbit despre meciul dintre cele două formații, dar și despre dilema Konoplyanka. Președintele ardelenilor a explicat care este motivul pentru care ucraineanul nu prinde lotul lui CFR Cluj.

Dilema Konoplyanka. De ce nu mai prinde nici măcar lotul la CFR Cluj

La FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, Cristi Balaj a vorbit despre înfrângerea clujenilor de pe Giulești. Președintele ardelenilor susține că CFR Cluj își asumă duelul pierdut cu Rapid și că echipa lui Cristiano Begodoi a fost mai bună la final. Balaj este de părere că diferența a fost făcută din cauza faptului că Andrea Mandorlini nu a putut fi prezent în vestiarul elevilor săi.

ADVERTISEMENT

În finalul dialogului, Cristi Balaj a mai vorbit și despre Yevhen Konoplyanka. Jucătorul ucrainean nu a fost prezent în lotul clujenilor nici pentru duelul cu Rapid. Președintele de la CFR Cluj a explicat motivul absenței atacantului. Fotbalistul este din nou accidentat.

“Am pierdut din cauza noastră. În repriza a doua, Rapidul a fost echipa mai bună. Îi felicităm pentru modul în care au evoluat. Publicul a fost senzațional din nou. Le mulțumim și noi, cei de la CFR Cluj, pentru toată atmosfera creată. A fost magistral. Din punctul meu de vedere, au fost două reprize diferite. Ca joc și ca decizii majore.

ADVERTISEMENT

Diferența între noi și ei este că noi nu l-am avut pe Mandorlini în vestiar la pauză. Konoplyanka nu a fost în lot pentru că a avut anumite probleme medicale. S-a decis să facă recuperarea. La fotbal jucătorii se mai și accidentează. Încă este la noi.”, a declarat Cristi Balaj.

Cristi Balaj, contre cu Robert Niță: “Eu vorbesc mai mult fotbalistic. Tu ca specialist”

Cristi Balaj și Robert Niță au vorbit și despre faultul care a adus penalty-ul pentru Rapid. La FANATIK SUPERLIGA, președintele de la CFR Cluj și suporterul giuleștenilor s-au contracarat pe subiectul contactului din careu și al arbitrajului.

ADVERTISEMENT

“Am început meciul de la 0-1 în urma unei lovituri de pedeapsă și consider că atacantul de la Rapid nu a căzut din cauza atingerii lui Lovro, pentru că nu se poate vorbi de lovire acolo sau piedică ori împingere., a început Cristi Balaj.

Robert Niță nu a putut însă să se abțină și a intervenit în discuție: “Și VAR-ul ce?! Bună dimineața, Cristi. Ai pălărie? Ceea ce am văzut eu la meci, recunosc nu am văzut reluările azi-noapte… Îmi cer scuze că nu te-am prins în pauza meciului să te salut, am vorbit doar cu Bogdan Mara. Este contact, Cristi. Cade teatral sau nu, aicea putem discuta…”

ADVERTISEMENT

Tensiunea a început să crească în studio: “Nea Roberto?”, “Da, domnul Cristi!”, i-a răspuns ironic rapidistul. Apoi Balaj a intervenit: “La arbitraj am argumente, crede-mă!”. “Eu vorbesc mai mult fotbalistic. Tu ca specialist”, s-a apărat din nou Niță.

Cristi Balaj argumentează din nou și replică: “Și VAR-ul atunci când este contact intervine cum i-a spus Kyros. Același lucru ni l-a spus și la meciul Farul – FCSB. Este mult prea puțin pentru a acorda o lovitură de pedeapsă. Dacă cineva din studio spune că a căzut atacantul din cauza apărătorului… Fotbalul este un sport de contact și deci se acceptă.

Fotbalul, UEFA, Comisia de Arbitri spune că fotbalul este un sport de contact. Faptul că atingi sau ștergi un jucător care cade cu efect întârziat, după ce realizează că a fost atins de apărător nu se sancționează.”

FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI este în direct în fiecare zi de luni, marți și vineri, de la ora 10:30, pe site-ul nostru. Emisiunea va fi în premieră de la ora 17:30 și pe canalul de YouTube, dar și pe pagina de Facebook.

Ce se întâmplă cu Konoplyanka?

ADVERTISEMENT