Dinamo ia licența! Situația la zi a datoriilor și planurile DDB pentru a le achita. Exclusiv

EXCLUSIV FANATIK
Gabriel Esanu   
în Dinamo
03/03/2021, 13:16
Dinamo ia licența! Situația la zi a datoriilor și planurile DDB pentru a le achita. Exclusiv EXCLUSIV FANATIK
Fanii lui Dinamo au reușit încă o dată să își salveze clubul dintr-o situație critică. Sursă foto: Hepta.ro

Dacă pe plan sportiv lucrurile arată groaznic pentru Dinamo, situația financiară a ajuns la cel mai bun nivel din ultimii ani. Mare parte din datoriilor de până în decembrie 2020 au fost achitate, iar licența pentru următorul sezon de Liga 1 a devenit o formalitate.

La începutul acestui an, Dinamo părea condamnată din cauza datoriilor foarte mari care veneau din toate direcțiile. “Pentru licență, am pornit de la o datorie de peste 1.200.000€ și prin negocieri, prin bilete vândute, prin înscrieri în DDB și reînnoiri de carduri, am ajuns la datorii de mai puțin de 800.000€ de acoperit. Stingem datoriile, vom plăti și licența”, era anunțul făcut de DDB în febuarie. Părea de un optimism exagerat.

Termenul pe care DDB și l-a fixat era 31 martie. Mai sunt 28 de zile până atunci, iar misiunea este foarte aproape de a fi realizată. Datoriile pe care Dinamo le mai are de plătit au ajuns în jurul a 130.000 de euro. Cea mai mare parte din această sumă trebuie achitată către Cosmin Contra și secundul acestuia, Javi Reyes.

DDB fixează datele până la care va achita datoriile rămase în funcție de rezultatul din Cupa României, cu Dunărea Călărași

“Dinamo a scăpat de foarte multe dintre datorii. Chiar stau bine, sunt convins că va lua licența. Singura datorie mai mare pe care o mai au de rezolvat cei de acolo este cea către Contra și Reyes. Undeva până în 100.000 de euro. Ba chiar au plătit și salarii către jucători, aș spune că sunt aproape la zi din punctul ăsta de vedere”, a declarat Emilian Hulubei pentru FANATIK. Hulubei este președintele AFAN, omul care a făcut memoriile pentru mulți cei care aveau de recuperat sume importante.

Dinamo are datorii şi faţă de alţi doi oameni importanţi din istoria clubului: Ionel Augustin şi Gică Mihali. Primul este antrenor la echipa U17 a „câinilor”, iar cel de-al doilea la U19. Cinci salarii restante au de recuperat cei doi.

Pentru DDB, planul pentru următoarea perioadă se va face în funcție de rezultatul din Cupa României. Dinamo are șansa să se califice în semifinalele competiției dacă va trece de Dunărea Călărași. Partida este programată joi, de la ora 20:30.

În cazul în care Dinamo continuă traseul în Cupa României şi implicit revenirea în cupele europene, DDB va face un efort pentru a achita datoriile până la 31 martie. Speranţa ar fi tot de la fani, care ar putea face un nou efort, impulsionaţi de posibilitatea de a o vedea din nou pe Dinamo în Europa. Ar mai fi şi varianta de a negocia cu Reyes şi Contra pentru a muta termenele de plată în 2021.

FRF ajută din nou Dinamo. S-a votat pentru un nou termen limită la depunerea dosarului de licențiere

Dacă Dinamo va fi eliminată de Dunărea, atunci nu va mai exista presiunea datei de 31 martie. Pentru echipele fără pretenţii europene, data limită pentru depunerea dosarului de licenţiere este 30 aprilie. Ba, mai mult, ar putea fi 30 iunie. Asta după ce Comitetul Executiv al FRF a votat o lege care acordă cluburilor care au suferit pierderi financiare pe timpul pandemiei să poată eşalona o parte din datorii până în iunie. Un nou ajutor pentru Dinamo din partea FRF, după ce în vara lui 2020 s-a decis trecerea la sistemul cu 16 echipe.

“E clar că pentru noi, la AFAN, ca reprezentanţi ai jucătorilor, această decizie nu este bună. Vom avea de făcut mai multe memorii. Eu am fost singurul care m-am opus în comitetul executiv. Practic, aproape toate cluburile se pot folosi de această regulă. Ni s-a transmis că sunt 15 din 16 cluburi din Liga 1 pe minus în anul precedent”, a mai declarat Emilian Hulubei, membru în Comitetul Executiv al FRF.

Dinamo pare să fi depăşit problemele financiare, dar menţinerea în primul eşalon rămâne sub semnul întrebării. După 0-5 cu Viitorul, partidă în care actualul lot și-a arătat din nou limitele, Dinamo a ajuns pe locul 13. Care ar duce la un baraj pentru menținerea în primul eșalon. Urmează o confruntare foarte importantă cu FC Voluntari, ocupanta locului 14. Ilfovenii au două puncte mai puține decât “câinii”.

Închide ×