Fotbal intern

Dinamo, lovitură pe piaţa transferurilor! Aduce un mijlocaş din Italia

06.02.2021 | 00:18
Dinamo lovitura pe piata transferurilor Aduce un mijlocas din Italia
ADVERTISEMENT

Dinamo dă o lovitură pe piața transferurilor, imediat după derby-ul pierdut cu FCSB, și aduce un mijlocaș din Italia. Suporterii DDB au ajuns la un acord cu Chievo Verona pentru împrumutul mijlocașului Jonathan Morsay.

Jonathan Morsay, în vârstă de 23 de ani, vine la gruparea din Ștefan cel Mare mai întâi ca împrumut, iar dacă va da randament acesta va putea fi transferat definitiv în vară.

ADVERTISEMENT

Cotat la 250.000 de euro pe site-ul transfermarkt.com, mijlocașul stânga suedez a mai evoluat înainte să ajungă în Serie B la Sundsvall și Brage.

Dinamo, lovitură pe piaţa transferurilor! Aduce un mijlocaş din Italia

Ajuns la Chievo Verona în 2020, Jonathan Morsay vine la Dinamo împrumut până în vară, cu opțiune de cumpăre dacă va da randamentul dorit, conform prosport.com. Suedezul a strâns 10 prezențe în Serie B.

ADVERTISEMENT

De-a lungul carierei sale, Jonathan Morsay a evoluat în 149 de partide în care a marcat de 24 de ori și a reușit 8 pase decisive. Salariul jucătorului venit va fi suportat în continuare de Chievo, Dinamo acoperind doar o mică parte din el.

Conform sursei citate, Marius Nicolae, noul manager sportiv al clubului, a fost factor decisiv pentru realizarea mutării, acesta având relaţii bune cu directorul sportiv de la Chievo Verona. Dinamo a mai transferat 3 jucători în această perioadă, pe Steliano Filip, Genaro Nepomuceno și Andrei Blejdea.

ADVERTISEMENT

Marius Nicolae prezentat de suporterii dinamoviști

“Susținător al echipei noastre și membru DDB, Marius Adrian Nicolae a fost manager sportiv la Universitatea Cluj și la Petrolul Ploiești, iar în străinătate a activat la clubul chinez Guangzhou R&F.

Apreciat pentru loialitatea și profesionalismul de care a dat dovadă în carieră, Marius Adrian Nicolae a avut un rol important în perioada în care Petrolul Ploiești a câştigat Cupa României după o pauză de 18 ani în România şi a ajuns, de două ori consecutiv, până în play-off-ul Europa League”, au scris pe Facebook suporterii dinamoviști, în momentul prezentării lui Marius Nicolae.

ADVERTISEMENT

Pentru Dinamo urmează, în Liga 1, derby-ul cu Universitatea Craiova, care se va disputa sâmbătă, în deplasare, pe stadionul Ion Oblemenco. Alb-roșii se află pe locul 10 în clasament, cu 25 de puncte acumulate în 21 de partide.

ADVERTISEMENT