Sport

Dinu Todoran, intermediar între Gigi Becali şi FRF: ”Acum să văd ce atitudine are”

Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, poartă ultimele negocieri cu patronii de cluburi din Liga 1, pentru stabilirea lotului care va participa la JO.
22.06.2021 | 22:00
Dinu Todoran intermediar intre Gigi Becali si FRF Acum sa vad ce atitudine are
ADVERTISEMENT

Patronul FCSB, Gigi Becali, a anunțat că nu va lăsa decât doi jucători din lotul roș-albaștrilor să participe la turneul olimpic de la Tokyo.

Așteptările oficialilor FRF sunt cu totul altele, iar Mihai Stoichiță a făcut apel la noul tehnician al FCSB, Dinu Todoran, să intervină pe lângă finanțator pentru a permite mai multor jucători să evolueze la JO.

ADVERTISEMENT

Dinu Todoran, băgat la mijloc de Mihai Stoichiță

Peste exact o lună de zile ”tricolorii” vor debuta în turneul olimpic de la Tokyo, însă selecționerul Mirel Rădoi nu știe nici acum pe ce jucători se va baza în Japonia.

Din lotul inițial, de 61 de jucători, nu mai puțin de 9 sunt de la FCSB, dar Gigi Becali nici nu vrea să audă de Jocurile Olimpice. Pentru că turneul de fotbal nu este inclus în calendarul FIFA cluburile nu sunt obligate să lase jucătorii la echipele naționale.

ADVERTISEMENT

În acest context, directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, l-a băgat la mijloc pe antrenorul Dinu Todoran pentru a-l face pe Gigi Becali să înțeleagă importanța acestei competiții.

”Cu FCSB urmează să mai discutăm cu domnul Becali și cu noul antrenor, Dinu Todoran, care a fost la loturile naționale de juniori. Acum vreau să văd ce atitudine are, dacă refuză sau nu eliberarea unui jucător. O să vorbească cu Gigi și probabil vom ajunge la o înțelegere.

ADVERTISEMENT

Mirel a făcut o listă de ceva vreme. Au fost inițial 61 de nume, am avut cantonamentul din Spania și vom vedea unele adăugiri. Ce e îmbucurător e că foarte mulți jucători își doresc să meargă la Olimpiadă”, a declarat Mihai Stoichiță, la Digisport.

Când joacă România la JO și cine sunt jucătorii de la FCSB selecționați

România va debuta la turneul olimpic de fotbal în data de 22 iulie când va înfrunta reprezentativa statului Honduras. Al doilea meci al tricolorilor se va juca pe 25 iulie, contra Coreei de Sud, iar pe 28 iulie ”tricolorii” vor înfrunta selecționata olimpică a Noii Zeelande.

ADVERTISEMENT

România a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo grație accederii în semifinalele Campionatului European U21 din 2019.

”Tricolorii” au participat ultima oară la turneul olimpic de fotbal tocmai în 1964, tot în Japonia. Ediția din acest an a JO va fi doar a patra la care România va participa cu echipa de fotbal, după cele din 1924 (Paris), 1952 (Helsinki) şi 1964 (Tokyo).

Din lotul lărgit al României, anunțat de selecționerul Mirel Rădoi fac parte și Darius Haruț, Dragoș Nedelcu, Florinel Coman, Darius Olaru, Răzvan Oaidă, Olimpiu Moruțan, Octavian Popescu, Ovidiu Perianu și portarul Andrei Vlad, toți de la FCSB.

Primele două clasate se califică în sferturile de finală (31 iulie), semifinalele vor avea loc pe 3 august, iar finala pe 7 august. Dacă va trece de grupe, România va înfrunta în sferturi locul 1 sau 2 din Grupa A, din care fac parte Japonia, Africa de Sud, Mexic și Franța.


  • (P) Cota BETANO ca FCSB să ia campionatul în sezonul 2021-2022 este 3,75. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT