Surse din sindicat au informat, vineri, că directorul companiei naționale Tarom, Bogdan Popescu, și-a prezentat demisia. Bogdan Popescu a fost numit în octombrie anul trecut pe post de director general al companiei Tarom.
Bogdan Popescu, directorul companiei aeriene Tarom, și-a prezentat demisia, au informat surse sindicale. Potrivit acestor surse, demisia lui Bogdan Popescu a fost confirmată de membrii Consiliului de Administrație al companiei Tarom.
Din conducerea executivă a Tarom mai fac parte Costin Iordache (director financiar), și Narcis Obeadă (director comercial). Potrivit acelorași surse, directorul executiv Bogdan Popescu s-a deplasat în cursul săptămânii trecute la Bruxelles pentru discuții privind modificarea planului de restructurare a companiei și aprobarfea ajutoarelor de stat.
„Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, şi-a exprimat, săptămâna trecută, în Parlament, încrederea în Bogdan Popescu că va reuşi să repună ‘pe picioare’ compania şi a spus că ‘în 2024 vor fi semne pozitive economic în ceea ce priveşte TAROM’”, scrie Agerpres.
Întrebat fiind în ce stadiu se află discuțiile de la Bruxelles cu Comisia Europeană privind planul de restructurare a Tarom, Sorin Grindeanu a răspuns, potrivit sursei citate: „Analizează cei de la Comisie”.
„Avem un nou manager, aşa cum ştiţi. Eu am încredere mare în dânsul şi sper să reuşească în sfârşit să repună pe picioare (compania Tarom). Cred că am spus din urmă cu doi ani un lucru legat de TAROM: faptul că e nevoie de un manager care să aibă curaj, pentru că susţinere din partea ministerului va primi.
Să ştiţi că domnul director actual dă dovadă de curaj şi eu spun că în 2024 vor fi semne pozitive economic în ceea ce priveşte Tarom”, a declarat Grindeanu, după dezbaterile în Parlament privind bugetul ministerului de anul viitor.
Bogdan Popescu a lucrat anterior pentru compania Microsoft Europa Centrală și de Est (director operațiuni vânzări), pentru Microsoft România (director marketing și operațiuni), pentru Ameropa SA (director general), Metro Cash&Carry Bulgaria și România, Shell Spania și Shell Nederland și Shell România.
Pe site-ul Tarom este descris ca „profesionist în management, cu experiență substanțială în operațiuni, în relațiile cu clienți și în gestionarea de proiecte.Experiență dovedită în planificarea, conducerea și implementarea de proiecte complexe, de la concepție până la finalizare, în condiții de constrângeri bugetare și de timp.
Experiență amplă în ceea ce privește excelența operațională,controlul și reducerea costurilor, managementul profitabilității, gestionarea relațiilor atât cu conducerea cât și cu personalul din subordine, analiza performanței, gestionarea lanțului de aprovizionare și a resurselor / activelor.
Experiență extinsă în proiectele de transformare a organizațiilor cu performanțe scăzute în organizații de înaltă performanță.
Specialist în recrutarea, instruirea și dezvoltarea angajaților și gestionarea echipelor inter-funcționale pentru a atinge viziuni și obiective comune. Comunicator articulat, adept al dezvoltării unor relații profesionale robuste cu parteneri la toate nivelurile corporatiste”.