Marți dimineață, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat că distrugerea barajului Kahovka nu reprezintă un ”pericol nuclear imediat” la centrala Zaporojie. Explicațiile specialiștilor în legătură cu această situație din Ucraina.
În noaptea de luni spre marți, barajul peste Nipru din regiunea Herson a fost aruncat în aer. Cum era de așteptat, ucrainenii și rușii se acuză reciproc de acest incident. În tot acest timp, zonele din aval sunt inundate.
Inițial s-au exprimat îngrijorări că o scădere a nivelului lacului de acumulare ar putea pune în pericol siguranța centralei nucleare de la Zaporijie, cea mai mare din Europa.
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), organul de supraveghere nuclear al ONU, a anunțat pe Twitter că monitorizează îndeaproape ceea ce se întâmplă, dar că nu există ”niciun risc imediat de securitate nucleară la (centrală)”.
Marți, șeful agenției atomice a ONU, Rafael Grossi, a emis un comunicat în care a vorbit despre distrugerea barajului Nova Kahovka și impactul său potențial asupra siguranței nucleare la centrala nucleară Zaporojie (ZNPP).
Acesta a spus că are deja planificată o vizită la uzină. Deplasarea va avea loc avea loc săptămâna viitoare. Grossi a cerut părților implicate în conflict să nu facă nimic pentru a pune în pericol și mai mult siguranța centralei.
Este cunoscut faptul că Zaporojie este cea mai mare centrală nucleară din Europa. Uzina are șase reactoare relativ moderne de tip VVER 1000/320, fiecare dintre ele având o putere de 950 MWe (MWe este denumirea pentru puterea energiei electrice, spre deosebire de denumirea MWt, care indică câtă căldură se generează în reactor și este mai mică datorită pierderilor de conversie).
Aceste reactoarele au o cupolă uriașă de protecție din beton mai mare de un metru grosime, trei generatoare diesel pentru alimentarea cu energie de siguranță în cazul în care alimentarea cu energie este întreruptă și alte sisteme de siguranță pentru oprirea rapidă a reacției nucleare și răcire.
Reactoarele centralei ucrainene au fost puse în funcțiune treptat în perioada 1984-1995. Între timp au fost modernizate pe baza unor noi recomandări, după accidentul de la Fukushima și conform cerințelor de prelungire a duratei de viață.
O centrală nucleară are patru surse de radioactivitate: reactoare, depozite de deșeuri radioactive, bazine pentru combustibil proaspăt uzat și containere uscate pentru combustibilul uzat mai vechi. Reactorul este cel mai periculos, chiar și atunci când funcționează. Acesta este protejat din toate părțile de beton armat cu o grosime de cel puțin un metru.
În ceea ce privește celelalte surse de radiații, acestea sunt mai puțin periculoase. Asta pentru că radioactivitatea lor este slăbită proporțional cu momentul în care sunt scoase din reactor și slăbește și mai mult cu timpul. Ele nu sunt protejate ca reactoarele. Astfel, în cazul unei lovituri directe într-un bombardament, pot provoca doar contaminare locală.
Pericolul cel mai mare este un reactor în funcțiune. Atunci când este oprit, radioactivitatea din el scade la aproximativ 5% din puterea nominală, care depinde de combustibil, precum și de cât timp și la ce putere funcționa anterior reactorul.
La Zaporojie, fiecare reactor are o putere termică de 3000 MWt în timpul funcționării, aceasta ar însemna că ar scădea la aproximativ 150 MWt. După oprire, energia termică creată în fisiune continuă să scadă exponențial și după o zi ajunge la aproximativ 10 MWt. Cu cât reactorul este oprit mai mult, cu atât este mai mic riscul de contaminare.
O absență a răcirii poate duce în continuare la topirea miezului, deoarece combustibilul topit poate amenința barierele de siguranță, ceea ce poate duce la eliberarea de radioactivitate în mediu. Principalele surse de astfel de contaminare sunt gazele radioactive iodul (până la câteva săptămâni după oprire) și cesiul (până la câțiva ani după oprire). Astfel, răcirea este cel mai important lucru pentru siguranța reactorului.