News

Doi polițiști care dirijau circulația, răniți grav într-un accident produs la Galaţi

16.02.2021 | 11:15
Doi politisti care dirijau circulatia raniti grav intrun accident produs la Galati
ADVERTISEMENT

Doi poliţişti care dirijau circulaţia au fost răniţi, marţi dimineaţă, în urma unui accident produs pe strada Brăilei din municipiul Galaţi. La ora redactării acestei știri, traficul în zonă se desfășoară cu dificultate, iar cozile de maşini se întind pe kilometri întregi, în ambele sensuri.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi se fac cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor concrete în care s-a produs nefericitul eveniment rutier.

ADVERTISEMENT

Din primele informații, se pare că femeia care conducea autoturismul a pierdut controlul volanului, din cauza unei gropi în carosabil și i-a lovit pe cei doi oameni ai legii, transportați ulterior la spital pentru investigații medicale.

Accident rutier în Galați. Doi polițiști care dirijau circulația au fost răniți

În această dimineaţă, în jurul orei 06.30, Dispeceratul I.P.J. Galaţi a fost sesizat, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe strada Brăilei, din municipiul Galaţi, soldat cu rănirea a două persoane.

ADVERTISEMENT

Poliţiştii care s-au deplasat imediat la faţa locului, au constatat că în accident a fost implicat un autoturism, condus de o femeie, de 53 de ani, din municipiul Galaţi, care, circulând pe strada respectivă, ar fi lovit doi poliţişti care se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, dirijând circulaţia în zonă.

Din primele verificări, a rezultat că, în noaptea de 15/16.02.2021, o persoană a sesizat la numărul de urgenţă 112, faptul că, pe strada Brăilei, pe sensul de mers Tecuci- Galaţi, s-a format o groapă de mari dimensiuni, pe partea carosabilă.

ADVERTISEMENT

A fost anunţat imediat administratorul drumului (Primăria Municipiului Galaţi) şi, în acelaşi timp, în zonă, a fost direcţionat un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei 3 Poliţie Galaţi, pentru a asigura desfăşurarea circulaţiei în siguranţă.

Poliţiştii au semnalizat groapa prin montarea a două panouri reflectorizante şi prin poziţionarea autospecialei cu rampa pornită, în faţa acesteia.  În acest context, cei doi poliţişti care dirijau circulaţia, pe axul drumului, ar fi fost acroşaţi de autoturismul respectiv.

ADVERTISEMENT

  Aceştia au fost transportaţi la spital, unde au rămas internaţi pentru investigaţii medicale. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor concrete în care s-a produs accidentul”, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Galați.

ADVERTISEMENT