News

Doliu în lumea medicală. Un reputat doctor din București s-a stins din viață. „Drum lin către îngeri, domnule profesor”

Doliu în lumea medicală. S-a stins din viață un cunoscut doctor și fost manager al Spitalului de Urgență „Floreasca” din București
21.12.2023 | 10:39
Doliu in lumea medicala Un reputat doctor din Bucuresti sa stins din viata Drum lin catre ingeri domnule profesor
Un număr impresionant de mesaje de condoleanțe au venit pe rețelele de socializare / Foto: Inquam Photo
ADVERTISEMENT

Prof. Dr. Radu Alexandru Macovei, reputat medic, mentor și fost manager al Spitalului Clinic de Urgență din București a încetat din viață. Mesajele de condoleanțe din lumea medicală nu au întîrziat să apară.

„A ales să se înalțe la cer”

„Astăzi, după o lungă și nedreaptă suferință cu regret am aflat că un MARE prieten, Prof Dr. Radu Alexandru Macovei a ales să se înalte la cer și să se alăture celor drepți.

ADVERTISEMENT

Vineri 22 Decembrie începând cu orele 10 trupul neînsuflețit va fi depus la capela Bisericii Basilescu ( Bdul. Bucureștii Noi). Ulterior, ceremonia funerară se va desfășura duminică 24 decembrie ora 12.30 în același loc.

Înhumarea va avea loc la cimitirul Straulesti II”, a postat pe rețelele de socializare Bogdan Alexandru Vițălaru, președintele AMVAC RoSAVA.

ADVERTISEMENT

„Drum lin către îngeri, domnule doctor”

Un alt mesaj a venit din partea colectivului spitalului „Panait Sârbu”. „Colectivul spitalului Prof. Dr. Panait Sîrb” deplânge trecerea în neființă a domnului Profesor Doctor Radu Alexandru Macovei, medic, om și prieten al spitalului nostru. Drum lin către cer, domnule doctor!”.

Sindicatul Sanitas SCUB a postat: „Cutremuraţi în adâncul sufletului am aflat cumplita veste a plecării dintre noi la cele veşnice a domnului Profesor Doctor Radu Alexandru Macovei, medic desăvârșit, mentor, manager și un mare OM, dedicat profesiei sale nobile. Drum lin către îngeri Domnule Profesor!”.

ADVERTISEMENT

O carieră prodigioasă

Radu Alexandru Macovei s-a născut la 31 ianuarie 1951, la București. Absolvă Scoala generală, Liceul Gheorghe Lazăr și apoi Școala Tehnică Sanitară din București.

Absolvă Facultatea de Pediatrie din cadrul IMF București și ulterior mai multe cursuri postuniversitare de specialitate.

ADVERTISEMENT

După o intensă activitate sanitară și în învățământ, Radu Alexandru Macovei are și două specializări în străinătate, obținând apoi și doctoratul și masteratul, beneficiind și de o largă recunoaștere în cadrul multor societăți științifice.

A primit numeroase premii și decorații din partea statului român și a activat în managementul sanitar și academic. Totodată, Radu Alexandru Macovei a desfășurat și o amplă activitate publicistică, autor și co-autor al mai multor cărți de specialitate.

 

 

 

 

ADVERTISEMENT
Alina lui Victor Becali a încălcat regula machedonilor, iar tatăl său a recunoscut:...
Alina lui Victor Becali a încălcat regula machedonilor, iar tatăl său a recunoscut: „Așa a fost să fie”. Ce obicei aromân nu a respectat unica moștenitoare a impresarului
Scandal în lumea mondenă! Vedeta de la Antena 1 SE DESPARTE de tatăl...
Scandal în lumea mondenă! Vedeta de la Antena 1 SE DESPARTE de tatăl copiilor ei, după 20 de ani de relație! 'Simt că e sfârșitul lumii'
Sfatul lui Iancu Guda despre cât ne putem împrumuta în funcţie de ce...
Sfatul lui Iancu Guda despre cât ne putem împrumuta în funcţie de ce salariu avem
Strigătul de disperare al românului care a scris istorie. A făcut public venitul...
Strigătul de disperare al românului care a scris istorie. A făcut public venitul său de la stat ca persoană cu handicap. „Îmi cer scuze că exist!”
Încă o înșelăciune pe WhatsApp. Hackerii atacă într-un mod nemaiîntâlnit
Încă o înșelăciune pe WhatsApp. Hackerii atacă într-un mod nemaiîntâlnit
Adriana Bahmuţeanu, anunţ neaşteptat despre relaţia cu George Restivan după scandalul privind custodia...
Adriana Bahmuţeanu, anunţ neaşteptat despre relaţia cu George Restivan după scandalul privind custodia copiilor: Ne-au separat kilometri, a fost distanţa!
Mândria lui Ceaușescu, lăsată în paragină și demolată. O fabrică importantă din comunism,...
Mândria lui Ceaușescu, lăsată în paragină și demolată. O fabrică importantă din comunism, transformată în complex comercial
DISPAR CARDURILE bancare. Cu ce vom PLĂTI în MAGAZINE
DISPAR CARDURILE bancare. Cu ce vom PLĂTI în MAGAZINE
Divorț șocant în showbiz. Vedeta de la Neața cu Răzvan și Dani s-a...
Divorț șocant în showbiz. Vedeta de la Neața cu Răzvan și Dani s-a separat de tatăl copiilor ei. A început o luptă legală acerbă
AEP a virat 22 de milioane de lei partidelor. SOS și POT, mufate...
AEP a virat 22 de milioane de lei partidelor. SOS și POT, mufate la fondurile publice. AUR ia mai mult ca PNL
Cine a fost marea iubire a Maiei Morgenstern. Au trăit o poveste de...
Cine a fost marea iubire a Maiei Morgenstern. Au trăit o poveste de dragoste ca-n basme: „Ne-a fost sete unul de altul”