News

Doliu în politica românească. A murit un fost ministru al Apărării Naționale

Este doliu în politica românească: Gheorghe Tinca, fost ministru al Apărării Naționale în anii 90, a murit la vârsta de 82 de ani.
11.04.2024 | 16:58
Doliu in politica romaneasca A murit un fost ministru al Apararii Nationale
Gheorghe Tinca, fost ministru al Apărării Naţionale, a murit la vârsta de 82 de ani. Sursa foto: ziuaveche.ro
ADVERTISEMENT

Gheorghe Tinca, fost ministru al Apărării Naționale în anii 90, a murit astăzi, 11 aprilie, la vârsta de 82 de ani. Politician și diplomat, acesta a fost membru în Cabinetul Văcăroiu.

Gheorghe Tinca, fost ministru al Apărării Naţionale, a murit la vârsta de 82 de ani

Anunțul privind decesul fostului șef al MApN a fost făcut în cursul zilei de joi de Ministerul Apărării Naționale. Instituția transmite condoleanțe familiei fostului demnitar.

ADVERTISEMENT

Ministerul Apărării Naţionale anunţă cu regret trecerea la cele veşnice a lui Gheorghe Tinca, ministrul Apărării în perioada 6 martie 1994 – 12 decembrie 1996. Transmitem, în numele Ministerului Apărării Naţionale, sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a transmis joi MApN, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.

Gheorghe Tinca s-a născut pe 21 septembrie 1941, la București. A intrat în Executivul de la Palatul Victoria într-o perioadă extrem de tulbure. Pe 6 martie 1994, postul de la MApN era părăsit de ultimul militar care a condus ministerul, generalul Niculae Spiroiu.

ADVERTISEMENT

Astfel, premierul de atunci, Nicolae Văcăroiu, l-a desemnat pe diplomatul Gheorghe Tinca să preia funcția. România propunea, pentru prima oară în 50 de ani, un civil la comanda Ministerului Apărării Naționale.

Adrian Năstase, după decesul lui Gheorghe Tinca: ”Un diplomat de excepție”

Vestea dispariției lui Gheorghe Tinca a ajuns și la urechile lui Adrian Năsase. Fostul premier al României spune despre acesta că a fost ”un diplomat de excepție și un prieten de mai multe decenii. L-am cunoscut în 1990, la Ministerul de Externe, și i-am propus să fie secretar de stat. A fost unul dintre colaboratorii mei apropiați în toată perioada mandatului de la Externe”.

ADVERTISEMENT

Năstase amintește publicului larg că Tinca a condus comandoul ce a mers cu un avion militar la Cannes pentru a aduce în țară, în 1991, osemintele lui Nicolae Titulescu.

Apoi, fostul șef de Guvern dezvăluie că el a propus, în anii 90, ca la MApN să vină un civil. ”În 1992, la formarea Guvernului Văcăroiu, era nevoie de un civil care să conducă Ministerul apărării. Cunoscându-i calitățile si stilul, am propus conducerii de atunci ca el să preia conducerea acelui minister.

ADVERTISEMENT

A avut un rol deosebit în stabilirea și consolidarea relațiilor pe plan militar și diplomatic între România și NATO. Probabil că nu era pe lista celor a căror contributie trebuia mentionată la reuniunea MApN de sărbătorire a 20 de ani de la aderarea la NATO!”, adaugă Năstase.

ADVERTISEMENT
Tags: