Life

Doliu la Vocea României. Antrenoarea de canto Gabriela Duțescu a murit

Gabriela Duțescu, cea care le modela vocile concurenților de la Vocea României, a încetat din viață. Anunțul trist a fost făcută de o artistă celebră.
27.07.2022 | 17:30
Doliu la Vocea Romaniei Antrenoarea de canto Gabriela Dutescu a murit
Gabriela Duțescu, antrenor de canto la Vocea României, a murit. Mesajul transmis de Paula Seling. Sursa foto: Facebook.com
ADVERTISEMENT

Echipa emisiunii de talent Vocea României, de la Pro TV, este în doliu. Antrenoarea de canto Gabriela Duțescu, cea care a modelat vocile unor artiști importanți ca Dida Drăgan, Smiley, Tudor Chirilă sau Marcel Pavel, a murit.

Gabriela Duțescu, antrenor de canto la Vocea României, a murit. Mesajul transmis de Paula Seling

Gabriela Duțescu a fost de meserie foniatru, adică antrenor de voci al unei emisiuni celebre de la Pro TV. Femeia a încetat din viață în urmă cu puțină vreme, anunțul fiind făcut de una dintre elevele sale, Paula Seling.

ADVERTISEMENT

Antrenoarea de la Vocea României va rămâne în inimile și sufletelor artiștilor care au lucrat cu ea. Cauza morții acesteia nu a fost făcută publică până în prezent.

Ziua de azi vine cu o veste îngrozitoare… profesoara mea, cea care mi-a fost ca o mamă, care mi-a dat vocea pe care o am, s-a stins din viață. Aș fi vrut să las problemele mele și doar să o strâng în brațe, să îi spun că o iubesc. 

ADVERTISEMENT

Nu am făcut-o în ultimele săptămâni. Dacă aș fi știut, aș fi dat orice doar să stau la un ceai cu ea, acum nu se mai poate. Sper să mă ierte. Lucrurile nefăcute la timp nu se întorc niciodată.

Doamna Duțescu, vă iubesc cu tot sufletul meu. Și dacă mă simțiți, poate vedeți cât de rău îmi pare…”, este o parte din mesajul transmis de Paula Seling pe pagina de Facebook.

ADVERTISEMENT

Paula Seling, detalii despre înmormântarea regretatei Gabriela Duțescu

Îndrăgita cântăreață a mai transmis că regretata antrenoare de la Vocea României va fi condusă pe ultimul drum vineri, 29 iulie 2022. Aceasta va fi înmormântată la cimitirul reformat Giulești – Calvin, la ora 13:00.

Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu sau să-i aprindă o lumânare sunt așteptați la capela Belu, unde va avea loc și slujba. Cântăreața Paula Seling speră să vină cât mai mulți oameni care au cunoscut-o pe regretata Gabriela Duțescu.

ADVERTISEMENT