News

Donald Trump, la o zi de judecata din Senat. Mizele politice ale procesului și ce riscă fostul președinte

08.02.2021 | 17:36
ADVERTISEMENT

Procesul în Senat al fostului președinte al Statelor Unite, Donald Trump, urmează să înceapă marți, în contextul în care democrații vor să obțină o interdicție pentru ca acesta să mai ocupe vreodată o funcție de demnitar, iar republicanii contestă constituționalitatea procesului.

Procedura de „impeachment” se referă la judecarea de către Senat a înaltor demnitari americani, Donald Trump fiind singurul președinte care trece prin această procedură de două ori. Punerea sub acuzare a fost deja decisă de Camera Reprezentanților, iar procesul efectiv se va desfășura în Senat.

ADVERTISEMENT

Împotriva lui Trump au fost formulate trei capete de acuzare: că a pretins în mod fals că a câștigat alegerile prezidențiale, că a incitat la revoltă manifestanții care au luat cu asalt Capitoliul pe 6 ianuarie și că a îndemnat oficiali să obțină voturile care-i lipseau pentru a ajunge președinte.

Donald Trump riscă să fie scos din politică

Fostul președinte american poate fi declarat vinovat cu votul a două treimi din senatori care, apoi, ar putea, cu o majoritate simplă, să-i interzică să mai ocupe vreodată o funcție publică. Astfel, Trump nu ar mai putea candida vreodată pentru  un al doilea mandat de președinte, chiar dacă influența sa în cadrul Partidului Republican rămâne importantă în pofida eșecului de la alegerile din noiembrie. De asemenea, ar putea pierde pensia de fost președinte, precum și celelalte avantaje ce decurg din această calitate.

ADVERTISEMENT

Teoretic, există șanse mici ca Trump să fie condamnat întrucât ar fi nevoie de voturile a 67 de senatori. Dacă democrații ar vota toți „pentru” ar aduna 50 de voturi, ceea ce înseamnă că ar trebui să convingă 17 republicani să le susțină demersul.

Însă tabăra republicanilor nu dă semne că s-ar clinti. Doar 10 republicani din Camera Reprezentanților au votat pentru începerea procedurii de „impeachment”, iar în Senat sunt și mai puțini dispuși să-i sprijine pe democrați. În primul rând, ei contestă constituționalitatea procedurii împotriva unui președinte care nu mai este în  funcție. În schimb, democrații afirmă că unui președinte nu i se poate permite să încalce legea doar pentru că este pe final de mandat.

ADVERTISEMENT

Congresul ar stabili un standard periculos de folosire a punerii sub acuzare ca un instrument de răzbunare politică împotriva unui cetățean privat cu singura soluție de a-l deposeda pe cel condamnat de capacitatea de a candida în viitor, o mișcare care ar priva milioane de cetățeni de a alege un candidat la următoarele alegeri”, susține senatorul Joni Ernst.

Ce spun apărătorii lui Trump

De asemenea, republicanii critică și justețea acuzațiilor. Lui Trump i se impută afirmații referitoare la alegeri precum: „Știm că au fost fraude masive”, „Acestea au fost alegeri trucate” ș.a. Potrivit BBC, acestea s-ar încadra la dreptul la liberă exprimare care este protejat de Primul Amendament al Constituției Statelor Unite.

ADVERTISEMENT

Al doilea cap de acuzare se referă la instigarea la violență împotriva guvernului SUA cu ocazia turbulențelor de la Capitoliu. „În mod voit a făcut declarații care au încurajat și care au dus în mod previzibil la acțiuni în afara legii la Capitoliu. Incitată de președintele Trump, o mulțime a pătruns ilegal în clădire, a rănit membrii ai personalului de pază, l-au amenințat pe vicepreședinte și pe membrii Congresului, au tulburat ședința comună de certificare a rezultatului alegerilor”, se arată în actul de acuzare, citat de Washington Post.

Și aici există dubii față de această acuzație. Chiar dacă discursul public ce a precedat cu câteva minute asaltul asupra Capitoliului a fost unul destul de inflamator, din discurs lipsește însă o afirmație clară a lui Trump privind folosirea forței împotriva Congresului.

Știu că mulți dintre cei de aici vor mărșălui în curând către clădirea Capitoliului pentru a-și face auzită vocea în mod pașnic și patriotic”, spunea Trump care a încurajat manifestația, dar nu și violențele subsecvente.

Al treilea cap de acuzare se referă la discuția pe care Donald Trump a avut-o cu secretarul de stat din Georgia căruia i-a cerut „să-i găsească” 11.000 de voturi favorabile. Acuzatorii săi susțin că a fost o instigare violentă la fraudă, în timp ce susținătorii fostului președinte cred că este vorba de un îndemn la folosirea pârghiilor legale pentru o renumărare a voturilor.

Riscurile procesului din Senat

Potrivit publicației The New Yorker, cel mai negru scenariu pentru deznodământul procesului este acela în care Trump este achitat, caz în care detractorii acestuia vor avea sentimentul că nu s-a făcut dreptate, iar Trump scapă nepedepsit, pe când susținătorii săi vor vedea în verdict drept o confirmare indirectă a afirmațiilor legate de fraudarea alegerilor. Astfel Statele Unite vor rămâne în continuare divizate, fără ca o pace socială să fie posibilă pe termen scurt

Finalmente, procesul din Senat și probabila achitare ar putea să-i dea lui Trump susținerea necesară în Partidul Republican pentru o eventuală revenire în prim-planul politicii în campania internă de câștigare a nominalizării la candidatura la alegerile prezidențiale din 2024, ca adversar al elitei politice de la Washington.

ADVERTISEMENT
Tags: