Oțelul i-a luat un punct lui FCSB în Cupă, care a ajuns la trei remize la rând, spre disperarea patronului Gigi Becali.
Gălățenii mai au un meci de jucat în grupă, cu Dinamo, iar Dorinel Munteanu și elevii săi speră ca după acel meci echipa să se califice în sferturile de finală ale competiției.
Dorinel Munteanu spune că, în mod normal, nu ar fi mulțumit de o remiză, dar având în vedere că adversara de azi a campioanei din 2011 este lider în SuperLiga, este fericit cu acest scor.
El crede însă că echipa putea marca în prima repriză, dacă era puțin mai multă atenție pe faza de finalizare. El crede că echipa are o problemă la fazele fixe, fiind multe lovituri libere din care echipa nu a marcat.
“Când fac egal nu pot să fiu mulțumit. Dar în acest context sunt mulțumit că am jucat cu echipa de pe primul loc din Superligă.
Cel puțin în prima repriză cred că am avut foarte multe faze de poartă, în care dacă eram inspirați puteam marca. Trebuie să lucrăm mult la finalizare, irosim ușor șansele și nu avem eficiență.
În a doua repriză a fost un joc pe contre, în care adversarul nostru a deschis scorul cum l-a deschis. O execuție fantastică, a fost o greșeală a apărării.
Nu pot să imput nimic fundașului. Important e că am revenit și văd că se comentează foarte mult acea fază cu golul lui Dawa. Eu nu cred că-și are rostul să comentăm.
Am avut multe lovituri libere, e problemă pe care trebuie să o clarificăm. Nu poți să antrenezi asta. E vorba de executant. Noi nu am reușit la multe faze fixe să marcăm“, a spus Dorinel Munteanu, la finalul partidei.
Cu ocazia meciului cu FCSB, fanii Oțelului au profitat și au făcut o coregrafie prin care i-au amintit antrenorului care a adus titlul la Galați în 2011 despre celebrul interviu dat de el după meciul care a decis campioana.
În 2011, după finala de titlu cu Timișoara, Dorinel Munteanu a dat un interviu pe gazon, care era invadat. Supărat că treceau oameni prin fața camerei de filmat, acesta a spus o replică rămasă celebră în fotbalul nostru: ”Bă, dă-te, bă, la o parte”.
Fanii Oțelului au amintit de această reacție printr-o coregrafie, la meciul cu FCSB, în care Dorinel Munteanu este căpitan de barcă, în timp ce celelalte echipe din fotbalul românesc se scufundă.