După 3-0 în deplasare cu Progresul Spartac, CSA Steaua a redevenit lider în Liga 2 Casa Pariurilor. Cu un avans de două puncte în fața secondantei sale, Unirea Dej. La finalul meciului, Adi Popa a vorbit despre obiectivele trupei din Ghencea. Pentru ca apoi să șocheze vorbind despre dorința sa cea mai arzătoare.
CSA Steaua nu are drept de promovarea în SuperLiga, dar, așa cum a făcut-o și în stagiunea precedentă, vizează un loc de play-off. Și nu numai. Își propune una dintre primele două poziții, care, echipelor eligibile, le asigură promovarea directă.
Acesta este mesajul transmis de Adi Popa după ce echipa lui Oprița a revenit pe prima poziție a ierarhiei. ”Până nu se termină campionatul, noi, jucătorii trăim cu speranța…
Că, la final, dacă vom fi acolo, poate vom beneficia de acest drept. Nu ține de noi. Ce ține de noi, consider că am făcut pe teren. Mai departe este treaba celor din conducere, sau a Ministerului.
Noi și anul trecut am sperat. Am spus-o, și nu a fost doar pentru presă sau pentru suporteri. Am arătat-o și prin modul în care am abordat meciurile din play-off, la victorie.
Anul acesta vrem să fim pe primele două locuri și după să lăsăm TAS-ul să decidă. Abordăm meciurile cu speranța că se va schimba legea sportului…
Sau, na, nu știu ce ar mai trebui să se facă, și ca la final să beneficiem de acest lucru. Pentru că nu vrem să cădem în capcana de a ne culca pe o ureche și dacă se va schimba situația noi să fim pe locurile 4 sau 5.
Pentru că anul acesta eu consider că la baraj, cu echipele de Liga 1 va fi foarte greu. Pentru că diferența de valoare, de bugete, de loturi, este foarte mare”, spune Popa.
Într-un moment în care tensiunile dintre suporterii CSA Steaua și cei ai lui FCSB continuă, lucru demonstrat și duminică, la meciul vicecampioanei cu UTA, Adi Popa vede lucrurile într-o manieră-șoc.
”Cred că toți ar trebui să fie într-o sigură parte. Mai departe, ține de fiecare cum vede situația și de care parte a baricadei este.
Speranța mea și dorința mea cea mai mare e să fie o singură Steaua, ca oricare ar fi ea, să rămână doar una, pentru că împreună suporterii ar fi de neoprit.
Eu îmi prezint scuzele public de pe acum… dacă TAS-ul va spune că Federația a avut dreptate. Dacă nu… asta ar fi o problemă pentru că simțim și noi anumite chestii”, a spus Adi Popa.