Bărbatul este nemulțumit de salariul pe care-l primește de ani buni, motiv pentru care a dat curs unui proces alături de alți colegi. Impresarul a dat în judecată conducerea instituției din județul Dolj.
Doru Gusman și alți membri ai sindicatului profesorilor au solicitat o majorare cu 25% a salariului de bază începând cu anul 2017. De asemenea, au cerut și 10% pentru activitatea de diriginte.
Cererea a fost realizată pe baza modificărilor aduse de legislație în 2017, care promitea bani în plus pentru bugetari. Impresarul lui Petrică Mîțu- Stoian susținea că legea nu a fost aplicată corect asupra sa și a colegilor.
Mai mult decât atât, Doru Gusman a cerut aplicarea unor dobânzi penalizatoare pentru perioada în care nu a primit banii care i se cuvin pentru activitatea didactică. În plus, managerul a solicitat actualizarea respectivelor sume în funcție de rata inflației.
„S-a solicitat și plata pe viitor a majorărilor/creșterilor salariale, după pronunțarea sentintei, pe baza aceluiași raționament precum și obligarea pârâtei la actualizarea sumelor datorate în funcție de rata inflației.
Plus plata dobânzii legale penalizatoare aferente, începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă, invocând prev.art.1530, 1531 C civ, 1535 C Civ, O.G. 13/2011”, se arată în dosarul depus în instanță, potrivit wowbiz.ro.
Tribunalul Dolj a luat o decizie încă de la prima înfățișare. Magistrații au fost de acord cu cererea profesorilor de la liceul din Craiova, doar că nu au oferit tot ce au solicitat aceștia.
Mai exact, Doru Gusman și ceilalți profesori s-au ales cu o creștere de doar 10% a salariului de bază, reprezentând sporul pentru orele de dirigenție.
Suma nu a fost calculată începând cu anul 2017, așa cum ceruse inițial impresarul lui Petrică Mîțu – Stoian, ci de la 1 ianuarie 2019. De asemenea, sumele au fost actualizate în funcție de indicele de inflație, plus dobânzi penalizatoare. Celelalte cereri au fost respinse de judecători.
„Față de cele expuse mai sus, având în vedere și dispozițiile art. 272 din codul muncii, în conformitate cu care, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Instanța va admite în parte acțiunea, va obliga pârâta să calculeze și să achite membrilor de sindicat reclamanți diferențele de drepturi salariale”, se arată în decizia dată de magistrați, mai arată sursa menționată.