News

Dosar penal și amenzi usturătoare la azilul groazei din Pitești. Ce au mai descoperit autoritățile

Poliția din Argeș a deschis un dosar penal după ce un control la un azil din Pitești a dezvăluit că trei beneficiari erau ținuți în subsol.
11.08.2023 | 09:02
Dosar penal si amenzi usturatoare la azilul groazei din Pitesti Ce au mai descoperit autoritatile
Scandal de proporții la un azil din Pitești. Foto: Hepta.
ADVERTISEMENT

Polițiștii din județul Argeș au deschis  un dosar penal în urma unui control de urgență efectuat la un azil din Pitești, unde trei beneficiari au fost găsiți în subsol.

Scandal de proporții la un azil din Pitești

Inspectorii DSP care au reluat inspecția au descoperit că se pregătea mâncare într-o bucătărie improvizată, contrar contractului prezentat inițial de reprezentanții azilului. De asemenea, au fost depistate probleme grave în furnizarea asistenței medicale și au fost aplicate mai multe amenzi.

ADVERTISEMENT

Prefectura Argeș a informat că autoritățile au deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu în conformitate cu articolul 297 Cod Penal. Inspectorii DSP au întreprins o nouă inspecție și au constatat prezența unei bucătării improvizate în care personalul azilului pregătea mâncare, inclusiv ciorbă și piure de cartofi, deși inițial s-a pretins că există un contract cu o firmă de catering. Activitatea bucătăriei a fost imediat suspendată.

“Dosar penal deschis după controlul de urgenţă făcut miercuri la un centru pentru vârstnici! Decizia a fost luată de către reprezentanții Poliţiei Argeş care au coroborat datele obţinute şi au întocmit un dosar penal pentru infracţiunea prevăzută de articolul 297 Cod Penal, abuz în serviciu”, a precizat Prefectura Argeş.

ADVERTISEMENT

Polițiștii au depistat mai multe nereguli

În cadrul verificărilor, s-a constatat și că asistența medicală acordată beneficiarilor azilului prezenta deficiențe semnificative. Chiar și pacienții care necesitau îngrijire medicală de specialitate nu primeau tratament adecvat, iar monitorizarea medicală a unor beneficiari nu s-a făcut de mai mult de un an.

“Au fost surprinşi să găsească angajaţii centrului în bucătărie în timp ce pregăteau mâncare: 40 de litri de ciorbă, piure de cartofi care li se servea cu mezeluri, orez cu lapte. Asta, deşi miercuri, reprezentanţii centrului au declarat şi arătat un contract cu o firmă de catering. Activitatea bucătăriei a fost suspendată“, a  anunțat prefectul de Argeş, Radu Perianu.

ADVERTISEMENT

Pe lângă aceste nereguli, Inspectoratul Teritorial de Muncă a identificat și cazuri de angajare ilegală, sancționând azilul cu mai multe amenzi  pentru aceste încălcări.

Aceste dezvăluiri vin în urma unei inspecții inițiale care a scos la iveală condiții precare de îngrijire și tratament insuficient pentru bătrânii internați la acest azil privat din Pitești. În plus față de lipsa hranei adecvate și restricțiile asupra comunicării cu familiile lor, trei beneficiari au fost găsiți în subsol, fapt care nu fusese comunicat autorităților.

ADVERTISEMENT

“DSVSA a amendat societatea cu 1.200 lei pentru manipularea necorespunzătoare a alimentelor”, au mai spus reprezentanții Prefecturii Argeş.

 

 

ADVERTISEMENT