Rita Mureşan şi-a schimbat radical viaţa după ce fiica ei, pe când avea doar 10 ani, a suferit un teribil accident. Rebeca fost la un pas să-şi piardă mâna după ce a salvat de la moarte un alt copilaş. Au urmat operaţii peste operaţii şi ani de chinuri. Ani în care creatoarea de modă nu şi-a putut explica tragedia şi suferinţa la care propriul copil a fost supus. A început să caute răspunsuri şi astfel a ajuns să se îndrepte către terapia cu îngeri. Rita Mureşan dezvăluie în exclusivitate pentru FANATIK cum a reuşit să facă pace cu Dumnezeu şi cum au ajutat-o îngerii să găsească calea iertării.
Rita Mureşan a trăit în 50 de ani cât alţii în vieţi întregi. A acumulat experienţe, trăiri şi amintiri încât ar putea scrie nu una, ci câteva cărţi. Destinul a purtat-o în multe călătorii spirituale care i-au marcat existenţa. Vedeta povesteşte pentru cititorii FANATIK ce a simţit atunci când a văzut-o pe Fecioara Maria şi care este colţul de lume în care mai are misiunea să ajungă.
Aţi avut diverse cumpene de-a lungul vieţii… Care a fost momentul în care aţi început să vă întrebaţi ”de ce mi se întâmplă toate astea mie?’
– Momentul a fost atunci când s-a întâmplat accidentul Rebecăi. Efectiv nu am putut să înţeleg pentru că eu ţineam toate posturile, rugăciuni, mers la biserici, tot ce trebuia în mod creştinesc de făcut. Nu am înţeles de ce copilul meu a trebuit să treacă prin asta. Ulterior, explorând mai mult partea spirituală, nu doar la nivel de biserică, post, rugăciune, mi-am dat seama că ea a avut o misiune, de a salva acel copilaş.
În secunda aceea, în momentul ăla, durerea era prea mare pentru mine, ca mamă. Şi-atunci, nu puteam să văd stânga-dreapta. Ulterior, căutând, mi-am dat seama că acel moment a făcut parte din misiunea ei de viaţă. Fiecare dintre noi avem o misiune, iar asta a fost misiunea ei, să salveze acel copil. Cine ştie, poate în altă viaţă, poate el a salvat-o pe ea.
Ştiu că nu aţi putut fi alături de Rebeca în acele momente… Cât de mare e disperarea unei mame aflată la kilometri distanţă de copilul în suferinţă?
– Pur şi simplu, mi-a picat capul în farfurie atunci când m-au sunat să-mi ceară acordul de a o opera. Eram la restaurant în Istanbul cu prietenii noştri, cu Gloria, cu Nelu. Şi când am primit apelul am scăpat telefonul în mână, iar capul mi-a căzut efectiv în farfurie. Adică am leşinat pe loc.
V-aţi iertat greu pentru asta?
– Sentimentul de vinovăţie a durat câţiva ani. Dar nu de vinovăţie că nu eram atunci lângă ea, ci de vinovăţie că nu mi-am ascultat instinctul. Eu nu am vrut să o las la petrecerea respectivă, am vrut să o iau cu noi la Istanbul. Dar Rebeca a insistat să meargă pentru că era ziua colegei ei de bancă. Pe de altă parte, că se întâmpla atunci sau altădată, tot se întâmpla pentru că plata karmică se face. Între două suflete plata karmică se face.
Dacă ar fi posibil, ar fi un moment în care aţi alege să faceţi totul diferit sau consideraţi că a fost nevoie să treceţi prin toate aceste cumpene ca să ajungeţi omul de astăzi?
– Consider că fiecare experienţă ne defineşte şi ne ajută să evoluăm. Şi atunci nu ştiu ce aş putea să fac diferit dacă aş avea o baghetă magică. Ce aş face diferit, aş face cumva să nu mai sufere copiii mei, mai ales Rebeca cu opt operaţii în zece ani. În rest, tot ce e scris se întâmplă exact aşa cum trebuie să se întâmple şi cu cât entitatea e mai puternică, cu atât provocările sunt mai mari.
Aţi fost vreodată supărată pe Dumnezeu?
– Da, atunci chiar am fost supărată pe Dumnezeu. Pur şi simplu am închis porţile, nu ştiu cum să explic. A ţinut vreo trei luni această supărare, timp în care Rebeca a făcut două operaţii cred. Am fost nu supărată, ci foarte supărată. Nu înţelegeam de ce. Eu, om bun, ţineam posturile, 40 de zile de Paşte, 40 de zile de Crăciun, postul Sfintei Maria. Mă întrebam de ce Dumnezeu nu mi-a dat mie, de ce a trebuit să sufere copilul.
V-aţi îndreptat către terapia cu îngeri pentru că eraţi într-o continuă căutare de răspunsuri. Ce presupune de fapt această terapie şi cât de mult v-a ajutat?
– Nu este genul acela de terapie unde stai pe o canapeluţă ca la psiholog. E vorba de informaţie. Începi să cunoşti fiecare Arhanghel în parte pentru că nu sunt doar cei doi, Mihail şi Gavril. Sunt mai mulţi Arhangheli.
Începi să îi cunoşti pe fiecare în parte şi să ştii fiecare cu ce se ocupă. Iar atunci când ai nevoie, îi chemi în funcţie de ce problemă ai. Această terapie a fost cea mai aproape de sufletul meu pentru că la capitolul iniţieri nu ştiu dacă mai este ceva în care eu să nu am iniţiere. Le am pe toate, dar aceasta a fost cea mai aproape de spiritul meu. M-a ajutat să fiu mai în contact cu Divinitatea.
Viaţa v-a purtat în multe călătorii spirituale. Care ar fi călătoria care v-a impresionat cel mai tare?
– Îmi va rămâne la suflet tot timpul călătoria de la Medjugorje, unde apare Fecioara Maria. Sunt multe călătorii pe care eu le-am făcut, de la John of God, Camino, India în ashram, multe. Dar Medjugorje va rămâne pe sufletul meu.
Ne puteţi descrie puţin experienţa, cum apare Fecioara Maria, ce vezi de fapt?
– Este o stare de spirit, nu te gândi că îţi apare în faţă şi spune `Bună, eu sunt Fecioara Maria’. Imaginea este fix ca aceea din icoanele cu Fecioara Maria şi pruncul în braţe. Norii creează acel tablou pe cer. Tot ce pot să îţi spun este că îţi vine să rămâi acolo şi să nu mai pleci. Simţi iubire necondiţionată şi atât.
Povesteaţi într-un interviu cum o voce v-a spus că trebuie să mergeţi în cinci locuri ale lumii. Aţi reuşit să ajungeţi în toate cele cinci destinaţii?
– Nu, mai am un singur loc de pe listă, ştiu că mai trebuie să ajung în Bali. Nu ştiu în schimb ce mă aşteaptă acolo, dar e clar că nu voi merge ca să stau la plajă.
Cum a fost când fetele au venit rând pe rând şi v-au spus că se stabilesc peste mări şi ţări?
– Le-am susţinut sută la sută, cu toate că sufleţelul meu a murit bucată cu bucată. Mai ales pe Rebeca care a mers să studieze cu bursă, a terminat magna cum laude şi s-a şi angajat imediat după facultate. Mă gândesc că dacă Rebeca e atât de deşteaptă oi fi avut şi eu o contribuţie acolo cât de mică (n.red. râde). Dar şi tatăl lor e foarte deştept. Asta cred că le lipseşte totuşi copiilor din ziua de azi şi anume cultura generală, câte cărţi citesc.
Vă calcă vreuna dintre fete pe urme în ceea ce priveşte latura spirituală?
– Da, Gloria are şi şcoli făcute în acest sens, Rebeca e mai om de ştiinţă aşa. Gloria mi se aseamănă mai mult, dar mai bine mă înţeleg cu Rebeca pentru că nu îmi pune multe întrebări. Asta mică în schimb, are tot timpul întrebări.
V-aţi gândit vreodată să vă stabiliţi în altă ţară, alături de una dintre fete?
– Nu cred că am nevoie să mă stabilesc cu una dintre ele. Am destui prieteni în lumea asta dacă vreau să mă stabilesc undeva. Nu cred că le-aş incomoda pe fete. Fiecare îşi are viaţa de trăit, lecţiile de învăţat. Să mă mut la New York sau la Paris, acolo unde sunt fiicele mele, nu. Dacă m-aş muta undeva, m-aş muta în Italia sau la Istanbul.
Ce vă aduce liniştea în momentele grele?
– Credinţa în Dumnezeu, care după episodul cu Rebeca, nu a mai dispărut niciodată. Şi nici Dumnezeu nu m-a mai lăsat la greu, mi-a dat multe semne că e alături de mine.