Fotbal intern

DRAMĂ! “Am vrut să mă las, să fac bani pentru familie!”

Stephane Acka a fost unul dintre cei mai apreciaţi jucători din lotul lui FC U Craiova, motiv pentru care fundaşul ivorian a fost singurul căruia Adrian Mititelu i-a achitat un salariu în...
13.04.2014 | 00:09
DRAMA Am vrut sa ma las sa fac bani pentru familie
ADVERTISEMENT

Stephane Acka a fost unul dintre cei mai apreciaţi jucători din lotul lui FC U Craiova, motiv pentru care fundaşul ivorian a fost singurul căruia Adrian Mititelu i-a achitat un salariu în actualul sezon! Jucătorul este curtat de Dinamo, dar continuă să se antreneze pe cont propriu pentru că nu a fost, momentan, declarat liber de contract. Prin intermediul FANATIK.RO, africanul şi-a dezvăluit calvarul prin care trece, explicînd că a luat în calcul chiar varianta de a se lăsa de fotbal la doar 23 de ani!

Stephane, în ce stadiu este litigiul pe care îl ai cu FC U Craiova?

– Nici eu nu mai ştiu! Mi se spune de la o săptămînă la alta că se rezolvă, că devin liber, să aştept şi uite aşa trece timpul, iar eu sînt ţinut pe loc! Nu e normal ce se întîmplă! FC U s-a retras din competiţie, instanţele au decis falimentul, dar eu tot sînt legat contractual de echipă. Cum este posibil aşa ceva?!

ADVERTISEMENT

Ai vorbit cu Adrian Mititelu?

– Nu! L-am tot sunat, dar nu a răspuns. Am vorbit cu băiatul lui, care mi-a fost coleg. Mi-a explicat că tatălui său îi este foarte greu, că are mari probleme. OK, pot să înţeleg asta. Dar cu problemele mele şi ale familiei mele cum rămîne? Nu avem bani, situaţia este foarte grea! Am semnat cu Craiova în iulie. Sînt opt luni de atunci, iar eu nu am luat decît un salariu în tot acest timp!

Unde te antrenezi ca să te menţii în formă?

– Sînt acasă, în Italia. Mă pregătesc alături de o echipă de liga a treia. Nu-i pot spune numele, fiindcă nu ar fi normal. Fizic stau bine, dar marea mea frămîntare e că nu pot juca. Nici nu contează unde! Aici, în România, oriunde. Tot ce îmi doresc este să fiu lăsat să-mi fac meseria pentru că am aproape 24 de ani şi trebuie să pot cîştiga bani pentru mine şi familia mea.

ADVERTISEMENT

607030-acka

“Mi-ar plăcea să joc la Dinamo! Toată lumea vrea acolo”

Îmi închipui că perioada asta e una foarte grea pentru tine…

– Cea mai grea! E o tensiune uriaşă! Trăiesc într-un stres de neînchipuit de cînd sînt problemele de la FC U. Am vrut să mă las de fotbal şi să mă apuc de altceva de unde să cîştig bani. Noroc că familia şi apropiaţii îmi sînt alături şi m-au încurajat să mai continuu pînă în iulie, atunci cînd expiră contractul cu Craiova, urmînd să văd apoi pe ce drum o apuc. Să fiu eu declarat liber de contract, că apoi lucrurile se simplifică.

S-a vorbit despre un interes al lui Dinamo pentru tine. Care mai este situaţia?

– Pe mine nu m-a contactat nimeni de la acest club şi, din cîte ştiu, nici pe reprezentanţii mei. Sînt deschis oricăror discuţii, doar că vreau să fiu sigur că pe viitor nu voi mai ajunge la echipe aflate în insolvenţă sau cu alte probleme financiare.

ADVERTISEMENT

Ai vrea să joci în “Ştefan cel Mare”?

– Normal! Toată lumea vrea să ajungă la echipe precum sînt Steaua, Dinamo. Eu chiar le-am urmărit evoluţia în ultimul timp, am văzut că au ajuns pe locul patru, sînt într-o formă bună, aşa că este firesc să-mi doresc să evoluez la o astfel de echipă.