Dramele care i-au marcat viața actriței Olga Delia Mateescu: “Soțul meu, Eugen Ungureanu, a murit fulgerător”

Celebra actriță Olga Delia Mateescu își deschide sufletul pentru cititorii FANATIK și vorbește despre cele mai dificil moment pe care l-a trăit, moartea soțului ei, actorul Eugen Ungureanu urmat, la o lună distanță, de moartea fratelui ei după tată.

Olga Delia Mateescu, marcată de dramele prin care a trecut

Olga Delia Mateescu, celebra actriță și scriitoare dezvăluie, într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, că visul vieții ei era să zboare în cosmos. Visul despre care vorbește vedeta este legat, oarecum, și de dorința ei din copilărie, atunci când voia să devină fizician.

Celebra actriță ne povestește despre perioada liceului când juca pivot in echipa de baschet a școlii și aflăm despre prima ei iubire, un băiat frumos, educat și bun la handbal. Olga Delia Mateescu ne spune care au fost rolurile marcante din viața ei și cum a prins-o ” microbul teatrului”.

De asemenea, Olga Delia Mateescu a povestit, cu lacrimi în ochi, dramele care i-au marcat viața, moartea fulgerătoare ale marii sale iubiri, actorul Eugen Ungureanu, urmată, la scurt timp, de drama de a-și pierde și fratele, într-un accident cu planorul.

Digi24.ro

O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au luat-o în seamă. Ce au descoperit după i-a șocat: „Un coșmar”

Olga Delia Mateescu: “Am un vis, să merg în cosmos”

De curând ați împlinit 73 de ani. Îi simțiți sau vârsta este doar un număr?

– Vârsta nu este doar un număr, este o devenire, o acumulare de experiențe în spirală. Aparentul repaos al vârstei presupune mișcare anterioară sau chiar  viitoare, depinde de individ. Vedem respectate multe personalități din sfera creației, dar și a politicii ajunse la o venerabilă senectute, dar și batjocoritoarea opinie comună a “inutilității” altora. Deci, ești bătrân/ă dacă pierzi motivația de a face.

Aveți vreun vis pe care nu l-ați îndeplinit încă?

– Am multe visuri neîmplinite, acela de a merge în cosmos (acum s-ar putea, dar nu mai pot eu) sau  acela de a vedea că oamenii iubesc cărțile, pictura, muzica, sculptura, creația mai mult decât banii.

Cum a fost copilăria dvs? Vă mai aduceți aminte o întâmplare de neuitat de atunci?

– În copilărie am trăit cea mai completă securitate tandră în casa bunicilor care m-au crescut și mi-au oferit un fel de atitudine față de oameni, un palier de valori pe care le socotesc imuabile. Erau pensionari și, în vacanțele de iarnă sau de vară, când mergeam în satul bunicii, bagajele cu cadouri erau nenumărate. Mi-l amintesc pe bunelul cum număra în gară bagajele: cincisprezece, Norico, plus fata!

Prima meserie visată: “Am vrut să mă fac fizician”

Cum a fost relația cu părinții dvs? Erați mai mult fata mamei sau a tatei?

– Nu puteam fi fata mamei sau a tatei, ei erau despărțiți, tata medic la Iași, mama actriță în orașele de provincie. Studiaseră la Babeș-Bolyai, tata medicină, mama actorie cu profesoara Sonia Cluceru astfel încât, eu mică fiind, aveam ca prime cuvinte “La polițiune, vaidii, nene Dumitache”! Sigur că am crescut cu ochii și sufletul în teatru, poate de aceea am ajuns actriță și nu fizician cum mai visam odată. Însă lumea, luna, basmele, familia, teatrul (și cel la microfon), le-am descoperit cu bunicii.

Digisport.ro

”Tatăl meu `a explodat`!” A spus totul după 7 ani: ”Eram minoră și e o infracțiune”. Cu ce se ocupă tânăra

La adolescență mama m-a luat lângă ea. Când eram mică mai încercase dar, fiind ea plecată în turneu și lăsându-mă la niște prieteni, eu, cu papucii de balet încălțată, am fugit iarna, în noapte, la teatru să o caut. Nu era, am găsit numai o fotografie cu ea într-un dulap.

Amintiri din vremea liceului: “Eram, pe acea vreme, pivot în echipa de baschet-fete”

Cum a fost perioada liceului? Erați cuminte sau rebelă?

– Liceul l-am făcut la Reșița, unde mama era actriță, liceul nr2, actualul Colegiu Național “Traian Lalescu”. Acum niște ani mi-am pierdut vocea de emoție când mi s-a oferit diplomă de cetățean de onoare al județului în școala mea.

Eram pe acea vreme pivot în echipa de baschet-fete, a liceului și a orașului, aveam școală, antrenamente, prieteni, cantonamente pe Semenic, plantam copaci pe Dealul Golului, nu știam ce înseamnă “rebel” sau “cuminte”, nu-mi puneam problema asta care acum are conotații moderne. Tocilar, rebel, popular sunt concepte americane în opinia mea. Atunci erai repetent, exmatriculat sau nu.

“Era mai ușor pentru mine fără copiuțe și fără stres”

Ați copiat vreodată la vreun examen?

– Aveam profesori dedicați, Păunescu la română- mare personalitate, Fifi (poreclă) la matematică, Szepesi la chimie, Ciortuz la geografie sau profesoara de istorie ale cărei lecții ne captivau fiind personalizate. Da, pesemne eram premiantă, dar le-am arătat colegilor că pot copia, însă nu mă interesează. Era mai ușor pentru mine fără copiuțe și fără stres.

Prima iubire: “Era un băiat inteligent, educat, frumos, bun la handbal”

Va mai aduceți aminte când v-ați îndrăgostit prima dată și cum a fost?

– Pe Semenic, iarna, m-am îndrăgostit prima oară de Marcel Rițiu, cu un an mai mare, elev la “Bastilia”, liceul nr. 1, o clădire sumbră și neagră în contrast cu școala noastră nouă.  Credeam că vom intra amândoi la teatru în București, dar Marcel a plecat la Timișoara, la filologie, eu la București cu un an mai târziu. Îmi amintesc cum mi-a adus la fereastra cabanei ceai cald și cum culegeam afine pe vârful Gozna.

Era un băiat inteligent, educat, frumos, bun la handbal. Când ne vedeam ne luam pe furiș de mână în plimbările de pe malul Bârzavei fiindcă deja se spunea despre mine că sunt fata bună care s-a ‘înhăitat’ cu actrița aia! Mama era actrița aia. Oricum eram mai ‘exotică’ cu Bucureștiul și teatrul mamii, dar acolo mi-au rămas prietenii de o viață.

Olga Delia Mateescu, rolurile marcante: “Mi-a adus multe înjurături când luam tramvaiul și erau spectatori în jur”

Există vreun rol, în toată cariera dvs imensă, care să va fii marcat, mai mult decât altele?

– Rolul pe  care îl doream și l-am jucat a fost „Domnișoară Nastasia”, rol care văd că a rămas în amintirea oamenilor după zeci de ani. Miss Ratched din “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, rol negativ, mi-a adus multe înjurături când luam tramvaiul și erau spectatori în jur. Am jucat spectacolul peste zece ani, era o mare montare a lui Horea Popescu, iar dacă la aplauze nu primeam flori, Costel sau Florin mi le ofereau pe ale lor.

Ce e mai greu de jucat, comedie sau dramă?

– Pentru mine nu este mai dificil sau mai facil un rol de comedie sau dramă. Licența mea avut ca temă „Vrăjitoarele din Salem”, rol pe care l-am jucat la absolvire, dar și peste 20 de ani la Teatrul Național. Dar premiul de interpretare în teatru l-am luat cu “Toanta” dintr-un spectacol de V. Voiculescu.

Eu veneam la IATC de la filologie clasică unde am întrerupt ca să fiu la “Pod”, dacă altfel nu se putea. Acolo am căpătat un anume fel de disciplină, care m-a ajutat în Național mai ales la primul rol, Caterina în „Furtuna” de Ostrovski. Acest moment a însemnat unirea mea cu colectivul teatrului. Am fost în deplasări împreună (aveam o valiză frumoasă cumpărată din primii bani câștigați făcând figurație în filme), și mă simțeam ca peștele în apă.

Cel mai greu moment: “Soțul meu, Eugen Ungureanu, a murit fulgerător”

Sunteți o actriță extraordinară, o scriitoare mare așa că va întreb: a existat vreodată un moment în viață dvs când ați spus NU mai pot?

– A trecut timpul, am devenit și profesor universitar, eram în legătură cu multe generații și nu puteam crede că există “nu mai pot”. Asta până când soțul meu, Eugen Ungureanu, a murit fulgerător, iar la o lună după, fratele meu a căzut cu planorul. A doua înmormântare la două luni după Eugen. Un an nu i-am dat mașina băiatului meu, de frică să nu mi-l spulbere cerul și pe el. Apoi, copiii în primul rând, apoi prietenii, m-au pus pe picioare cu grija lor.  Iar astăzi am din nou o familie mare.

Dacă ar fi s-o luați de la început, există vreo greșeală pe care nu ați mai repeta-o?

– Ideea de a o lua de la început mi se pare falsă fiindcă timpul este mereu altul, are alte provocări. Joc mai puțin, dar ca urmare scriu, un noroc pe care nu l-am prevăzut în viața mea, sunt primită în comunitatea de dramaturgi. Dacă cineva vrea să afle mai multe să citească măcar un roman, o carte de proză scurtă, cartea de basme sau o piesă scrisă de mine.

Ce planuri și proiecte aveți pentru anul acesta și începutul anului viitor?

-Tocmai m-am întors dintr-un turneu din Spania cu „Tinerețe fără bătrânețe”, basm unic, a cărui dramatizare a fost făcută de mine și de regizorul spectacolului, Constantin A. Ionescu. Turneul a fost dedicat comunității românești de către Teatrul Coquette. Merită povestită reacția minunată a publicului din orașele în care am jucat deși sălile, spațiile de joc,  erau diferite. Flori, prăjituri, mici cadouri.  Acolo m-au sărbătorit spectatorii cântând de ziua mea de naștere încât mi-au dat lacrimile de emoție. Dar povestea asta o las pentru altă dată.