News

Dramele războiului din Ucraina. Un copil de 11 ani a ajuns singur în Slovacia după ce a plecat din Zaporojie

Un copil de 11 ani a reușit să fugă singur din orașul Zaporojie și să ajungă în Slovacia. Povestea sa a fost făcută publică de ministerul slovac de interne.
06.03.2022 | 19:42
Dramele razboiului din Ucraina Un copil de 11 ani a ajuns singur in Slovacia dupa ce a plecat din Zaporojie
ADVERTISEMENT

Invazia rusească asupra Ucrainei și luptele care au avut loc de la începutul acesteia au forțat peste un milion de persoane să își părăsească casele și să refugieze în țările din jur. Printre acestea se numără și un băiat de 11 ani, notează The Mirror.

Băiatul călătorea singur

După cum arată o postare a Ministerului Afacerilor Interne din Slovacia, care a fost preluată de presa internațională, băiatul de 11 ani călătorea singur și era din orașul Zaporojie, orașul din apropierea celei mai mari centrale nucleare din Europa.

ADVERTISEMENT

După cum au transmis autoritățile din Slovacia, băiatul călătorea singur, părinții săi fiind nevoiți să rămână în Zaporojie. În plus acesta călătorea cu un ghiozdan, o pungă de plastic, iar pe brațul său era scris un număr de telefon.

Odată ajuns în Slovacia, băiatul a ajuns în grija voluntarilor locali. Aceștia au avut grijă de el și s-au asigurat că se poate odihni după această călătorie.

ADVERTISEMENT

“El a venit singur pentru că părinții săi au trebuit să rămână în Ucraina. Voluntarii au avut grijă de el, l-au dus într-un loc cald și i-au dat mâncare”, au transmis oficialii slovaci.

Băiatul avea asupra sa și un pașaport în care părinții săi au pus un bilet în care ofereau informații despre rudele lor din Slovacia. Cu ajutorul acestor detalii, autoritățile au reușit să le identifice și să se asigure că micuțul a ajuns în grija lor.

ADVERTISEMENT

Peste un milion de persoane au părăsit Ucraina

Băiatul de 11 ani este unul din cele 1,3 milioane de persoane care au fost nevoite să fugă din Ucraina de la începutul invaziei, după cum arată statisticile Organizației Națiunilor Unite. În plus, după cum transmit reprezentanții Agenției pentru Refugiați din cadrul ONU, situația ucrainenilor este cea mai mare criză a refugiaților de la Al Doilea Război Mondial.

Potrivit datelor UNHCR, viteza exodului este deja mai mare decât criza migrației din 2015, când 1.3 milioane de solicitanți de azil din Siria, Irak, Afganistan și Africa, care fugeau de sărăcie și războaie, au intrat în Europa.

ADVERTISEMENT

Majoritatea refugiaților ucraineni (53%) aleg să fugă în Polonia, țară în care s-au refugiat peste 750.000 de persoane, restul au ajuns în România, Republica Moldova, Slovacia sau Ungaria.

ADVERTISEMENT